spot_img

La Oneşti, „Caravana filmului românesc” este în plină desfășurare

Luni, 31 iulie 2017, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” a revenit la Oneşti, pentru al cincilea an consecutiv. Momentul surpriză, oferit de către organizatori celor 2.000 de spectatori prezenți, a fost dat de concertul extraordinar susţinut de Mihai Constantinescu – îndrăgitul cântăreţ pe ale cărui binecunoscute melodii au crescut generaţii întregi de copii, dar și de părinți. Pe parcursul săptămânii, serile de film au loc cu începere de la ora 21.00 în Parcul Municipal și vor fi completate cu proiecţii în incinta Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, în perioada 2-4 august, cu începere de la ora 10.00, cinefilii de toate vârstele având posibilitatea de a viziona filme clasice de animaţie româneşti: ”Uimitoarele aventuri ale Muşchetarilor”, ”Aventurile lui Pin-Pin”şi ”Misiunea spaţială Delta”.

Dacă publicul din Onești s-a întâlnit, până acum, cu filmul și muzica, iată că joi, 3 august, la ora 10.00, are ocazia de a se întâlni cu cartea, odată cu lansarea volumului realizat de Călin Cazan, CARTEA UMBRELOR MIŞCATE. Animaţie pentru filme şi jocuri video. Prezentarea este făcută de către Ştefan Buzea, reprezentantul Asociaţiei Realizatoilor de Film de Animaţie, regizor şi realizator de filme de animaţie, provenind, de asemena, dintr-o familie cu experienţă îndelungată în studiourile Animafilm.  

Și, cum de la o ediție de aniversară, așa cum este cea de anul acesta, nu pot lipsi întâlnirile cu personalitățile filmului românesc, la final de săptămână actrițele Draga Olteanu-Matei și Maia Morgenstern vor veni în orașul de pe Trotuș pentru a se alătura evenimentului. Ele sunt însoțite și de actorul Dorel Vişan, care va susține un recital de poezie. Lista invitaţilor speciali va fi completată de regizorii Nicolae Mărgineanu şi Şerban Marinescu, ce vor împărtăși din poveștile lor legate de realizarea filmelor Faimosul paparazzo şi, respectiv, Cei care plătesc cu viaţa.

*

La Oneşti, evenimentul este organizat de Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oneşti, cu sprijinul DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei şi al AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiecţiile au loc în perioada 31 iulie – 6 august a.c., cu începere de la ora 21.00, în Parcul Municipal Oneşti (lângă „Roată”) şi la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti”, în perioada  2 -4 august a.c., cu începere de la ora 10.00, iar accesul publicului este gratuit.

***

Programul complet la „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, la ONEŞTI, este următorul:

Proiecţii în interior, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Oneşti

Miercuri, 2 august, ora 10.00:

UIMITOARELE AVENTURI ALE MUȘCHETARILOR, desene animate

Scenariul și regia: Victor Antonescu

Cu (voci): Alexandru Arșinel, Dem Rădulescu, Anda Călugăreanu, Mariana Mihuț

Joi, 3 august, ora 10.00:

Lansare de carte:

CARTEA UMBRELOR MIŞCATE. Animaţie pentru filme şi jocuri video

de Călin Cazan; prezintă: Ştefan Buzea

urmată de proiecţia filmului

MISIUNEA SPAŢIALĂ „DELTA”

Scenariul şi regia: Mircea Toia, Călin Cazan

Cu (voce): Marcel Iureş

Vineri, 4 august, ora 10.00:

CĂLĂTORIILE LUI PIN-PIN

Scenariul şi regia: Luminiţa Cazacu

Cu (voci): Virgil Ogăşanu, Valeria Ogăşanu

Proiecţii în aer liber, în Parcul Municipal (lângă „Roată”)

Luni, 31 iulie, ora 20.30: Concert extraordinar MIHAI CONSTANTINESCU

urmat de proiecţia filmului

RĂMĂȘAGUL

Regia şi scenariul: Ion Popescu Gopo

Cu: Draga Olteanu-Matei, Angela Similea, Florin Piersic, Ion Lucian

Marți, 1 august, ora 21.00: ÎN FIECARE ZI MI-E DOR DE TINE

Regia: Gheorghe Vitanidis; Scenariul: Octvian Sava

Cu: Stela Popescu, Florin Piersic, Marin Moraru,  Jean Constantin

Miercuri, 2 august, ora 21.00: TACHE

Regia: Igor Cobileanski; Scenariul: Mara Nicolescu

Cu: Mircea Diaconu, Constantin Drăgănescu, Mara Nicolescu, Gabriel Spahiu

Joi, 3 august, ora 21.00: #SELFIE

Regia: Cristina Iacob; Scenariul: Cristina Iacob, Georgiana Alexandra Caraman, Maria Spirache

Cu: Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Crina Semnciuc, Alex Velea, Răzvan Fodor, Smiley, Răzvan Vasilescu

Vineri, 4 august, ora 21.00: FAIMOSUL PAPARAZZO

Regia: Nicolae Mărgineanu; Scenariul: Răsvan Popescu

Cu: Marcel Iureș, Maria Ploae, Gheorghe Dinică, Draga Olteanu Matei

Sâmbătă, 5 august, ora 20.30: Recital de poezie DOREL VIŞAN

urmat de proiecţia filmului

CEI CARE PLĂTESC CU VIAȚA

Scenariul şi regia: Șerban Marinescu

Cu: Ștefan Iordache, Adrian Pintea, Marcel Iureș, Maia Morgenstern

Duminică, 6 august, ora 21.00:

PATIMA

Regia: George Cornea; Scenariul: Draga Olteanu Matei, George Cornea

Cu: Draga Olteanu-Matei, Gheorghe Cozorici, Emanoil Petruț, Vasile Cosma

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.

În cei patru ani de existenţă, Caravana filmului românesc a fost în oraşele: Ploieşti, Constanţa, Oneşti, Mangalia, Fălticeni, Alba Iulia, Gura Humorului, Cluj-Napoca, Zalău, Reşiţa, Corabia, Târgu-Jiu, Slatina, Mediaş, Turda, Giurgiu, Câmpina, Călăraşi şi Bucureşti, ajungând la un număr total de peste 90.000 de spectatori şi consemnând 2.300 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi  imagine.

*

Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, Arhiva Naţională de Filme; ANF – Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual şi Proiect co-finanţat de A.F.C.N. Administraţia Fondului Cultural Naţional (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.).

Parteneri media: Cinefan, All About Romanian Cinema  – AARC, Gratuitor, Urban Things, România pozitivă, RoEvents, iFestival.ro, Agenţia de Carte, Ultima oră, Timp românesc, E-cultura info, Amos News, Roportal

Partener: Primăria Municipiului ONEŞTI

Website: www.caravanafilm.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508