Expoziția ”O Europă unită la 1856. Comisia Europeană a Dunării și românii”, la Galați

iun. 28th, 2017 | By | Category: Postcard

Joi, 29 iunie 2017, ora 14.00, Muzeul de Istorie Paul Păltănea” Galați în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea vă invită la vernisajul expoziţiei itinerante O EUROPĂ UNITĂ LA 1856. COMISIA EUROPEANĂ A DUNĂRII ŞI ROMÂNII, eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Dunării.

Expoziția organizată de muzeograf dr. Elena Ingrid Bahamat ilustrează rolul Comisiei Europene a Dunării în strategia politico-economică europeană din perioada 1856-1948, precum și în istoria românilor. Vizitatorii vor putea descoperi prin intermediul obiectelor expuse: repere ale activității tehnico-administrative desfășurată de serviciile Comisiei Europene a Dunării; implicarea Comisiei Europene a Dunării în spațiul public al oraşelor-porturi dunărene: Galați, Sulina, Tulcea; stilul de viaţă cotidiană a membrilor Comisiei Europene a Dunării pe meleagurile româneşti.

Pe termen lung, în perspectiva împlinirii prevederilor Tratatului de la Paris, sediul Comisiei Europene a Dunării la Galaţi era o garanţie că navigaţia pe Dunărea Maritimă va fi liberă, se vor executa lucrări tehnice pe gurile fluviului, comerţul va prospera şi diplomaţii străini vor îndeplini şi atribuţii de observatori ai guvernelor lor, ceea ce a determinat şi diminuarea abuzurilor funcţionarilor Înaltei Porţi. (Ştefan Stanciu, „România şi Comisia Europeană a Dunării. Diplomaţie şi suveranitate. Cooperare internaţională„)

Evenimentul se va desfăşura la secţia Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi din str. Domnească, nr. 25.

Număr de vizualizări :498


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro