Caravana EUB, eveniment la Biblioteca Naţională

nov. 1st, 2017 | By | Category: Postcard

Conferinţa Naţională a Comunităţii Educaţie pentru Ştiinţe (ediţia a II-a), desfăşurată sub logo-ul „Evoluţie prin educaţie”, este un nou prilej de afirmare a Caravanei EUB, care se va deplasa vineri, 3 noiembrie 2017, începând de la ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României (Bd. Unirii nr. 22, aripa Mircea Vodă).

Conferinţa aduce laolaltă experţi din domeniul educaţional de la nivel internaţional şi local, reprezentanţi ai şcolilor şi universităţilor, ai institutelor de cercetare, factori de decizie la nivel de politici educaţionale, industrie, ONG-uri, companii care vor prezenta, discuta şi experimenta abordări inovative ale STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics), precum şi tendinţe de dezvoltare şi provocări cu care se confruntă diverşi actori interesaţi de dezvoltarea Comunităţii Educaţie pentru Ştiinţe.

Cei 250 participanţi sunt cadre didactice care predau discipline STEM (dintre care cel puţin 30 de cadre didactice din zone defavorizate), studenţi, universitari preocupaţi de cariera didactică, reprezentanţi ai diferitelor organizaţii ce desfăşoară activităţi de educaţie non-formală, ai institutelor de cercetare interesaţi de activităţi de comunicare a ştiinţei şi decidenţi în domeniul politicilor educaţionale.

Conferinţa cuprinde intervenţiile unor vorbitori-cheie, mese rotunde, un panel de experţi, expoziţii şi standuri educaţionale, precum şi mai mult de 20 de ateliere practice.

Oferta de carte a Caravanei EUB include titluri, deja cunoscute sau foarte recente, inclusiv noi colecţii, în primul rând din psihologie şi ştiinţele educaţiei, dar şi volume, conexe sferelor de interes ale conferinţei, din comunicare, educaţie fizică şi sport, calitatea vieţii, sociologie, filosofie, ştiinţe exacte.

Număr de vizualizări :470


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro