”Nu poti cunoaște sufletul omenesc fără să citești literatură în permanență, și nu doar literatură de specialitate”

Jun 19th, 2017 | By admin | Category: Studioul de carte

Gigi Ghinea s-a născut pe 3 noiembrie 1957, în comuna Bărcănești, județul Prahova. Este licenţiată în psihologie, cu un master în psihoterapie analitică. Este autoare a cărților: ”Iubirea care vindecă”, 2012; ”Respiră, Iubește și Taci”, 2014; ”Cum m-am vindecat de nefericire”, 2015; ”Hazardul și Iubirea dansează împreună”, 2017. După divorțul părinților a plecat cu mama la Dej, orașul ei natal. ”Am locuit cu bunicii din partea mamei. Am urmat școala generală nr 3 din Dej, din clasa a patra până într-a 8-a. Apoi am ales să urmez un liceu la Cluj – care ne învața și niște meserii – deși intrasem la cel mai bun liceu din Dej, Andrei Muresanu, cu o medie destul de mare. Am plecat să fac liceul de Alimentație publică și turism ca să primesc o repartiție și un loc de muncă după liceu, în cazul în care nu intram la facultate. E o poveste lungă, dar niciodată nu m-am gândit că ar putea interesa pe cineva detaliile – deși chiar acestea sunt cauzele profunde ale dramelor mele existențiale. Dar și resortul interior care m-a împins neobosit spre cunoaștere. Am vrut să aflu care este sensul acestei suferințe (așa simțeam atunci) iar mai apoi sensul existenței cu totul. Sunt multe de povestit din perioada copilăriei, adolescenței și tinereții mele. Le voi publica într-o carte cândva… deocamdată vreau ca cititorii să învețe să se conecteze cu esența ființei lor. Iar cei care au traume adânci din copilărie trebuie să meargă la psiholog… doar într-un cabinet, ghidați de un specialist le pot înțelege și depăși. Eu mi-am fost propriul vindecător. Pentru că așa a fost să fie”- Gigi Ghinea. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Gigi Ghinea despre cea mai recentă carte a sa, ”Hazardul și Iubirea dansează împreună”.

Această carte jurnal, ca și celelalte cărți ale tale, m-a îndemnat la reflecție. Atingi subiecte dintre cele mai apăsătoare: frica, iubirea, Divinitatea, trezirea conștiinței, Sinele …  Cu toții avem frici, mai mari sau mici. Spui că ”omul se poate elibera de fricile sale prin iubire de Sine”.  Ce este de fapt iubirea de Sine? Cât de greu este drumul către iubirea de Sine și cât de lungă este calea de la conștientizare la practică?

Pentru mine Sinele este esența divină din om. Sinele este, în accepțiunea lui C.G.Jung, ceea ce acesta numește arhetipul divin din fiecare ființă umană conștientă că există. Cu alte cuvinte, iubirea de sine reprezintă acea călătorie a omului spre interiorul ființei sale autentice/unice în căutarea esenței lui, a adevărului cel mai curat din sinele personal, al fiecăruia ca unicitate. Reprezintă întâlnirea cu Sinele întreg, cu Dumnezeu. Ceea ce presupune că întâlnindu-se cu sinele său autentic, omul poate atinge acel sentiment plenar de iubire (necondiționată), iubirea christică. Cunoscând și simțind acest gen de iubire de sine ființa umană înțelege cu exactitate sensul existenței sale pe pământ. Căci iubindu-se pe sine ca esență divină el îl poate iubi pe celălalt la fel ca pe sine, dăruind iubirea și nu cerșind-o sau căutând-o în afara sa. Iubirea se află în noi, în fiecare, la fel cum în noi se află și Dumnezeu.

De altfel, motto-ul celei de-a doua cărți, ”Iubirea care vindecă”, este chiar acesta: „Învață să te iubești pe tine însuți pentru a-l putea iubi pe celălalt la fel ca pe tine”.

Nu-i mai puțin adevărat că indiferent dacă înțelegem sau nu să practicăm această formă de cunoaștere de sine – prin această călătorie spre interiorul ființei, până la esența divină – omul se va comporta întocmai: nu-l va putea iubi pe aproapele său decât atât cât se va iubi pe sine. La fel cum se iubește pe el.

Literatura este și pentru un psiholog un instrument de sondare și de cercetare interioară. Cât de mult ajută configurarea propriului discurs literar, propria conștiință de diarist în meseria de psiholog și în propria ta terapie?

Din punctul meu de vedere ajută enorm. Eu, una, dacă n-aș fi fost dintotdeauna o cititoare pasionată de lectură, nu aș fi fost cea care sunt azi. Lectura m-a ajutat să descopăr povești ale altor lumi, și alte lumi în general, mi-a deschis mintea si sufletul, mi-a lărgit și extins conștiința spre univers și universalitate, m-a ajutat să înțeleg că există și altceva în afară de ceea ce poate fi văzut, cunoscut și palpat în imediata noastră apropiere și în viața personală, mi-a deschis orizonturi mult mai largi. Înainte să încep să studiez psihologia omului am citit foarte multă literatură, filosofie… iar filosofia existențialistă, cea care studiază filosofia de viață a omului din punctul de vedere al sensului existenței sale, a omului și condiția lui umană în lume, m-a preocupat în mod deosebit încă de când am conștientizat că sunt în viață… dar și că voi muri. De la vârsta de 13-14 ani. Ceea ce pot să afirm astăzi, fără să greșesc, este faptul că nu poti cunoaște sufletul omenesc fără să citești literatură în permanență, și nu doar literatură de specialitate, se înțelege. Omul este spirit, iar dimensiunea lui spirituală, acea parte nevăzută din om – imaginația, creativitatea, intuiția, credința neclintită în puterea iubirii divine din sine – această dimensiune a sa are nevoie de hrană. Iar hrana pentru spirit și suflet a fost, este și va rămâne lectura, arta, muzica, dansul, bucuria de a fi în viață.

Spui ”a meritat și merită să trăiesc pentru a contribui la însănătoșirea lumii acesteia prin propria-mi vindecare de nefericirea existențială, iar prin atitudinea față de viață așa cum este am devenit ceea ce speram: un om mai bun”. Trăim într-o lume în care a fi bun nu pare a fi o calitate, ba din contră, uneori pare a fi o povară. Crezi că ”gândirea slabă”, cum ar fi spus Gianni Vattimo, favorizează o  societate în care gândirea binelui intră în coliziune cu gândirea egotică, gândirea consumeristă, gândirea secularizată? Ce determină criza de a avea oameni mai îmbunătățiți?

Acest subiect este cel care mă preocupă de foarte mulți ani – reprezintă partea dureroasă din noi ca întreg, ca umanitate, ca civilizație și pe care o resimt în mine ca parte integrantă și integratoare în acest întreg. Cu toții suntem parte a acestui univers, suntem o conștiință comună, colectivă, dar ceea ce ar trebui să ne preocupe în prezent este ce (mai) putem face pentru noi ca o ”familie universală”, cea a omenirii. Raportat la noi, ca popor român, e același lucru; noi suntem o conștiință colectivă, indiferent dacă înțelegem sau nu acest aspect al lucrurilor.

Problema este aceea că la noi (situația noastră o cunosc mult mai bine, însă pot spune că și în USA avem de-a face cu același fenomen de lipsă a educației) preocuparea statului pentru o educație de bază adecvată în legătură cu această parte bună din om – iubirea de natură, compasiunea pentru cel slab și lipsit de apărare (iubirea pentru animale, de pildă), generozitatea, altruismul – această dimensiune fundamentală ce face parte integrantă din existența omului, a lipsit cu desăvârșire din educație, atât din interiorul  familiilor ce au început să se dezintegreze pas cu pas, dar și din sistemul de educație al statului. Or fără această parte omul se dezumanizează își pierde calitatea de OM.

Putem vorbi despre o gândire slabă, dacă admitem că lipsa acelei forme de educație despre care aminteam mai sus, educația și cultivarea dimensiunii spirituale din om, cultivarea binelui comun, al cooperării, al altruismului, a dus la exacerbarea egoului, a individualismului si ne-a menținut (ne-a îngropat) într-o gândire primitivă, a unei gândiri foarte slabe, aceea în care omul este în stare să ucidă pentru ”a avea”. Lăcomia și prostia/ignoranța sunt armele cu care omenirea se poate autodistruge ca specie…

De aceea afirm în carțile pe care le scriu (vorbind din experiență proprie) că stă în puterea fiecărui individ să se vindece de toate rănile lui emoționale, de toate credințele lui oarbe/greșite – cele care l-au adus în starea de boală a sufletului (chiar dacă semnele bolii se află în trupul lui), căci atunci când sufletul omului este bolnav e semn că sufletul lui a fost/este hrănit prost sau deloc. Nefericrea omului nu este altceva decât un gol, o lipsă a iubirii de sine. Înseamnă că omul nu se respectă, nu se prețuiește pe sine, pentru că nu a fost hrănit corespunzător. Că i-a lipsit sau îi lipsește acea hrană pentru spirit de care aminteam mai sus; îi lipsește cunoașterea de sine, iubirea de sine și de celălalt, generozitatea, altruismul, compasiunea…Vindecându-ne pe noi și sufletele noastre – ca părți integrate și integratoare a Sinelui întreg – contribuim la vindecarea omenirii ca organism uman. Cu fiecare individ/celulă vindecată, organismul uman se vindecă pe sine de boala care-l macină în prezent.

Cum putem descoperi și gestiona mai bine vocea interioară? Cum putem știi cum să fim noi înșine? Ce fel de exerciții să practicăm pentru a fi mai noi înșine, astfel încât acest atribut identitar să nu genereze conflict sau pierderi?

Așa cum arăt încă din prima carte, ”Cum m-am vindecat de nefericire” (2011), iar această carte a fost adusă la zi în 2015 de editura All, există niște pasi simpli, pe care eu însămi i-am urmat. Și pe care o recomand tuturor începătorilor interesați de această călătorie spre interiorul ființei, spre esența ființei divine. Semnele de boală ale sufletului omenesc apar în momentele de anxietate, depresie, iar cele mai multe semne sunt ale trupului. Bolile trupești sunt tot semne ale bolii sufletului – toate bolile sunt psihosomatice, iar psihic înseamnă suflet. E simplu. Numai că prea puțini psihologi sau medici fac aceste corelații absolut necesare, sunt chestiuni ce ar trebui să preocupe mai mult aceste profesii, cele care sunt responsabile cu ”sănătatea” populațiilor. Iar oamenii ar trebui să știe aceste chestiuni de bun simț.

Odată apărute aceste semne de boală ele trebuie tratate cu grijă și răbdare avându-se în vedere toate aceste aspecte ale vieții. Stilul de viață și alimentația, dar mai ales schimbările ce trebuie făcute în modul de gândire cu totul în ceea ce privește viața individului. Până la urmă fiecare este responsabil de propria viață, însă în ceea ce privește educația copiilor noștri ar trebui să reflectăm mai adânc asupra acestei chestiuni și să nu ne mai jucăm cu sufletul lor. Să începem să le oferim o altfel de ”hrană” cu totul, una mult mai sănătoasă, atât corpului fizic cât și a celui spiritual, pentru că mintea nu e separată de trup, noi suntem un întreg, o entitate în care sufletul există animat de o minte ce ar trebui să fie curată, purificată, sănătoasă pentru a transmite informație sănătoasă în armonie cu universal într-un corp sănătos. Mintea și trupul trebuie să fie în armonie și nu în conflict. Cu alte cuvinte, ar trebui să reînvățăm să ne ascultăm inima. Căci vocea interioară se află în inima omului. E suficient să învătăm să tăcem, să rămânem tăcuți (nu uitati de pașii din prima carte) pentru a ne auzi vocea interioară, pentru că prin vocea inimii ne vorbește Dumnezeu.

Vorbești despre moșteniri ale trecutului- inconștientul colectiv. Carl Gustav Jung defineşte conceptul de “inconştient colectiv” ca fiind un “datum universal”. Cum ne influențează aceste moșteniri în viața de zi cu zi? Aceste programe mentale pot fi modificate? Putem face ceva ca influența lor să dispară sau măcar să devină minimă?

În inconștientul colectiv este inclus incoștientul personal al fiecărui individ care se naște. Individul uman vine în această lume încărcat cu toată această informație genetică ce cuprinde întreaga istorie a omenirii (filogeneza) – inconștientul colectiv și paternurile despre care vorbește Jung – dar în mod specific fiecăruia ADN- ul nostru conține și inconștientul individual pe linia strămoșilor noștri, a rudelor noastre, ceea ce ne conferă  unicitate, ca ființe superioare. Această diversitate ar trebui pusă în joc prin libertatea de creație a oamenilor ca spirite vii pe pământ, pentru a putea să devenim o societate diversă. Dar unită de o singură religie: iubirea.

Aceste ”moșteniri” ne influențează în mod direct viața, pentru că ne sunt picurate ca informație primară în ADN. Însă din păcate, deși ne manifestăm sub infuența lor, toată această informație rămâne într-un plan subconștient. Cu alte cuvinte, omul zilelor noastre supus stresului cotidian și grabei în care-și duce zilele, nu înțelege de ce se îmbolnăvește, dar mai ales unde a greșit sau unde greșește atunci când ajunge în punctul în care consideră că nu mai are ieșire…Sondarea subconștientului, descifrarea semnelor pe care ni le oferă tulburările emoționale, dezechilibrele la nivel psihic și psihologic sunt semne că acolo în subconștientul nostru se află răspunsul de care avem nevoie. Îndrumarea de care omul are nevoie în aceste cazuri este fundamentală. E nevoie de specialiști, de medici care să colaboreze, să coopereze cu psihologi, psihoterapeuți formați la școlile de psihologie serioase. Sau măcar un ghidaj de bună credință spre lectură de calitate în acest sens.

Subiectul e foarte delicat și vast, în prezent.

În domeniul sănătății ne confruntăm în prezent cu apariția unei adevărate industrii a medicamentelor și de vindecare spirituală, iar sănătatea mentală și spirituală a populației este într-un mare pericol. Acest lucru a fost permis odată ce piața de capital a fost invadată de impostori în toate domeniile. Omul needucat, ignorant și bolnav a putut fi păcălit cu ușurință, pentru ca i s-a putut ”vinde” orice  produs pe post de medicament minune, formule magice. În această epocă, a banului care poate cumpăra orice, omul modern a fost educat să plătească și să primească în schimbul banului orice.  Medicamentul este  sau poate fi înghițit pe negândite, cât mai urgent, că n-avem timp… iar vindecarea se produce ca prin farmec.

Bagheta sau pastila magică nu există. Acesta este răspunsul meu. Pentru sondarea inconștientului sau călătoria spre interiorul ființei (așa cum denumeam mai sus acest proces de cunoaștere de sine prin purificare și curățare a ființei la toate nivelurile ei ) avem nevoie mai întâi de dorință, de bunăvoință, de răbdare, de un efort conștient și susținut pentru o schimbare profundă. E nevoie de câteva ședințe de psihoterapie cu un specialist, de repaus, de odihnă, de lecturi specifice, cele care se adresează publicului larg și nu specialiștilor în domeniu.

Și pentru că vorbim despre cărți și chiar scrii în Hazardul și Iubirea dansează împreună : ”cu o carte în mână  zi de zi  nu mă plictisesc niciodată, conectată la o poveste cu sens nu sunt niciodată singură”, spune-mi, te rog, care este cea mai recentă carte pe care ai citit-o  și dacă ai un autor preferat.

Cred că la această întrebare aș putea răspunde pe două pagini cel puțin. Da, citesc, încă mai citesc, e hrana mea de fiecare zi. Citesc măcar o oră în fiecare dimineață și mai nou comunic pe facebook cu oamenii. Cu alte cuvinte, îmi hrănesc cu grijă partea spirituală, partea creativă a ființei. Lucru pe care-l recomand oricum, oricui, indiferent că se confruntă cu probleme de natură sufletească sau nu.

Întâmplător citesc acum ”Pata umană” a lui Philip Roth… spun întâmplător pentru că acest autor trebuie amintit în fruntea listei autorilor mei preferați.

I-aș mai numi pe următorii: Haruki Murakami, Alan Watts. Hai să ne oprim puțin la aceștia deocamdată cu mențiunea că le-am citit întreaga operă…

Dar sunt prea multe cărti și autori importanți care mi-au îmbogățit viața…mi-au hrănit sufletul și mi-au arătat calea libertății spiritului. Poate vom avea prilejul să mai discutăm despre ei…

vizualizari: 3003


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro