spot_img

(In)Certitudinea de a fi într-o relație

Când vorbim despre o carte despre relațiile de cuplu ar trebui să pornim înarmați cu ideea că normalitatea și,  mai cu seamă, proiecția despre normalitate, frumos, bine sunt tot atâtea proiecții individuale care ne pot duce pe vârful propriului nostru munte de individualitate. Astfel, dincolo de stilistica efervescentă și cu inflexiuni retorice și chiar poetice de a pune în pagini cazuistica unor relații ce își au drept scop suprem iubirea care dăruie, care se dăruie, suntem atenți dacă ni se propune, prin noua carte al lui Gáspár György – ”Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații”, un sistem de sondare în feluritele și multiplicatele proiecții individuale despre atașament și relații. Ce rămâne după ce dezbrăcăm de bibliografie, citate și efect stilistic această carte? (In)Certitudinea felulului în care dorim să relaționăm cu Celălalt, cu Alesul, felul în care ne desprindem de și din matrița ”după chipul și asemănarea noastră”, lăsând un loc de comunicare cu felul în care ne putem debarasa de șabloane și de imaginea prefabricată a lui Celălalt.

Cu toții suntem dependenți de relații. Cu toții ne dorim să trăim frumoase povești de iubire și de prietenie. O iubire împlinită presupune anumite abilități, pe care le poți însuși prin instrucție sau prin experiență. Prioritatea tuturor trebuie să fie o relație sănătoasă. Relațiile de cuplu sunt foarte complexe – fiecare aduce cu sine propriile experiențe, sentimente și așteptări. O relație poate fi o sursă de dezamăgire profundă și durere, dar și o platformă pentru dezvoltare personală, vindecare și mulțumire. Gáspár György, psiholog clinician și psihoterapeut relațional, având specializare în hipnoză clinică, psihoterapia de familie și psihoterapia integrativă, este autorul a două cărți. Prima dintre ele, apărută în 2016, la editura Curte Veche, ”Copilul invizibil”, și cea de-a doua, apărută în 2017, la editura Povești de Păpădie, ”Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații” ( Cuvânt Înainte de Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt).

Ambele cărți ale lui Gáspár György au o scriitură accesibilă, bine structurată, cu subiecte care preocupă pe oricine își dorește să aibă o bună relație cu Sinele și cu cei din jur… Și cine nu își dorește asta?! Gáspár György dă dovadă de empatie cu cititorul său real ori imaginar, își deschide sufletul în fața cititorului său și îi devine prieten. Un prieten pe care îți place să-l asculți și de la care ai ce învăța, un prieten care știe să îți asculte povestea fără să simți că ești judecat.

Dacă vrei să ai un stil de viață conștient, să te cunoști mai bine pe tine însuți și să-l cunoști și să-l înțelegi pe celălalt mai profund, ”Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații” este un ghid util și profesionist. Găsești, astfel, o colecție unică de teorii explicative și date științifice, experiențe personale și de relaționare, momente de eșec și reușită.

Cartea este structurată în trei părți: Partea I- Să descoperim #puterearelațiilor; Partea a II-a- Arta de a lupta pentru iubire; Partea a III-a- Inteligența relațională.

”În calitate de psihoterapeut de familie și cuplu sau custode de povești, aud zi de zi zeci de povești despre viață și majoritatea fac referire directă la relații. Dintre toate cele mai triste sunt acelea în care iubirea este blocată și energia acesteia nu poate umple conexiunea dintre un părinte și copilul din viața sa; dar și cele în care atenția,  grija și interesul unui partener se evaporă lăsând loc stărilor de panică, deznădejde, disperare și însingurare. Recunosc! Cele mai frumoase, dar și cele mai triste povești sunt cele care descriu prezența sau absența iubirii, întâlnirea dintre două sufletedornice de un angajament psihologic, sau ruptura unei legături dătătoare de sens și speranță ori încercările nereușite ale celor doi (foști) iubiți de a se comporta ca doi străini.” (Capitolul 2- Relațiile dau sensul vieții noastre)

Faptul că Gáspár spune că ”partenerii îi alegem adesea inconștient- mintea noastră având o agendă secretă în baza căreia vrea ca noi să creștem și să ne vindecăm. Astfel, înainte de a ieși din relație este nțelept să ne asumăm alegerea, să analizăm ce ne-a atras la partener ( unde este familiaritatea; cine ne-a mai frustrat în același fel în copilărie?), cum făceam față în copilărie situațiilor similare și mai apoi, să îndrăznim să ne acceptăm vulnerabilitatea și să nu ne mai comportăm ca niște copii, ci exact ca adulții care își asumă o viață conștienă și trăită din plin”, m-a pus pe gânduri, mi-a declanșat anumite sentimente și trări. Și eu ca mulți alții  nu am ieșit de fiecare dată conștient dintr-o relație, ci m-am lăsat ghidată de reacții automate dobândite în copilărie și poate că  nu m-aș fi gândit la asta dacă nu citeam cartea.

Nu este simplu, atunci când ești singur,  să fii sincer cu tine însuți și să recunoști că singurătatea este alegerea ta, că eviți orice tip de relație ca să nu suferi, că tu eși cel care transmite indisponibilitatea și că de fiecare dată alegerile tale îți arată că nimeni nu este bun pentru tine, însă această carte face ca drumul către tine însuți să fie mai puțin greoi.

”Potrivit unor cercetări, 5% din populația globului are stilul de atașament de tip dezorganizat; între 20 și 15%, evitant; 25%, anxios; și restul de 50% reprezintă categoria celor cu un atașament sănătos. Din fericire, cei cu atașament insecurizant își pot schimba strategia psihologică de interacțiune în relații, tot așa cum, din păcate, și cei cu atașament sigur pot avea uneori manifestări specifice stilului anxios sau evitant.” ( Capitolul 3- Iubirea este aur, puterea este inutilă și lipsită de succes) . Gáspár te ghidează pentru a afla cărui timp de atașament aparții explicându-ți simplu, dar bine documentat, tot ceea ce înseamnă atașamentul.

La finalul cărții există Fișe de lucru. Sunt foarte utile! Afli despre propriile frustrări din copilărie/ Amintiri pozitive din copliărie, înveți să te conectezi la copilul interior și să-ți reamintești de părinți așa cum erau în copilăria ta.

”Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații” este o carte ideală pentru cei singuri, pentru cei ce sunt în relații și vor să rămână în relații, pentru cei care vor să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe jumățile lor mai bune, așa cum frumos spune Gáspár György.

Simona IONIȚĂ

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508