Cum scăpăm de ”criminalul de război”, dincolo de retorică și stilistică?

Jul 3rd, 2017 | By admin | Category: La Țintă!

O lege trebuie aplicată, chiar dacă ne convine sau nu, chiar dacă ea a fost votată dintr-un interes de grup, partinic și/sau ideologic. Noi, cei care nu facem parte din puterea legislativă, avem pârghiile legale de a corecta, în sala de judecată, în contencios administrativ ori la Curtea Constituțională, legile care ne produc pagube morale sau materiale. Mai avem la îndemână puterea votului și puterea opiniilor noastre prezentate în manifestări publice legale ori în spațiul public (inclusiv pe rețelele de socializare!). Cu această convingere că ”nimeni nu e mai presus de lege” (art. 16 din Constituția României), încerc să deslușesc spinoasa problemă născută din punerea în aplicare a Legii nr. 217/2015 prin care mari personalități din perioada interbelică sunt tratate drept ”criminali de război” pentru că, în tinerețea lor, au aderat la Mișcarea Legionară. Astfel, conform legii, autoritățile locale, sesizate, pe bună dreptate, de Institutul Elie Wiesel, au aplicat Legea și s-au confruntat cu reacțiile propriilor lor alegători. Cum ieșim din această situație creată de și prin aplicarea unei Legi? Folosind, în primul rând, demersul legal. Problema este că nici Mircea Vulcănescu, nici Constantin Noica, nici Emil Cioran nu ar trebui să intre în categoria ”criminali de război” pentru că Tribunalul de la  Nürnberg a scos Mișcarea Legionară din rândul organizațiilor fasciste și pentru că multe verdicte de ”criminal de război” au fost date prin hotărâri ale unor instanțe, după terminarea celui de-al doilea război mondial, hotărâri judecătorești ce pot fi anulate astăzi în instanță. Cel mai bun argument: reabilitarea lui Mircea Vulcănescu, urmare a unei hotărâri pronunțate de Tribunalul București pe 31 mai 2017!

Doamna Ioana Maria Mărgărita Vulcănescu a formulat o cerere (Dosarul 29432/3/2016) la Tribunalul București, pe 3 august 2016, în calitate de reclamant, chemând în judecată Statul Român, prin PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – DGFP. MUNICIPIUL BUCUREŞTI. Obiectul dosarului: Despăgubiri Legea nr.221/2009. Prin Hotarârea 747/2017 din 31.05.2017, Completul Fond 8 al Tribunalului București a publicat următoarea soluție: ”Admite în parte cererea. Constată caracterul politic al condamnării dlui Mircea Vulcănescu la pedeapsa închisorii de 8 ani temniţă grea şi la pedeapsa de 3 ani detenţie riguroasă, în baza Deciziunii Criminale nr.27/06.02.1948 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosar nr.1921/1947, definitivă prin respingerea recursului prin Deciziunea nr.1510/07.08.1948 a Curţii Supreme de Justiţie-Secţia Penală, pronunţată în dosar nr.214/1948. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pron. în şed. publ., azi 31.05.2017”.

Poate că dincolo de retorică și stilistică, ar trebui să apărăm valorile în care credem cu legea în față și, mai ales, cu acțiuni în justiție!

Dan Mircea CIPARIU

vizualizari: 727


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro