O emoţionantă poveste de dragoste – ”Umbre”, în premieră pe ţară, la TNB

mai 12th, 2017 | By | Category: Eveniment

Pe 17 şi 18 mai 2017, la Sala Atelier, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti vă invită la avanpremiera spectacolului ”Umbre” de Marilia Samper, în regia lui Vlad Cristache.

Un text contemporan al unei scriitoare spaniole, în premieră pe ţară, într-o montare cu o distribuție extraordinară, ce reunește trei generații de actori, sub îndrumarea unuia dintre cei mai talentați regizori tineri ai momentului. Un spectacol în care personajele își trăiesc drama personală până când, treptat, povestea fiecăruia se întrepătrunde cu povestea celorlalți, ca într-un puzzle care, după ce-i atașezi ultima piesă, dezvăluie o surprinzătoare imagine de ansamblu.

Un spectacol plin de poezie și mister, cu final neașteptat, plasat în inima pădurii, loc simbolic în care sălășluiesc temerile noastre ancestrale, dar și locul din care putem ieși la lumină, mai puternici decât am intrat. O piesă despre pierderea ființelor iubite, dar și despre regăsirea seninătății, după o lungă suferință. „Mi-am dorit să scriu despre absență și, până la urmă, am ajuns să scriu o poveste de dragoste”, declară Marilia Samper despre piesă.

Umbre – un spectacol cu o distribuție pe care și-ar dori-o orice regizor: Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc (din nou împreună pe scena TNB, după 5 ani de la premiera “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”), Ana Ciontea și Gheorghe Visu (ambii premiaţi recent la Gala Uniter 2017, pentru roluri secundare, cu un alt spectacol de Vlad Cristache, Suflete moarte de la Teatrul de Comedie), Mircea Rusu, Gavril Pătru și tinerii Alexandra Sălceanu și Emilian Mârnea.

La avanpremiera spectacolului va participa și Marilia Samper: „Textul acesta este cu totul special pentru mine. L-am scris și l-am pus în scenă la Teatrul Național din Catalonia și a reprezentat un pas important în cariera mea. Sunt foarte fericită să-l văd din nou pe scenă, montat într-o țară cu o sensibilitate artistică asemănătoare. Sunt foarte emoționată că voi fi la avanpremieră. Și știu că o să-mi placă”.

Premiera spectacolului UMBRE va avea loc în zilele de marţi 6 iunie şi miercuri 7 iunie, ora 19.30, Sala Atelier.

Premieră pe țară

UMBRE

de MARILIA SAMPER

Traducerea Florin Galiș și Iunia Mircescu

Distribuția

Mama   ANA CIONTEA

Tatăl   GHEORGHE VISU

Bătrânica   MARIANA MIHUȚ

Bătrânelul   VICTOR REBENGIUC

Bărbatul   MIRCEA RUSU

Străinul   GAVRIL PĂTRU

Fata   ALEXANDRA SĂLCEANU

Băiatul   EMILIAN MÂRNEA

Regia, scenografia, ilustrația muzicală și lighting design VLAD CRISTACHE

Foto: Florin Ghioca, TNB

În imagine, de la stânga la dreapta: Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Ana Ciontea, Alexandra Sălceanu, Gheorghe Visu, Mariana Mihuţ, Emilian Mârnea şi Gavril Pătru.

Număr de vizualizări :519


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro