Festivalul Internațional de Psihanaliză şi Film, ediția a VI-a
dec. 4th, 2017 | By admin
În perioada 7- 10 decembrie 2017 sunteți invitați, la Cinema Muzeul Ţăranului Român, pentru a psihanaliza personajele din filmele anului, dar şi din filme-cult, ridicate la rang de capodopere. Sub tema ”Dansând cu obsesiile”, ediţia din 2017 a Festivalului Internațional de Psihanaliză şi Film reuneşte filme noi cu succes la public şi critici, printre care ”L’amant double”, ”6,9 pe Scara Richter” şi ”Despre trup şi suflet” (Ursul de Aur la Berlinale). Veți mai putea vedea şi un documentar inedit despre revolta anticomunistă din 1987, de la Braşov – ”Braşov 1987. Doi ani prea devreme”. Festivalul este replica adaptată României a ”European Psychoanalytic Film Festival” prezidat de marele regizor italian Bernardo Bertolucci. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul festivalului.