Lavinia Bălulescu, la MNLR

iul. 24th, 2017 | By | Category: Eveniment

Marți, 25 iulie 2017, de la ora 19.00, la Muzeul Național al Literaturii Române, aveți șansa s-o ascultați pe autoarea Lavinia Bălulescu în cadrul edițiilor dedicate ”Întâlnirilor cu prozatoare contemporane de la MNLR”. Proiectul face parte dintr-o campanie amplă a Romanian Literature Now. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

LAVINIA BĂLULESCU s-a născut pe 12 martie 1985, la Drobeta-Turnu Severin. A absolvit Secţia de Jurnalism-Engleză a Facultăţii de Ştiinte Politice, Filosofie şi Ştiinte ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timişoara, iar în prezent este jurnalistă şi locuieşte în Bucureşti. A publicat în 2004 volumul de versuri MOV(Editura Prier), pentru care a obţinut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara. În 2007, a publicat al doilea volum de poezie, Lavinucea (Editura Cartea Romanească), în urma câştigării Concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România. Este prezentă în volume colective, precum: Mai am un singur Doors (Editura Blumenthal, 2011), Primul meu porno (Editura ART, 2011), Moş Crăciun & Co. (Editura ART, 2012). În 2013, a publicat romanul La mine-n cap.


Număr de vizualizări :347


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro