Programul ”Canonic Art. Școala Ardeleană”, în 6 licee bucureștene

Oct 9th, 2017 | By admin | Category: Proiecte

Miercuri, 11 octombrie 2017, ora 13.00, de Ziua Școlii Ardelene, la sediul MNLR din București (str. Nicolae Crețulescu, nr.8), are loc lansarea programului Canonic Art. Școala Ardeleană, organizat de Muzeului Național al Literaturii Române din București, Primăria Municipiului București și Clubul UNESCO-Adolescenții. Programul va fi prefațat de o dezbatere moderată de conf.univ.dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, avându-i invitați speciali pe acad. Eugen Simion, prof.univ.dr. Silviu Angelescu și PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București. Programul Canonic Art. Școala Ardeleană se va desfășura între 11 octombrie și 26 octombrie 2017. Pentru acest proiect pilot au fost alese următoarele 6 licee bucureștene (în ordinea desfășurării programului): Colegiul Național ”Iulia Hasdeu” (vineri, 13 octombrie 2017, ora 12:00, invitați speciali: Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu),  Colegiul Romano-Catolic ”Sf.Iosif” (luni, 16 octombrie 2017, ora 11:00, invitat special: prof.univ.dr. Silviu Angelescu), Liceul Pedagogic ”Anastasia Popescu” (marți, 17 octombrie 2017, ora 10:00, invitat special: Ioana Crăciunescu), Liceul Greco-Catolic ”Timotei Cipariu” (joi, 19 octombrie 2017, ora 13:00, invitat special: prof.univ.dr. Silviu Angelescu),   Liceul Teoretic ”Al. I.Cuza” (marți, 24 octombrie 2017, ora 10:30, invitat special: Dan Mircea Cipariu) și Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc” (joi, 26 octombrie 2017, ora 11:00, invitat special: conf.univ.dr. Paul Cernat). Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural, Observator cultural și AgențiadeCarte.ro.

Ziua Școlii Ardelene se sărbătorește anual la 11 octombrie. Este o sărbătoare publică, dedicată omagierii rolului fundamental al ideilor culturale și politice promovate de mișcarea cunoscută sub numele de Școala Ardeleană, ai cărei principali reprezentanți au fost Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu. A fost stabilită această dată, deoarece la 11 octombrie 1754, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron a emis decretul de înființare, la Blaj, a primelor școli sistematice și moderne din istoria românilor. Proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat, la 19 noiembrie 2013, și de Camera Deputaților, la 3 iunie 2014, aceasta din urmă fiind for decizional. Legea a fost promulgată de Președintele României, la 1 iulie 2014.

Campania de promovare a literaturii române canonice Canonic Art, în liceele bucureştene, prin intermediul unor întâlniri, dialoguri şi recitaluri cu personalităţi literare și artistice din generaţii şi geografii literare diferite, este un programul pilot ce își propune să celebreze valorile, operele și personalitățile celei mai importante mișcări premergătoare Marii Uniri de la 1918, Școala Ardeleană. Titlul acestui prim program pilot se intitulează: Canonic Art. Școala Ardeleană.

Campanie de promovare a literaturii române canonice, Canonic Art, în liceele bucureştene este un program cultural, literar şi de educaţie culturală care va pune în comunicare personalitățile și operele canonice ale literaturii române cu liceenii bucureşteni. Astfel, asigurăm o cale de apropiere a publicului adolescentin faţă de valorile literare canonice şi faţă de ceea ce reprezintă vocaţia interactivă a unui muzeu al literaturii în epoca reţelelor şi a virtualului. O expoziție reprezentativă pentru valorile, operele și personalitățile Școlii Ardelene, folosind documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române din București, expoziție cuprinsă în 25-30 de panouri, va fi itinerată și dăruită fiecărui liceu cuprins în programul Canonic Art. Școala Ardeleană.

vizualizari: 272


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro