Spectacolul „EMIN AL MEU”, la Muzeul Național al Literaturii Române

iun. 8th, 2017 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 14 iunie 2017, ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la spectacolul „EMIN AL MEU”, în interpretarea actriței Diana Giubernea, în regia Monei Gavrilaș, ce va avea loc în sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Mircea Eliade spunea la un moment dat: „Orice s-ar întâmpla în destinul românesc, oricâte dezastre şi suferinţe ne-au mai fost urzite, nici o armată din lume şi nici o poliţie, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea şterge Luceafărul lui Eminescu din mintea şi din sufletul românilor”. Marile probleme actuale ale României sunt falsificările, minciuna, încercările de distrugere a simbolurilor și miturilor naționale. „EMIN AL MEU” este un spectacol născut din dorința de fi vedea sufletul românesc renăscând, în speță poezia lui Mihai Eminescu. Timpul este laitmotivul spectacolului, firul roșu călăuzitor. Un colaj de gânduri și idei, filosofice, de dragoste, așa cum le regăsim în poezia lui Eminescu. Spectatorii vor redescoperi în acest spectacol un Eminescu îndrăgostit, jucăuș, filosofic, dar și acel luptător pentru adevăr și pentru patria inimii numită limba română.Mona Gavrilaș

Parteneri media: Radio România Cultural, RFI, TV City, Observator Cultural, Cultura, Contemporanul, AgenţiadeCarte.ro.

Număr de vizualizări :483


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro