Revolve Dance Festival

May 19th, 2017 | By admin | Category: Eveniment

În perioada 18 – 25 iunie 2017, în capitală, se va desfășura Revolve Dance Festival, primul eveniment din România ce lansează oportunitatea de a crea un hub internațional de workshop-uri coregrafice, adresat atât tinerilor dansatori profesioniști cât și profesorilor din domeniul baletului și dansului contemporan, sub îndrumarea a doi dintre cei mai renumiți profesori internaționali de balet profesionist din Rusia, precum, și a numeroși invitați speciali, profesori, coregrafi și dansatori de notorietate din România și Franța.

Evenimentul, organizat de ASIS MAPAMOND, produs de REVOLVER și HOMEMADE Stuff, se adresează atât publicului tânăr cu vârsta cuprinsă între 10 și 19+ ani ce îmbrățișează dansul ca o viitoare profesie, elevi ai școlilor de dans din România și din țările învecinate, precum Bulgaria și Moldova, cât și profesorilor acestora. Pentru cadrele didactice, reprezintă o șansă în plus de a se alinia la standardele de predare ale școlilor renumite, cu metode de lucru acreditate în întreaga lume, faimoase pentru rezultatele ce au revoluționat, la vremea lor, lumea baletului sau dansului contemporan. Astfel, profesorii au șansa de a aprofunda noi tehnici și de a obține o diplomă de recunoaștere din partea marilor maeștri internaționali.

Misiunea organizatorilor este aceea de a susține, promova și dezvolta arta coregrafică, de a identifica și sprijini talentele autentice născute pentru dans. Revolve Dance Festival este, așadar, mai mult decât un festival, este un mediu în care tinerii văd și sunt văzuți, în care au oportunitatea de a întâlni personalități mondiale ale dansului, de a lucra cu acestea și de a fi evaluați de acestea.

Revolve Dance Festival este un eveniment prioritar și promite să devină un eveniment anual cu tradiție, un stimul eficient în pregătirea și perfecționarea tinerelor valori naționale și a profesorilor școlilor atât din România cât și din țările Europei de Est. Între luna iunie, iubitorii de artă coregrafică vor avea acces facil la cursuri susținute de nume importante ale prestigioasei Academii de Balet Vaganova, cea mai veche școală de balet din Rusia. Practic, valorile care au creat renume școlior, ce au format și revoluționat baletul și dansul modern, devin misiunea Revolve Dance Festival, căpătând contur numai prin intermediul maeștrilor ce le reprezintă în acest festival. ASIS MAPAMOND își propune ca în fiecare an, la fiecare ediție, să invite astfel de nume valoroase care să contribuie la o educație de elită a tinerilor dansatori, care să devină, la rândul lor, o sursă de inspirație pentru ceilalți, formând astfel generații valoroase de dansatori și un renume al Școlii Românești de Dans, oriunde în lume.

La ediția din acest an, mari maeștri în domeniu, s-au alăturat inițiativei organizatorilor: ANASTASIA DUNETS și STANISLAV BELYAEVSKY, profesori internaționali invitați, specializați în pedagogie la cea mai importantă școală de balet din lume, Agrippina Vaganova din Sankt Petersburg, cel mai valoros dansator și coregraf român al ultimelor decenii, Gigi Căciuleanu, Pascal Allio (profesor și coregraf în cadrul Studioului Național de Dans Contemporan din Paris), Corina Dumitrescu (prim-balerină a Operei Naționale Române București), Ioana Marchidan și Arcadie Rusu (coregrafii și fondatorii Centrului Independent Coregrafic LINOTIP).

Cursurile se vor de desfășura în perioada 19 – 25 iunie și vor fi găzduite de Palatul Universul (Strada Actor Ion Brezoianu nr.23 – 25), o locație modernizată, amplasată în centrul Bucureștiului, ce va pune la dispoziția participanților, 3 săli de dans care vor funcționa în paralel, două dintre acestea fiind Linotip Dance și Apollo 111.

Cele șapte zile de pregătire intensă, de creație și de descoperire, se vor încheia cu emoția unui spectacol de gală în cadrul căruia vor evolua cursanții Revolve Dance Festival, alături de dansatori consacrați.

Înscrierile sunt deschise în perioada 19.05.2017 – 17.06.2017.

Pentru mai multe detalii privind regulamentul și condițiile de participare, persoanele interesate sunt rugate să acceseze website-ul festivalului www.revolvedance.ro sau pagina de Facebook Revolve Dance.

Pagina Event: www.facebook.com/events/274410042968883/

vizualizari: 194


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro