Caravana Docuart, la Cinema Muzeul Țăranului

iun. 12th, 2017 | By | Category: Eveniment

În zilele de 15 și 16 iunie 2017, la Cinema Muzeul Țăranului – Sala Horia Bernea, Caravana Docuart vă invită la o selecție de filme documentare premiate. Realitatea sub toate formele ei este documentată și adusă la Caravana Docuart. După 3 luni de proiecții și 9 orașe, Docuart aduce la București documentare românești alături de regizori și protagoniști ai acestora. Filmele prezintă un suflu fresh și o perspectivă nouă a cinema-ului autohton, fiind realizate în ultimii doi ani de tineri studenți și de profesioniști deopotrivă. O parte dintre acestea sunt premiate la festivalul documentarului românesc în 2016 – București Docuart Fest. Intrarea este liberă. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul proiecțiilor.

Joi, 15 iunie, de la ora 17.00, vor fi prezentate două scurtmetraje: Farid Fairuz versus Mihai Mihalcea (R. Alex Pintică) și Capoeira, dansul libertății * (R. Rista Enxhi). În continuare, de la 17:45 sunt prezentate două lumi contrastante: a  unui tânăr inadaptat social care iubește muzica electronică în Proiecționistul* (R. Norbert Fodor) și povestea de viață a unei fete de etnie romă în Angela (R. Botond Pusok).

De la 19:30 este proiectat 100 de movile* (R. Max Ciorbă), o călătorie de la jazz la hip-hop cu muzicieni români care reinterpretează foclorul. Ultimul film al zilei de joi este Holy Cow* (R. Imam Hasanov), povestea vacii europene percepută drept amenințare într-un sat tradiționalist.

Ziua de vineri, 16 iunie, debutează cu patru scurtmetraje proaspete: Perfection is Forever (R. Mara Trifu) – o coproducție România-Marea Britanie, We Fly Again (R. Alexandru Vlad) – povestea nescrisă a unor zburătoare, Stories in Tea Cups* (R. Mirona Radu), unde micile detalii ale vieții din China sunt dezvăluite de frunzele de ceai și 10:34 to Belgrade* (R. Ioana Grigore), o coproducție România-Serbia cu personaje unice.

De la 19:10, va fi proiectat Ultimul căldărar – documentarea inedită a unei familii din satul Corcova. Caravana se încheie cu filmul câștigător al mareleu trofeu Docuart Fest – Imagini din vis* (R. Sorin Luca), care îl prezintă pe Rodion Ladislau Roșca – părintele muzicii electronice în perioada comunistă. Rodion va fi prezent în sală pentru discuții și o reprezentație muzicală rară.

București este ultimul oraș din traseul caravanei. Pe parcursul acestei primăveri, Docuart a adus în 9 orașe 80 de proiecții ale unor frânturi din viață și povești reale, uneori împreună cu observatorii acestora. Un masterclass Cristian Tudor Popescu, un documentar interactiv despre depresie, 39 de sesiuni de Q&A și nenumărați curioși ai filmului au luat parte la a 4-a ediție de Caravana Docuart.

Proiectul este organizat de asociația culturală pentru film documentar românesc Docuart și reprezintă o extensie a festivalului de film București Docuart Fest. Caravana Docuart este co-finanțată de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

caravana.docuart.ro/

Număr de vizualizări :594


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro