”Platformele poetice, evenimentele, grupurile de poezie, blogurile, publicațiile online, fac toate parte din noul mod de a pune scriitori și cititori față în față”

Nov 30th, 2017 | By admin | Category: Dialogul de carte

Tudor Voicu s-a născut în aprilie 1988, la București. A publicat  poezie în revistele ”Tribuna”, ”Sintagmele Literare”, ”Antares”, ”Vama literară”, ”Urmuz”, „Mantaua lui Gogol” și în antologia ”Poemia”. Este organizator și prezentator al Cenaclului 9, cenaclu care se desfășoară sub egida Asociației culturale Direcția 9. În 2016, la editura Tracus Arte, în Colecția Coșovei,  i-a apărut volumul de debut ”sticle goale fiare vechi” (imagine copertă: Traian T. Coșovei, ”Mic animal marin lipsit de afecțiune”), volum câștigător al Premiului Național pentru debut în poezie ”Traian T. Coșovei”, premiu acordat de către editura Tracus Arte în colaborare cu Asociația Culturală Direcția 9 și AgențiadeCarte.ro, în anul 2015. ”Un poet de un modernism rafinat, care privește realitatea înconjurătoare prin dioptriile îndelung șlefuite în atelierele marilor maeștri ce îi conferă un precedent cultural de invidiat, este Tudor Voicu. La o primă lectură, naturalețea, plasticitatea și dezinvoltura cu care își construiește discursul liric trasează conturul sensibil al unui autor cu o voce autentică, distinctă, încărcată de promisiuni” (Traian T. Coșovei, coperta a patra, ”sticle goale fiare vechi”). Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Tudor Voicu despre volumul său de debut și despre poezie în general.

De curând, ai participat, în calitate de invitat, la Gala de Decernare a Premiului Naţional pentru debut în poezie Traian T. Coşovei, ediţia a IV-a. Aș vrea să-mi povești puțin  despre întâlnirea ta cu Traian T. Coșovei. Cum te-a influențat această întâlnire? Ce înseamnă pentru devenirea ta poetică experiența poetică și biografică Traian T. Coșovei?

Prima oară l-am întâlnit pe Traian T. Coșovei în liceu, într-un exemplar din “Aer cu diamante”, dar pe atunci nu aș fi sperat să-l și cunosc, cu toate că eram îndrăgostit de poezia lui, pe care o tot citeam, ca pe o piesă de care nu te mai saturi, descoperind de fiecare dată altceva, mereu o nouă muzică, o nouă nostalgie și mai ales acel aer de tristețe și detașare. În vara lui 2013, prietenul meu, Laurențiu, care publica atunci un volum de poezii a reușit să mă strecoare la o întâlnire, la terasa de la Muzeu. Stăteam pe un scaun de plastic, exact lângă Traian T. Coșovei, aveam o bere Staropramen în față și nu mă gândeam decât cum să fac să nu recunosc că scriu poezii, de fapt nu voiam să scot niciun cuvânt, iar la un moment dat se apropie de masa noastră un tip și-i zice lui Traian: Maestre, ți-am trimis noul meu roman prin poștă, sper că l-ai primit. Sigur, bătrâne, îi spune Traian. După care, la câteva minute, îmi zice: L-ai văzut pe tipul ăla? Da, spun. Ei bine, habar nu am cine e. Am râs, și de aici au pornit discuțiile noastre.. Sunt multe de povestit, influența pe care încă o are Traian T. Coșovei asupra mea este chiar influența poeziei. Iar ea s-a perpetuat și a căpătat contur prin prietenia mea cu Adrian Suciu, care a avut grijă, așa cum numai el știe, încă să învăț câte ceva de la Traian T. Coșovei. De fapt, au fost și încă sunt numai coincidențe frumoase, care sper să nu se sfârșească prea curând.

Faptul că ai debutat acum în volum îți aduce mai multă notorietate, mai multă încredere în armele tale literare și poetice? Vei avea mai mai mulți cititori decât aveai până la apariția acestui volum? Este poezia un instrument de comunicare mai eficient folosit în lumea virtuală decât în lumea reală?

Notorietatea este un cuvânt de care sunt străin, mai ales în peisajul nostru literar, care pare tot mai confuz, dar poate ăsta este și farmecul lui. Nici când scriam pe ascuns, în liceu, nu visam la notorietate, dar visam să fiu citit, înțeles. Se schimbă foarte multe lucruri chiar acum, sub ochii noștri, atât cu literatura cât și cu modul nostru de a funcționa, dar mi-e greu să cred că am niște cititori dedicați, în afara cunoscuților. Cu toate astea, debutul în volum îmi este foarte drag pentru că am primit de la Ștefania Coșovei un desen de-al lui Traian pentru copertă, pentru că există câteva rânduri pe care însuși Traian T. Coșovei le-a scris despre mine, în puținul timp rămas de când ne-am cunoscut și a plecat dintre noi, și, mai ales, pentru că este rezultatul unui premiu și a apărut la o editură extraordinară, editura Tracus Arte. Cât despre poezia ca instrument de comunicare, da, este eficientă în lumea virtuală, cu toate riscurile pe care le asumă acest lucru, dar lumea virtuală tinde să domine și, paradoxal, ne reflectă într-un mod destul de real. Platformele poetice, evenimentele, grupurile de poezie, blogurile, publicațiile online, fac toate parte din noul mod de a pune scriitori și cititori față în față, iar poezia e acolo, și sunt convins că va supraviețui, oricâte impedimente ar putea să apară.

Ce anume te stimulează să scrii și de ce poezie?

Am început să scriu poezii pentru că aveam foarte multe cărți de poezie acasă, iar tata obișnuia să mă roage să-i citesc din ele, încă din școala primară. Abia prin clasa a 11-a le-am arătat câteva poezii scrise de mine unor prieteni, până atunci eram destul de împăcat cu scrisul pe ascuns, o relație de intimitate la care am renunțat greu și treptat. Ce vreau să spun este că în mintea mea aproape tot ce văd și mi se întâmplă suferă o transformare poetică, apoi sunt momentele în care scrisul vine de la sine, dintr-o nevoie puternică de a împărtăși, de a mă descoperi, de a mă agăța de ceva. Foarte des am scris pentru a consuma tensiuni, angoase, dezamăgiri, sentimente de inutilitate sau dor. Pentru mine poezia este tot ceea ce mi se întâmplă în interior, de cele mai multe ori paralel cu noțiunea de poet, de-aia sunt atât de stângaci și surprins când cineva mă ia în serios, mă invită să vorbesc la o gală sau îmi ia un interviu. Și, sigur că sunt subiectiv, dar singura atmosferă propice unei firi ca a mea este cea de la Direcția 9, despre care ar fi multe de spus cu altă ocazie.

Titlul ”sticle goale fiare vechi” pe mine m-a dus cu gândul la perioada anilor ‘89-’90, când auzeam aceste ”strigări”  la aproape fiecare colț de stradă. Ce înseamnă pentru tine acest titlu? De ce ”sticle goale fiare vechi”?

Am avut inspirația acestui titlu la fel de spontan cum am inspirația unei poezii, explicația lui poate veni abia după aceea. Păi m-am născut și am crescut în Ferentari, unde acest strigăt era atât de obișnuit încât nu-l mai percepeai la un moment dat, poate doar ca pe zgomotul făcut de mașini sau de vântul care zgâlțâia câte o tablă. Apoi, sticlele goale mai au o semnificație pentru mine, destul de boemă, iar fiarele vechi au ceva în comun cu versurile din volumul de debut, cu influența lor clasică și postmodernă. E impropriu spus că am scris un volum de poezii, de fapt am strâns într-un volum o parte din poeziile scrise până în acel moment. Sticle goale fiare vechi este strigătul copilăriei mele, și de foarte multe ori al propriei poezii.

”ai putea să-mi spui cine sunt/ și să mă omori/ ai/ putea/ cu sforile/ Tale de ceară/ să-mi ții părinții/ în viață/ până la/ capătul lumii”.  Am descoperit în versurile tale sensibilitate, tristețe și speranță. Sunt acestea ingredientele interioare necesare unui poet?

Un bun prieten ar spune că un poet adevărat are nevoie de o femeie adevărată și apoi are nevoie să se lase de scris ☺ Dar, da, tristețea și speranța mă caracterizează, și uneori se transformă în poezie. Întrebările fără răspuns, nesiguranța, inutilitatea, frica de singurătate, căutarea unui Dumnezeu mai bun decât cel care ne pedepsește, și frumusețea banalului, cred că astea sunt ingredientele mele. Dacă aș ști ce e necesar pentru a scrie bine, cred că aș deveni dintr-o dată mai trist decât sunt de obicei și foarte dezamăgit.

”am fost martor la nașterea mea/ (singura clipă în care lumina a avut sens/ se întâmpla în răcnete de groază)/ mai e puțin mai e puțin auzeam și restul/ se va petrece ca un fulger derulat cu încetinitorul/ apoi m-am dus târâș la poalele Domnului/ unde nu mi-am mai cerut iertare pentru nimic”. Ne putem salva sufletele doar prin poezie?

Nu știu dacă le putem salva, dar le putem găsi, cu siguranță, le putem face să se aprindă, să devină conștiente, pentru că în toată graba asta tindem să ajungem niște absențe, să ignorăm ceea ce este de fapt permanent. De exemplu, natura e una dintre cele mai frumoase poezii și una din lecțiile cele mai relevante. Dacă poți trăi o zi ploioasă sau dacă poți privi imensitatea dintr-un vârf de munte, îți poți da seama de inutilitatea scrisului, ceea ce, recunosc, că face scrisul și mai fermecător.

Te raportezi în vreun fel la poezia colegilor tăi de generație? Ai vreun poet preferat din generația ta?

Îi citesc  pe foarte mulți dintre cei care scriu acum, deși mi-e greu să vorbesc despre generația mea, pentru că nu știu dacă ea există, ca generație, dar am reușit să cunosc câțiva poeți, nu neapărăt de aceeași vârstă, și mi-am dat seama că prieteniile pe care le poți lega prin poezie sunt trainice și reprezintă unul din motivele principale pentru care să mergi mai departe. Dacă ajungi să cunoști oameni cu care să îți împarți singurătățile, tristețile sau câteva sticle de vin, fără niciun fel de concurență poetică sau fără discuții profund culturale, atunci ești un om câștigat. De aia prefer să nu dau nume, poeții mei preferați, dintre cei care scriu acum, sunt cei cu care pot ieși vineri seară și la care mă pot raporta în mod direct, ciocnind un pahar sau vorbind despre vreme.

vizualizari: 454


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro