spot_img

Participarea profesorilor şi doctoranzilor români la cea de-a VII-a ediţie a Universităţii Europene de Vară de la Praga

Le Centre Français de Recherche en Sciences Sociales (CEFRES), l’Organisation Francophone pour la Formation et la Recherche Européennes en Sciences humaines (OFFRES) şi Facultatea de Litere a Universităţii Caroline din Praga în colaborare cu L’Agence universitaire de la Francophonie, Institutul Cultural Italian de la Praga, Asociaţia Filosofică Praxis, Centru de Cercetare al Facultăţii de Litere a Universităţii Caroline din Praga şi Institutul Cultural Român de la Praga organizează în perioada 5-12 iulie 2017 cea de a XVII-a ediţie a Universităţii Europene de Vară de la Praga– Penser au-delà de l’homme Limites, frontières et fins de l’humain.

Universitatea Europeană de Vară de la Praga intenționează să răspundă unor probleme teoretice, etice şi politice ce presupun regândirea omului şi umanităţii pornind de la aspectele fundamentale ale acestora.

În cadrul lucrărilor, vor fi abordate diverse modalităţi de definire a fiinţei umane acordându-se o atenţie specială limitelor dintre uman şi non-uman, insuficienţelor antropocentrismului, riscurilor ce apar din abordarea omului ca măsură şi stăpân al tuturor lucrurilor şi tentativelor recente de cunoaştere a umanului exclusiv prin intermediul biologiei şi al animalităţii pornind de la pluralitatea formelor de viaţă ajungând până la posibile mutaţii sau a dispariţiei formei sale actuale.

Printr-o abordare exclusiv interdisciplinară,această Universitate Europeană de Vară de la Praga va fi un loc de întâlnire şi de cunoaştere între ştiinţele umane – filosofie, studii literare, ştiinţe politice, retorică, etică, antropologie – şi ştiinţele naturii, în special biologia şi etologia.

Este o oportunitate unică de a stabili un nou şi fructuos dialog cu cercetători veniţi de pretutindenişide a dezvolta o critică convingătoare a tezei excepţionalităţii omului în diversele sale aspect. Lucrările acestei ediţii aUniversităţii de Vară de la Praga vor fi împărţite în trei secţiuni complementare – a gândi omul pornind de la natură, a aborda problema limitelor dintre om şi animalşiposibilitatea depăşirii condiţiei umane dintr-o perspectivă post-umană.

La această Universitate de Vară de la Praga vor conferenţia şi vor susţine ateliere de cercetare următorii invitaţi: Luís Manuel Bernardo, Jean-Marc Besse, George Bondor, Dumitru Cornelui Bîlba, Diana Mărgărit, Catherine Coquio, Felice Cimatti, Bernard Feltz, Josef Fulka, Daniele Giglioli, Thierry Hoquet, Nenad Ivić, Karel Kleisner, Philippe Sabot, Maja Vukušić Zorica.

Institutul Cultural Român de la Praga are deosebita plăcere de a asigura participarea conferenţiarilor români George Bondor, Dumitru Cornelui Bîlba şi Diana Mărgărit, precum şi a doctoranzilor Cristina-Maria Asavoaie, Irina Frasin, Corina Giurgia, Alexandra Claudia Manta, Iuliu-Marius Morariu şi Alina Popescu la conferinţele şi atelierele Universităţii Europene de Vară de la Praga 2017.

PROGRAM

5 iulie

17h30-20h00 – FF UK (salle 300) : Ceremonia de deschidere a Universităţii Europene de Vară de la Praga 2017

Primirea participanţilor

Bernard Feltz (Université catholique de Louvain) – Crise écologique et crise de la modernité

6 iulie

Conferinţe – FF UK (salle 200)

Thierry Hoquet (Université Paris Ouest Nanterre) – Humains, transhumains, posthumains : essai de typologie

George Bondor (Universitatea din Iași, România) – L’humain et le non-humain. Généalogies de la violence

15h00–18h30 – FF UK: Ateliere tematice

Pe toată Universităţii Europene de Vară de la Praga, vor fi suţinute în paralel şase ateliere tematice :

· Atelier 1 – « Penser l’homme à partir de la vie. Éléments philosophiques pour repenser la différence anthropologique »

Condus de Jan Lockenbauer (Bergische Universität Wuppertal/Université Grenoble Alpes) şi Petr Prášek (Université Charles/Université Paris I)

Supervizat de Arnaud François (Université de Poitiers)

· Atelier 2 – « Violence politique et déshumanisation »

Condus de Dumitru Corneliu Bîlba (Universitatea « Al. I. Cuza » din Iaşi, România), Loïc Nicolas (Université Libre de Bruxelles) şi Momchil Hristov (Université de Sofia)

· Atelier 3 – « Désobéir pour le non-humain »

Condus de Ophélie Desmons (Université de Lausanne, Elveţia) şi Diana Mărgărit (Universitatea din Iaşi, România)

· Atelier 4 – « La compagnie occidentale des spectres : économie, politique et épistémologie de l’être hanté »

Condus de Orgest Azizaj (Musée national Picasso) şi Oriane Petteni (Université de Liège/FNRS)

· Atelier 5 – « L’humanité au-delà de l’humain : le mutant, l’androgyne, l’avatar, le surhomme »

Condus de Benedetta Zaccarello (CEFRES-CNRS)

· Atelier 6 – « Monstres et monstruosités: limites externes et internes de l’humain à travers les âges »

Condus de Nenad Ivić (Université de Zagreb) şi Maja Vukušić Zorica (Université de Zagreb)

7 iulie

Conferinţe – FF UK (salle 200)

Chiara Mengozzi (CEFRES, Université Charles) : sujet à préciser

Daniele Giglioli (Università di Bergamo) : sujet à préciser

Luis Manuel Bernardo (Universidade Nova de Lisboa) – Peut-on éduquer pour le post-humanisme?

15h00–18h30 – FF UK: Ateliere tematice

8 iulie

Conferinţe – FF UK (salle 200)

Karel Kleisner (Université Charles) : The Face of Life: Being, Appearing, and Evolutionary Show

Felice Cimatti (Università della Calabria) – Posthumanism and Animality

Catherine Coquio (Paris VII) – « Trouver une sortie » : la voix de Polichinelle ou « l’art d’être un buffle » (G. Agamben, P. Marcello)

15h00–18h30 – FF UK: Ateliere tematice

9 iulie

Conferinţe – FF UK (salle 200)

Michał Kozłowski (Université de Varsovie) – Ce qu’un marxiste orthodoxe devrait dire sur le travail animal – une réflexion sur l’extension possible de « la loi de la valeur »

Nenad Ivić (Université de Zagreb) – Que chantaient les sirènes ? L’humain et le monstre

Maja Vukušić Zorica (Université de Zagreb) – Les monstres au théâtre – De Rameau à Sadevia Rousseau

15h00–18h30 – FF UK: Ateliere tematice

Lucru individual/redactare comună

10 iulie

Zi liberă : Vizită la Biblioteca din Strahov

Consiliul reţelei OFFRES (Bilanţ şi perspective) : 18h00 – 19h30

11 iulie

Conferinţe – FF UK (salle 200)

Philippe Sabot (Université de Lille 3) – Puissances spectrales de l’humain chez Cormac McCarthy

Jean-Marc Besse (École Normale Supérieure de Lyon) – Au-delà du dualisme : le paysage comme monde commun de l’humain et du non-humain

Josef Fulka (Université Charles) – Les enfants sauvages et la question de la nature humaine

15h00–18h30 – FF UK: Ateliere tematice

Redactare comună

12 iulie

9h30-13h

Prezentarea rezultatelor celor şase ateliere tematice şi a concluziei generale a Universităţii Europene de Vară de la Praga 2017

Începând cu ora 14 :00 : plecarea participanţilor.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508