Lupul roș, paznic la stâna drepturilor de autor!

Oct 1st, 2017 | By admin | Category: La Țintă!

Cu complicitatea unor funcționari și cu suportul unor avocați care s-au prins că banii vin mai repede de la utilizatori, scriitorii și autorii de opere scrise au fost rași, rând pe rând, de la plata drepturilor lor de autor recunoscute de legislația europeană. Mai întâi, s-a lucrat eficient la scăderea compensației pentru copia privată percepută importatorilor de aparate pentru care se datorează remuneraţie compensatorie pentru copia privată și a importatorilor de hârtie, de la 5% la 0.5% pentru importatorii de echipamente tehnice, de la 1% la 0.1% pentru importatorii de hârtie. Copia digitală a fost omisă cu bună știință din textul care a modificat Legea drepturilor de autor, iar Copia de împrumut public pune Guvernul României în situația de infringement. Autorul are numai de pierdut, în timp ce apărătorii utilizatorilor și-au pus un lup roș paznic la stâna drepturilor de autor. Dovada? Cum se cheamă firma care îl apără pe utilizator să nu plătească la timp sau deloc banii cuveniți autorilor? Societatea civilă de avocați Roș și asociații! Exact același domn Roș care este președintele Societății Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice – PERGAM. Da, același PERGAM care a fost, timp de aproape doi ani, până în martie 2014, colectorul unic pentru copia privată. Adică societatea care trebuia să colecteze banii de la importatorii de echipamente prin care se copiază cărți și care a colectat din taxa de copie privată cei mai puțini bani pentru autori! Și, da, PERGAM, societatea care este actualul organism colector al remunerațiilor datorate autorilor de opere scrise pentru retransmiterea prin cablu (operatori prin cablu). Adică societatea care dă banii  autorilor din cablu cu țârâita, din an în Paște, trecând mereu peste termenele impuse de lege.

Isprava care pune bomboana complicităților pe coliva drepturilor de autor necolectate îl are în centrul atenției pe același președinte al PERGAM, dl. Viorel Roș. În 2013, una dintre cele mai puternice firme de achiziție intracomunitară de aparate, Despec, a fost obligată, prin Decizia Civilă nr. 37A/26.02.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, să plătească autorilor și editorilor suma de 457.763, 35 lei reprezentând remunerația compensatorie pentru copia privată pentru achizițiile intracomunitare de aparate în perioada 01.01.2007-28.09.2008. După nenumărate solicitări, hotărârea Curții de Apel a fost comunicată abia peste 4 ani, în 2017, banii firmei Despec fiind popriți la data de 08.08.2017. Despec nu a făcut recurs la decizia civilă comunicată la data de 08.08.2017, formulând, in extremis, o contestație la executare. Cine îi apără pe cei de la Despec și se împotrivesc, astfel, ca autorii și editorii să își primească banii după aproape 10 ani de așteptare? Societatea civilă de avocați Roș și asociații!

Nu știu cât de reală sau falsă este informația găsită pe net despre dl. Viorel Roș, conform căreia a fost ”ofiţer de securitate, absolvent al şcolii de ofiţeri activi a Ministerului de Interne de la Băneasa. Încadrat în UM 0279, specializată în informaţii externe. Din 1979, după ce a trecut în trezervă, a lucrat în justiţie. În 1993 a fost numit preşedinte al Tribunalului Municipiului Bucureşti”. Îi las pe cititori, pe autori și pe reprezentanții asociațiilor de editori care așteaptă să își primească banii cuveniți vreme de mai mulți ani să judece dacă există un modus operandi versatil (ca să nu scriu ”securistic”) în relația domnului Roș cu colectarea drepturilor de autor!

Dan Mircea Cipariu

vizualizari: 224


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro