România va participa la Târgul de carte de la Göteborg – 2017

sept. 20th, 2017 | By | Category: Agenda de carte

România este reprezentată la Târgul de carte de la Göteborg Bokmässan 2017, desfășurat în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017, cu un stand și un program de evenimente organizate de Institutul Cultural Român prin ICR Stockholm și Centrul Național al Cărții. Invitaţii din acest an sunt scriitorii Cristina Andone, Gabriella Eftimie, Cecilia Hansson, Felicia Mărgineanu,  Radu Vancu, jurnaliștii suedezi Daniel Sjölin, Zandra Thuvesson, editoarea Arina Stoenescu și profesorul de limbi romanice Ingmar Söhrman. Ediția din acest an are ca temă principală educația și formarea constantă, iar ca temă adiacentă libertatea de expresie în contextul politic și social al lumii actuale. Institutul Cultural Român organizează opt seminarii, în cadrul programului oficial al târgului, la standul EUNIC şi este partener la organizarea unor discuţii pe alte scene din cadrul târgului. Scriitorii invitați vor participa la  lecturi în cadrul scenei dedicate poeziei.

Literatura română este reprezentată și la standul EUNIC Stockholm, reţeaua institutelor culturale active în Suedia, care se numește Café Europa. Aici se vor reuni în dialog scriitori din numeroase ţări europene. La organizarea standului, ICR Stockholm a colaborat cu Ambasada Austriei, Ambasada Elveţiei, Ambasada Olandei, Ambasada Spaniei, Ambasada Estoniei, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Camões, Institutul Cervantes, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez, Institutul Suedez, Institutul Ucrainian şi Asociația Judisk Kultur din Suedia.

În cadrul târgului de carte se va decerna Premiul Marin Sorescu pentru anul 2017, premiu acordat anual de ICR Stockholm unui scriitor suedez a cărui operă desfiinţează graniţele şi facilitează dialogul internațional. Numele câştigătorului va fi făcut public în cadrul ceremoniei de joi, 28 septembrie, de pe scena Bibliotek&berättarscenen.

Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează în continuare, în capitala Suediei, un program având-o ca invitată pe scriitoarea Cristina Andone, autoarea colecţiei de cărţi muzicale ilustrate pentru copii Povești din Padurea Muzicală. Pe 3 octombrie, ICR Stockholm va găzdui lansarea bilingvă în română și suedeză a celui mai recent volum din colecția ei, urmată de o dezbatere între scriitoarea din România, Camilla Lundberg – jurnalist şi critic muzical şi Arina Stoenescu – grafician şi editor. Tema dialogului va fi despre posibilităţile pe care muzica şi ilustraţia le oferă educării cognitive şi afective a copiilor.

Cristina Andone este scriitoare, activistă pentru educație și trainer de creativitate, autoare a colecţiei de cărţi muzicale ilustrate pentru copii Povești din Pădurea Muzicală.
Gabriella Eftimie, poetă şi traducătoare română, este stabilită în Suedia. Autoare a volumului Nordul e o stare de spirit, pentru care a primit premiul Tânărul Poet al anului 2014 la Gala Tinerilor Scriitori din România, este şi traducător din limbile engleză, germană şi suedeză. Printre autorii pe care i-a tradus se numără Charles Bukowski, Aris Fioretos, Günter Grass, Saša Stanisic şi Juli Zeh.
Cecilia Hansson este poetă, scriitoare și traducătoare suedeză.A debutat în 2002 cu volumul de poezii Revbensdagar, morgnar. A lucrat ca jurnalist la Societatea Suedeză de Radiodifuziune și a colaborat la diferite ziare ca jurnalist cultural. A participat la atelierul de traduceri organizat anual de ICR Stockholm, precum și la alte programe ale institutului.

Camilla Lundberg este critic de muzică, jurnalistă la cotidianele suedeze Expressen şi Dagens Nyheter şi directoare muzicală la Televiziunea Suedeză.

Felicia Mărgineanu este scriitoare, fotograf şi fondatoare a OhSnap! – o organizaţie pentru femei care folosesc aparatul de fotografiat în scopul generării unui impact în societate. Autoarea suedeză de origine română folosește mediile sociale ca mijloc de dezvoltare a democraţiei participative. A fost premiată de ONU ca „Defender of Human Rights“.A vorbit în Parlamentul Suedez și a participat la dezbateri în Parlamentul European.

Daniel Sjölin este autor, critic literar, jurnalist, redactor şi prezentator de televiziune şi emisiuni de radio din Suedia, doctor în ştiinţe umaniste la Universitatea din Göteborg.

Arina Stoenescu este artist, ilustrator, designer de grafică, cadru didactic și doctorand la Universitatea Södertörn, editor şi traducător din limbile română şi suedeză. Este stabilită în Suedia și a colaborat cu ICR Stockholm cu diverse ocazii.

Ingmar Söhrman este lingvist, profesor titular de limbi romanice la Universitatea din Göteborg din 2011. Şi-a susţinut teza de doctorat în 1991 la Universitatea din Uppsala cu o cercetare asupra limbilor romanice. În 2006 a devenit membru de onoare al Institutului de Lingvistică al Academiei Române.

Zandra Thuvesson este jurnalistă suedeză, activistă în diverse organizaţii pentru apărarea drepturilor femeii și a fost consilier al actualului ministru al culturii din Suedia.

Programul participării româneşti la Târgul de carte de la Göteborg

Joi, 28 septembrie

· 13.00-14.00 Seminar la standul EUNIC: Arta de a traduce poezie.

Discuţie între scriitorii Cecilia Hansson, Gabriella Eftimie și Radu Vancu despre procesul traducerii poeziilor, pe baza experienţelor celor trei poeţi participanţi la atelierul de traduceri organizat anual de ICR Stockholm. Limbă: engleză.

· 15.00 – 16.00 Rum för poesi, scena dedicată poeziei.

Lectură din versurile Gabriellei Eftimie, cu participarea autoarei. Limbă: română și suedeză.

· 16.00 – 17.00 Rum för poesi, scena dedicată poeziei.

Lectură din versurile lui Radu Vancu, cu participarea autorului. Limbă: română și suedeză.

· 15.00 – 15.30 Seminar în programul oficial al târgului: Conectat – un ghid despre oportunităţile mediilor sociale (virtuale).

Discuţie între scriitorii Felia Mărgineanu și Radu Vancu și jurnalista Zandra Thuvesson, despre posibilităţile de folosire a mediilor sociale în scopul impulsionării luptei pentru valorile democraţiei, prin implicarea socială.Limbă: engleză.

· 16.00 – 16.45 Seminar organizat în colaborare cu clusterul EUNIC, în programul oficial al târgului: Art and music as a tool: Literature and the Child ́s Mind.

Discuţie între scriitorii Piotr Socha (Polonia), Cristina Andone (Romania), Indrek Koff (Estonia), Truus Matti (Olanda) și Katti Hoflin (Suedia), despre rolul muzicii în viața noastră, atât a adulţilor, cât şi a copiilor şi despre posibilităţile pe care le oferă folosirea muzicii ca instrument eficient în procesul creării literaturii pentru copii, în vederea dezvoltării fanteziei acestora şi a sporirii atractivităţii lecturilor pentru copii. Limbă: engleză.

· 16:00 – 17:00 Seminar la standul EUNIC: România în inima mea

Prelegerea lingvistului și profesorului suedez de limbi romanice Ingmar Söhrman despre cultura, Istoria şi limba română, de la Dracula la Carul cu Bere, bazată pe experienţele şi călătoriile de studii ale profesorului suedez în România, de-a lungul a 40 de ani.Limbă: suedeză.

· 17.20 – 17.50 Scena Bibliotek&berättarscenen din cadrul târgului: Decernarea Premiului Marin Sorescu pe anul 2017.

Institutul Cultural Român de la Stockholm decernează anual premiul Marin Sorescu unui scriitor suedez care desființează granițe și creează locuri de întâlnire, care prin opera sa face posibilă comunicarea între diferite forme de expresie culturală. Numele câştigătorului celei de-a XI-a ediţii a Premiului Sorescu va fi anunţat în cadrul târgului de carte în prezenţa membrilor juriului, Jonas Ellerström, Anna Hallberg, Annina Rabe şi Dan Shafran. Limbă: suedeză.

Vineri, 29 septembrie

· 10.00 – 10.45 Seminar din programul oficial al târgului: Fară speranţă, dar nu grav – despre artă şi politică în Europa Centrală astăzi

Discuție între scriitorii Radu Vancu, Cecilia Hansson și jurnalista Zandra Thuvesson despre cum văd scriitorii şi intelectualii din Europa Centrală de astăzi dezvoltarea regiunii, din punct de vedere artistic şi politic. Discuția pornește de la cartea Ceciliei Hansson (Hopplöst men inte allvarligt –konst och politik i Centraleuropa), o colecţie de interviuri cu unii dintre cei mai importanți intelectuali ai Europei Centrale și de Est, printre care Herta Müller, Mircea Cărtărescu, Radu Jude, Gianina Cărbunariu, Dan Perjovschi, Péter Nádas, Marina Abramović, Michael Haneke.Program organizat în colabortare cu editura Natur&Kultur. Limbă: engleză.

· 11.30–11.50 Seminar din programul oficial al târgului: Copiii și educația muzicală.

Discuție între scriitoarea Cristina Andone și editoarea Arina Stoenescu despre modul în care muzica influențează și impulsionează dezvoltarea cognitivă și afectivă a copiilor.Program în colaborare cu Editura Pionier press. Limbă: engleză.

· 13:00 – 14:00 În dialog – Cristina Andone & Indrek Koff, seminar la standul EUNIC

Discuție între scriitorii Cristina Andone (România) și Indrek Koff (Estonia) despre literatura pentru copii din ziua de astăzi și modalitățile în care se poate dezvolta creativitatea copiilor prin literatură, precum și rolul jucat de autor în procesul creației și al atragerii publicului tânăr către lectură prin mijloace inovative. Limbă: engleză

· 16.00 – 16.45 Seminar în programul oficial al târgului: Ce este de câștigat şi ce este de pierdut?

Discuţie despre angajamentul politic al scriitorului în contextul societăţii actuale. Poetul Radu Vancu şi scriitorul și jurnalistul suedez Daniel Sjölin vor discuta despre modul în care scriitorii ar trebui să se implice în societate și politică – ce au de câștigat şi ce au de pierdut din acest lucru. Limbă: engleză.

Sâmbătă, 30 septembrie

· 11.00 – 11.45 Seminar organizat în colaborare cu clusterul EUNIC, în programul oficial al târgului: New definitions of freedom

Discuţie între autorii Radu Vancu (Romania), Terézia Mora (Elveția) și Yuri Andrukhovych (Ucraina) despre evadare şi exil, despre conflict şi reconstrucţie intelectuală în Europa. Limbă: engleză.

Participarea românească la Târgul de carte de la Göteborg de anul acesta este coordonată de Institutul Cultural Român prin ICR Stockholm şi Centrul Național al Cărții, în colaborare cu reţeaua EUNIC Stockholm şi editurile Natur&Kultur și Pionier press.

Număr de vizualizări :353


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro