Andrei Novac lansează volumul ”Regula timidității”

iun. 8th, 2017 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 10 iunie, 2017, de la ora 18.00, la librăria ”La două bufniţe” din Timişoara, va fi lansat volumul ”Regula timidității” de Andrei Novac, publicat şi tipărit la Editura Paralela 45 în anul 2016, în colecţia Qpoem, cu o copertă de Ionuţ Broştianu. Redactor de carte: Cosmin Perţa, Editor Călin Vlasie. Postfaţă: Răzvan  Voncu. La lansare, vor vorbi despre carte Cornel Ungureanu, Robert Şerban, Andrei Novac.

”Qpoem este proiectul celei mai solidare comunităţi de poeţi şi iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toţi într-o uriaşă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, aşa cum centrul este peste tot.”- Călin Vlasie

„Andrei Novac scrie o poezie care nu este, de fapt, o mască a timidită‏ţii, aşa cum sugerează titlul, ci un vehicul al meditaţiei şi al căutării unor înţelesuri ascunse. Nu e poezia unei mari explozii afective, ci, mai degrabă, a unei permanente sublimări a tensiunii existen‏ţiale, a exasperării mocnite, în nenumărate – dar nu repetate – sugestii ale absen‏ţei. Un agreabil ceremonial fără artificii al micilor tablouri personale, al momentelor evanescente, alcătuieşte nada cu care Andrei Novac îşi îmbie cititorul în poem.”- Răzvan Voncu

Andrei Novac (n. la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu) este licen‏ţiat în istorie al Universită‏ţii de Vest din Timişoara. A colaborat cu majoritatea revistelor literare din România. A publicat volumele: Poezii (2000), Miez de talpă (2003), A nouăsprezecea inimă de înger (2003), Vârsta sării (2006), Locul în care întorc tramvaiele (2008), Aceiaşi (2011). Este prezent în mai multe antologii. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2009 şi al cenaclului Qpoem din 2016.

Număr de vizualizări :532


One Comment to “Andrei Novac lansează volumul ”Regula timidității””

  1. Ioana spune:

    Felicitari autorului! Un mic exemplu, o poezie, unde gasim!

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro