Atelier de reciclare creativă pentru copii

iul. 24th, 2017 | By | Category: Postcard

Joi, 27 iulie 2017, de la ora 10.00, va avea loc un al treilea atelier de reciclare creativă pentru copii din cadrul proiectului internaţional Plastic Free July.

Gazda atelierului este, de această dată, Oana Bernecher, managing partner Flowersophy, formator, freelancer. De la Flowersophy, vom afla care sunt beneficiile învăţării experienţiale şi exploratorii, cum se construieşte o atitudine constructivă şi cum poveştile pe care le regăsim în literatura română şi universală pentru copii ne ajută să dezvoltăm cooperarea, creativitatea şi stima de sine.

Iulie fără plastic se înscrie în proiectul australian Plastic Free July, menit să atragă atenția asupra consumului excesiv de plastic și asupra efectelor acestuia în natură prin organizarea de instalații interactive, ateliere ecologice și dezbateri.

Număr de vizualizări :221


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro