Concerte de muzică clasică în aer liber, la Piața Festivalului George Enescu

sept. 1st, 2017 | By | Category: Eveniment

Sâmbătă, 2 septembrie 2017, încep concertele de muzică clasică în aer liber la Piața Festivalului George Enescu. Evenimentul debutează la ora 20:00 cu un concert extraordinar susținut de Orchestra Simfonică București, sub bagheta dirijorului francez Benoît Fromanger. Primul weekend al festivalului continuă duminică, 3 septembrie, ora 20:00, cu Orchestra Națională Radio, alături de dirijorul Cristian Oroșanu și violonistul Roman Patočka. Piața Festivalului face parte din seria de proiecte dedicate Festivalului George Enescu, al treilea cel mai important eveniment muzical din lume, după BBC Proms și Festivalul din Lucerna. Festivalul este organizat pentru a oferi publicului accesul gratuit la concerte de muzică clasică. Astfel, între 2 și 24 septembrie 2017, în Piața George Enescu, spectatorii vor avea ocazia să asculte cele mai bine cotate orchestre, ansambluri și dirijori din România, alături de generația nouă de muzicieni, soliști și instrumentiști internaționali.

Piața Festivalului înseamnă 19 mari orchestre, ansambluri și soliști din 10 țări care vor concerta live între 2 și 10 septembrie în Piața George Enescu. Repertoriul acestei ediții trece de la Anotimpurile lui Vivaldi în versiunea Symphactory Orchestra (luni, 4 septembrie), la muzica lui Mozart și Ceaikovski în versiunea Orchestrei de Cameră Radio (marți, 5 septembrie), la tangoul argentinian al lui Piazzola interpretat la vioara Stradivarius Elder de Alexandru Tomescu (miercuri, 6 septembrie), la lucrările baroc ale instrumentiștilor de la Bucharest Baroque Ensemble (joi, 7 septembrie).

De asemenea, spectatorii sunt invitați să participe, între 2 și 10 septembrie, la tombola Piața Festivalului George Enescu, dedicată participanților peste 18 ani. Premiile sunt oferite de Ama Travel, MIO România și Pegas, iar regulementul oficial al tombolei poate fi găsit aici. Rezultatele concursului vor fi publicate luni, 11 septembrie pe arcub.ro.

Programul Piața Festivalului continuă și în perioada 11 – 24 septembrie cu recitaluri zilnice susținute de elevi și studenți din toată țara, urmate de transmisiuni în direct ale concertelor de la Sala Mare a Palatului, din cadrul Festivalului George Enescu. În intervalul 17:00 – 19:00, pe scena din fața Ateneului urcă tinerii muzicieni de la școli, licee și universități din București, Cluj Napoca, Sibiu, Tulcea, Timișoara, Galați, dar și SUA. Transmisiunile live încep de la ora 19:30, în zilele de luni, marți și miercuri, iar joi, vineri, sâmbătă și duminică de la ora 20:00 unde poate fi ascultată muzica marilor compozitori în interpretarea unor orchestre legendare precum Royal Philarmonic Orchestra, Filarmonica della Scala, Israel Philharmonic Orchestra, Orchestre National de France.

Programul complet arcub.ro/eveniment/piata-festivalului-george-enescu-revine-septembrie-la-bucuresti/

Accesul la toate concertele din cadrul Pieței Festivalului George Enescu este gratuit.

Parteneri media: Europa FM, RFI România, Radio România Cultural, Radio România Internațional, BIZ, România Pozitivă, orasulm.eu, inoras.ro, urban.ro, iconcert.ro.

Sponsori: Ama Travel, MIO România, Pegas, KAWAI.

Detalii pe www.arcub.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Număr de vizualizări :459


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro