Juriile Galei HOP

Aug 9th, 2017 | By admin | Category: Eveniment

Juriul de preselecţie, alcătuit din personalităţi artistice puternice, cu o operă teatrală de necontestat şi cu o experienţă consistentă în formare şi coordonare de echipe teatrale, a ales, după trei zile de audiţii, pe cei care vor intra direct în concursul Galei HOP 2017. Marcel Iureş, Maia Morgenstern şi Petru Vutcărău au selectat, din numărul mare de înscrişi, pe cei care s-au apropiat mai serios şi creativ de tema propusă pentru acest an: SINGURĂTATE – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P.Cehov.

Juriile Galei – atât cel de preselecţie, cât şi cel pentru concursul final – sunt considerate esenţiale pentru etapele de desfăşurare a proiectului. Miklós Bács punctează, şi prin alegerea acestora, direcţia de formare profesională a evenimentului UNITER.

La Costineşti, după trei zile de concurs, este rândul juriului II al Galei să aleagă câştigătorii din acest an, după ce aceştia au parcurs etapele de pregătire pe tema dată şi au participat la workshopurile Galei HOP.

În acest an Gala HOP vine cu propuneri noi legate de structura juriului II. Un regizor de film şi câştigătorul marelui premiu al ediţiei precedente a Galei HOP sunt membri ai juriului de concurs, alături de personalităţi teatrale autentice şi diferite.

Prezenţa regizorului de film Adrian Sitaru în juriul II punctează deschiderea şi apropierea Galei HOP de producţia cinematografică. Este o dimensiune testată în ultimele ediţii ale Galei prin prezenţa regizorului Tudor Giurgiu ca membru al juriului, în anul 2014, dar şi prin prezenţa unor regizori şi producători independenţi de film, directori de casting, etc. În acelaşi context, se înscrie şi colaborarea cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania – TIFF,  care, începând cu ediţia a XVII-a, acordă unuia dintre concurenţii Galei HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru Film la TIFF”.

Actorul Alexandru Voicu, câştigătorul Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2016, marchează un debut pentru juriul de concurs al Galei HOP. Pe de o parte, marele premiu al Galei are o miză mult mai importantă, iar pe de altă parte prezenţa în juriu a câştigătorului ediţiei precedente semnalizează apropierea evenimentului de tânăra generaţie de actori.

Iată componenţa juriului II, juriul de concurs, pentru ediţia a XX-a a Galei Tânărului Actor HOP:

ZSOLT BÓGDAN – actor

MIHAI MĂNIUŢIU regizor

ANA-IOANA MACARIA – actriţă

ADRIAN SITARU – regizor film

ALEXANDRU VOICU – actor, câştigătorul Premiului „Ştefan Iordache”, ediţia 2016

La Costineşti juraţii vor alege câştigătorii din acest an pentru următoarele premii:

Premiul „Ştefan Iordache”, marele premiu al Galei HOP

Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual

Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual

Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori

Premiul „Sică Alexandrescu”, Premiul special al juriului

Publicul va decide premiul său.

Este aşteptat să participe direct la Gală, urmărind transmisia livestreaming a întregului concurs pe www.galahop.ro şi apoi să voteze favoriţii.

Până la debutul concursului însă, publicul este invitat să îi cunoască pe protagoniştii din acest an. Zilnic, pe www.galahop.ro găsiţi noutăţi şi mini-interviuri, iar începând cu data de 16 august lansăm campania interactivă de prezentare a tinerilor concurenţi din acest an.

Urmăriţi-i pe www.galahop.ro, dar fiţi alături de ei şi pe facebook (www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor ) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER ROMANIA).

ORGANIZATORI:

UNITER – UNIUNEA TEATRALĂ DIN ROMÂNIA

Vox Maris Grand Resort Costineşti

PROIECT CULTURAL FINANŢAT DE:

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale

COPRODUCĂTOR:

Societatea Română de Televiziune

SPONSOR:

MOL România

PARTENERI:

Primăria municipiului Bucureşti

ARCUB – Centrul Cultural al municipiului Bucureşti

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti

TIFF – Festivalul Internaţional de Film Transilvania

ITI – Institutul Internaţional de Teatru, Secţia Română

VĂZUT DE:

Radio Guerrilla

PARTENER DE TRADIŢIE:

SRR – Societatea Română de Radiodifuziune

PARTENERI MEDIA:

mediaTRUST

Ziarul Metropolis

Yorick

RoEvents

Starr-gossip

Radio Doina

Radio Sky

Radio Constanţa

Radio Vacanţa

vizualizari: 75


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro