Despre ”Postmodernismul rus”, la MNLR

aug. 7th, 2017 | By | Category: Postcard

Joi, 10 august 2017, ora 19.00, pretextul discuţiei de la Muzeul Național al Literaturii Române îl reprezintă volumul Elenei-Cristina Giugăl, ”Postmodernismul rus: Viktor Pelevin, Boris Akunin, Ludmila Uliţkaia”, apărut la Editura Universităţii din Bucureşti, în 2015. Autoarea va fi însoţită la această dezbatere de Maria Cernat şi de Anton Breiner, iar discuţia va fi moderată de scriitorul Vasile Ernu.

Despre carte şi autoare, Virgil Şoptereanu scria: „Postmodernismul rus: Viktor Pelevin, Boris Akunin, Ludmila Ulițkaia este o lucrare consacrată unui fenomen ce se înfățișează ca o paradigmă culturală de anvergură, trădând un nou Zeitgeist, specific epocii postmodernității, epocii globalizării și exploziei informaționale și comunicaționale, și care s-a manifestat în cultura rusă cu o forță ieșită din comun și în forme de mare diversitate, inclusiv în forme extreme.Cristina Giugăl realizează un tablou exhaustiv al postmodernismului în spațiul literar rusesc, constituindu-se într-o contribuție importantă la cercetarea științifică a fenomenului literar denumit postmodernism. Reliefează faptul că cele trei celebre figuri scriitoriceşti îşi păstrează poziţia de lideri ,,consecvenţi” ai postmodernismului rus în ,,războiul ideologic civil” dintre ,,neooccidentalişti” şi ,,neoslavofili”, dintre tradiţionalişti şi antitradiţionalişti. Am reținut în mod deosebit dezinvoltura discursului critic al autoarei (…), dar și un rafinat spirit de observație, putere de analiză și sinteză.”

Număr de vizualizări :672


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro