”Să te bucuri de ceea ce numesc adulții nimicuri, să râzi cu gura până la urechi, să fii delicat și autentic”

Jun 9th, 2017 | By admin | Category: Dialogul de carte

Maria Constantinescu s-a născut la 20 mai 1975. Este absolventă a Liceului de Arte Plastice ”Al. Plămădeală”, Chișinău (Republica Moldova) -Pictură de șevalet și Pedagogie. Absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău (Republica Moldova) – Design Vestimentar; Diplomă de licență – UNATC ”I.L. Caragiale”, București- Scenografia spectacolului de teatru; Diplomă de master -UNATC ”I.L. Caragiale”, București- Regie de Teatru.  Din 2010 până în prezent este freelancer în domeniul artelor vizuale. ”Maria Constantinescu desenează de când se ține minte, iar dragostea pentru cărți o are chiar mai dinainte, din primele luni din viață pe care le-a petrecut într-o bibliotecă de sat, unde mama ei lucra în acele vremuri triste când mamele mergeau la serviciu aproape imediat după ce nășteau. Mirosul cărților l-am asociat cu mama, cu laptele matern, cu viața însăși. Cred că era firesc să ajung în punctul în care să vreau cu toată ființa mea să contribui la apariția unor cărți pentru copii. Nașterea primului copil, interesul pentru educația și creșterea armonioasă a copiilor, blogul personal au fost câteva dintre experiențele care au dus la întâlnirea cu autoarea, Andreea Constantin, și apariția cărții ”De ce plângem?- O explicație a plânsului pentru cei mici și cei mari”- editura Cartea Copiilor, 2017. ” (pagina a doua a cărții). Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu ilustratoarea Maria Constantinescu.

Ilustrația este esențială cărților dedicate copiilor. Ilustratorul sau graficianul de carte este cel care creează forma vizuală care captează atenția. Există anumite reguli pe care le urmărești înainte de a porni în călătoria către ilustrarea unei cărți pentru copii?

Prima regula, fără de care n-aș putea trasa nici măcar o linie, este să mă îndrăgostesc. Emoția, bucuria pe care o trăiesc, ținând în mâini un anume text, compun solul fertil, în care se va naște și va crește imaginea, chipul cărții. A doua regulă este să îmi acord suficient timp pentru a mi-o imagina, a o întoarce pe toate părțile în mintea mea, mai întâi. După aceea o trec prin proba materialității. Adică încerc instrumentele- culori, pensule, creione, penițe… După aceea mă pregatesc să-mi schimbe viața. Fiecare proiect de suflet a venit în viața mea cu ceva nou, cu un mesaj, cu o transformare. S-au comportat de parcă ar avea viața lor. Și, cu siguranță, o au. Unele proiecte s-au vrut lucrate noaptea, pe liniște. Altele ziua, cu toate că era un ditamai tămbălăul în jurul meu. Altele parcă își alegeau momentul când să se nască, așteptând, cu răbdare, luni în șir. Proiectul, la care lucrez acum, mă vrea organizată cu orice chip. Lucrez și la carte, și la organizare.

Ce a fost provocator, artistic și biografic, în întâlnirea cu autoarea Andreea Constantin, cartea propusă și cu editura Cartea Copiilor?

Cu Andreea, biografic a fost că am devenit în același timp mame și cam în aceeași perioadă am cunoscut plânsul bebelușilor noștri. Probabil am avut nopți albe sincronizate. Deci eram pregătite să ne întâlnim J. Din punct de vedere artistic a fost o șansă pentru mine. Să lucrez la o temă pe care o cunosc, față de care eram încărcată emoțional. Să fie și o temă actuală, cu mult interes public în rândul părinților din România de astăzi. Avem încă multe credințe moștenite, care nu încurajează exprimarea emoțiilor. Si dacă acum câteva generații, bunicii noștri au supraviețuit unor realități crude, negându-și emoțiile (căci n-aveau timp de introspecții), noi nu mai putem crește sănătos, făcând același lucru. Avem nevoie să ne cunoaștem și să ne acceptăm așa cum suntem, ca să putem evolua și să ne creștem mai conștient copiii. Acesta a fost motivul pentru care am acceptat să lucrez la aceasta carte, chiar înainte ca Andreea să termine fraza (metaforic vorbind). Am înțeles despre ce este vorba și am zis Da, fără să stau pe gânduri. M-am simțit extraordinar, lucrând cu Andreea. Mi-a acordat multă încredere. Cartea s-a născut odată cu cel de-al doilea copil și adesea mi-a fost destul de dificil să combin activitatea de mamă full-time cu activitatea de ilustrator. Dar pe lângă încredere, Andreea a avut și răbdare infinită. Îi mulțumesc încă odată cu această ocazie. În final a ieșit o carte care cu adevărat ajută copiii și părinții. Chiar dacă teoretic mulți părinți au înțeles de ce este bine să fie atenți la emoțiile copiilor și de ce este bine să încurajeze expimarea lor, atunci când ai o carte în mâini, te simți mai sigur. Poți oricând reveni la ea. Îti amintești mai uşor de ce e bine să ai răbdare și are și copilul tău un instrument la îndemană. Intr-o zi în care copilul meu plângea si eu obosită fiind, i-am spus că nu mai pot să-l ascult, el mi-a zis: “Mami, dar ce scrie în cartea pe care ai ilustrat-o chiar tu!?”, privindu-mă năstrușnic. Am zâmbit, m-am oprit din obosit, l-am ascultat cu răbdare si ne-am simțit mult mai bine. Așa, am văzut pe propria piele de ce este bine să avem această carte în casă. Altădată, copilul a vrut sa facă cadou această carte doamnei educatoare care, a zis el că, nu stie să asculte plânsul copiilor. “Ea ne zice să nu mai plângem. Dar noi vream doar să ne descărcăm”, zise copilul. Băiatul meu s-a simțit mai bine, mai în siguranță după ce a făcut cadoul. Astfel, am înțeles de ce e bine să facem această carte cadou, atunci când vrem să deschidem un subiect, care poate fi greu de deschis în unele condiții și cu unele persoane. Cartea ne permite să vorbim cu blândețe despre un subiect, care altfel poate să doară.

Cu editura Cartea Copiilor a fost dragoste de la prima vedere. La târgul de carte din toamna anului 2016, cărările încălcite de la Romexpo, m-au dus direct la standul lor. A fost primul stand care, pur și simplu, mi-a sărit în cale. Atunci aș fi vrut să iau toate cărțile acasă. Îmi amintesc că am și zis asta unui domn, de la care am cumpărat cartea “Hai-hui prin Univers”, de care era încântat băiețelul nostru. Acum știu că acel domn era chiar Alexandru Călin, directorul editurii, cu care m-am întâlnit peste jumatate de an în această nouă calitate, de editor a primei noastre, cu Andreea, cărți. Sunt încântată desigur și sper să mai am șansa unor noi proiecte împreună.

Există o carte pentru copii pe care ți-ai fi dorit să o ilustrezi? Ce fel de povești te atrag?

Da, există una, chiar două. “Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry și “Apolodor” de Gelu Naum. Faptul că autorii acestor cărţi ne-au lăsat o imagine, din care aproape că nu mai încearcă niciun editor de carte să iasă, este pentru mine o provocare. Îmi doresc să văd Micul Print și altfel decât l-a văzut autorul lui. Și mi-ar plăcea să intru într-un ring cu aceste capodopere, deși știu că este dovadă de o mare îndrăzneală. Dar și îndrăzneala este bună la ceva J.

În altă ordine de idei, îmi place la nebunie cartea la care lucrez acum. O visez, mă culc și mă trezesc cu ea în gând. Are un potențial de frumusețe atât de mare, că-mi taie respirația. Sper să-i fac față și să transmit măcar o parte din acest bagaj infinit de splendoare, care vine din cuvintele ce o alcătuiesc.

Îmi plac mult și poveștile noi, poveștile terapeutice. Este un domeniu, pe care de abia acum, odată cu venirea pe lume a copiilor mei, încep să-l descopăr și sunt încântată. Incă nu am ilustrat o astfel de carte, dar sper să o pot face într-o bună zi.

Din punctul de vedere al ilustratorului de carte, există o piață și o receptare critică a cărții pentru copii în România?

Sincer, nu mă pricep să vorbesc despre lucruri atât de serioase. Sunt încă foarte prinsă de procesele mele interioare și de bucuria pe care o am că am redesoperit domeniul pe care l-am admirat de când eram mică. Am făcut pictură de șevalet. Mulți ani am pictat în ulei, după aceea am migrat spre scenografia de teatru – un domeniu fascinant. Chiar am vrut să mă fac regizor de teatru, la un moment dat. Dar când m-am căsătorit și au apărut copiii în viața noastră, am simțit că nu mai pot să mă consum, să “ard” pentru artă așa cum simțeam că-mi cerea teatrul la momentul respectiv. Teatrul mă făcea să uit prea mult de mine, mă fura duminicile și serile de acasă. Atunci nu-mi doream asta. Vroiam să mă bucur cât mai mult timp posibil de familia mea, de casa mea, de soțul și copiii mei. Și așa, am migrat spre o zonă, poate la fel de spectaculoasă pe interior, dar pe exterior, nu la fel de solicitantă, perturbantă pentru viața de zi cu zi. Cartea este prima mea dragosteJ. Îmi amintesc că, la prima oră de pictură din Liceul de Arte din Chișinău, făcusem o pictură în acuarelă, foarte migăloasă, lucrată atent, potrivită cu ilustrația de carte. Și atunci, profesorul meu, un artist format la marea, ușor aroganta școală rusească, s-a apropiat și dintr-o poziție de autoritate incontestabilă, a zis: “Foarte frumos, dar la noi nu se pictează așa” și mi-a luat pensula din mână, a măzgălit tot covorul meu de flori, lăsând o singură floricică. “Trebuie să avem o imagine de ansamblu, nu să ne pierdem în detalii”, a continuat domnul profesor. Așa, am învățat multe despre compoziție, formă, culoare, umbre și lumini, despre cum să nu te pierzi în detalii, dar am învățat și să mă pierd pe mine însămi, făcând ceva care-mi plăcea cu jumătate de gură, căci cealaltă jumătate nu mai știa ce-i place să facă. Într-un fel am învățat, fără să-mi propun asta, că este rău să faci ceea ce îți place. Și nu e așa. Uite că au trecut 30 de ani și acum sunt atât de fericită să mă pierd în detalii, dar să mă regăsesc, într-un final,  pe mine însămi. Iar atunci când ești autentic, cu siguranță se va găsi cineva care să reacționeze la asta.

Ai vreun ilustrator de carte pentru copii preferat? Te-a influențat în vreun fel ?

Cred că omul este format de lucrurile frumoase pe care le-a întâlnit, cele care i-au plăcut, mai ales la începutul vieții. Sunt într-un fel formată de toate cărțile frumoase pe care le-am întâlnit. Dar în anii mei de școală m-au impresionat puternic câțiva artiști. Leon Bakst, un impresionant artist rus, care a inovat scenografia de teatru, designul de costume și designul interior. Abundă în detalii, este foarte viu colorat și nu mă plictisesc să-i privesc schițele de costume nici astăzi. Un alt artist cu suspin mistic, pe care l-am admirat cu suflarea întretăiată a fost Mikhail Vrubel. Are o pictură asemănătoare unui caleidoscop. Orice combinație de culori devenea perfectă în mâinile lui, dar peste toate plutea parcă un iz de cer rece și proaspăt. Mi-a plăcut mult Marc Chagall, pentru biruința lui asupra gravitației și pentru poveștile de care nu m-am săturat niciodată. Acum sunt foarte multi artisit moderni pe care îi admir. Yelena Bryksenkova, Fumi Koike, Charles Wysocki sunt câțiva dintre aceștea. Dintre artiștii români vreau sa menționez pe misterioasa Aitch, splendida Mădălina Andronic, delicata Andrea Kurti. Întâlnirea cu acești artiști a contat mult pentru mine. Și într-un cadru cu totul aparte vreau să-l menționez pe Ștefan Câlțea – pictor, poet și filozof prin arta sa.

Pe lângă ilustrație de carte, organizezi și cursuri de dezvoltare a creativității pentru copii. Ce ai învățat tu de la copii?

Să te bucuri de ceea ce numesc adulții nimicuri, să râzi cu gura până la urechi, să fii delicat și autentic. Să trăiești în stare de receptivitate și să acționezi. Învăț zi de zi. Copiii sunt doldora de învățăminte, eu prind cât pot, cât îmi permite inima. Învăț s-o fac mai mare, mai încăpătoare, zi de zi.

Când ai plâns ultima oară? Ce anume te emoționează?

Mă emoționează foarte multe lucruri. Ritmul și sunetul vibrant al liniștii, care nu este de mormânt niciodată. Delicatețea și naturalețea copiilor. Frumusețea întâlnirilor și precizia geometrică a despărțirilor între oameni. În rest plâng ca tot omul când mă supăr, înfurii, necăjesc, obosesc. Când ceva este prea mult, fie frumusețe, fie răutate, plâng. Ultimul plâns memorabil a fost atunci când am înțeles printr-un fior straniu că va veni o vreme când mama mea nu va mai fi. Și am plâns. Fiindcă eu de când mă țin minte știam că mamele nu mor niciodată. Și probabil, într-un anume fel, așa și este. Mamele nu mor niciodată.

vizualizari: 1388


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro