spot_img

20 de ani de Ziua Adolescenţei, 20 de ani de „Jos Pălăria“. George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Marius Manole, Dorina Chiriac şi Alex Bogdan vor înmâna premii câştigătorilor

În perioada 12-13 mai 2017, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, se desfăşoară Festivalul Naţional de Teatru „Jos Pălăria”. Deschiderea celei de-a 20-a ediţii va fi făcută chiar de iniţiatorul şi susţinătorul acestui eveniment, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, actorul George Mihăiţă. Gala laureaţilor va avea loc în cadrul Galei „Salut, Adolescenţă!”, care marchează Ziua Adolescenţilor şi se va desfăşura duminică, 14 mai, la Teatrul de Comedie, cu participarea extraordinară a actorilor George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Marius Manole, Dorina Chiriac şi Alex Bogdan. Din juriul acestei ediţii fac parte poeta şi criticul de teatru şi film Gabriela Hurezean, conf. univ. dr. Diana Mihăiță şi actriţa Dorina Chiriac.

„După 20 de ani de când există o lege a adolescenţilor, oferim noi punţi de comunicare cu o nouă generaţie de adolescenţi, generaţia Facebook, prin tot ce au mai sensibil şi mai artistic aceşti copii cărora, din păcate, le oferim tot mai puţin timp şi tot mai puţine proiecte şi programe de educaţie culturală, artistică, interactive şi interdisciplinare. După 20 de ani, cei din generaţia revistei Salut au acum copii adolescenţi şi devin tot mai implicaţi să facă ceva pentru adolescenţi. Nu întâmplător, după 20 de ani, Clubul UNESCO-Adolescenţii este condus de copilul meu de suflet, scriitorul şi jurnalistul Dan Mircea Cipariu, cel care a fost cel mai tânăr redactor-şef al unei reviste din România, revista Salut, la 19 ani. Colaborarea excelentă cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, condus de un eficient critic şi istoric teatral, prietenul meu Ioan Cristescu, îmi dă încrederea că adolescenţii vor avea în viitor un partener pentru a-şi îndeplini visele literare, teatrale şi artistice. Vă invit pe fiecare dintre voi să faceţi un dar adolescenţilor chiar de ziual lor!”, a declarat Maestrul George Mihăiţă, cel care a iniţiat Legea privind instituirea Zilei Adolescenţilor.

A 20-a ediţie a Festivalului „Jos Pălăria” aduce anul acesta în concurs 8 trupe de liceeni din ţară (Botoşani, Iaşi, Arad, Piteşti, Giurgiu, Panciu şi Constanţa), precum şi 9 trupe din liceele bucureştene. Vor intra în competiţia pentru premii 19 spectacole cu adaptări după texte clasice şi moderne, scrise şi regizate chiar şi de elevi, iar la Secţiunea Monolog, 28 de adolescenţi din toată ţara îşi vor etala talentul actoricesc, exact cum o vor face în curând în faţa comisiei de adimitere a UNATC.

19 spectacole cu intrare liberă pentru toţi adolescenţii

Peste 150 de adolescenţi vor urca pe scenă în spectacole cu texte scrise de autori români precum Eugen Ionescu, Mihai Ignat, Dumitru Solomon, Ion Băieşu, Matei Vişniec, Bogdan Drăgulescu, Mihail Sebastian şi Ioana Chicet-Macoveiciuc (autoarea blogului Prinţesa Urbană), dar şi de autori străin contemporani precum Federico García Lorca, Woody Allen, Enda Walsh,  D. M. Larson, Mark Haddon şi Jana Dobreva.

Trupa Victoria Art din Bucureşti, câştigătorii de anul trecut ai Marelui premiu FestCo, participă în acest an cu două spectacole, dintre care unul este nonverbal, creat chiar de membrii trupei. Cu un text original scris chiar de membrii trupei se prezintă şi Theater AMG din Arad, prezentă pentru prima oară în competiţie, şi Trupa InsideOut a Colegiului Economic „A.D. Xenopol” din Bucureşti. Pentru premiul special de regie intră în competiţie Alexandru Gorghe, membru al Atelierului  de Teatru din Botoşani, Teodora Iftime din Trupa Goleme din Iaşi, precum şi Adriana  Radu și Andreea Pană, membre ale trupei Colegiului Tehnic Energetic din București.

Spectacolele se vor juca în Sala de festivităţi a Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, în intervalul orar 9.30-18.00 în zilele de vineri şi sâmbătă, cu intrare liberă pentru toţi adolescenţii.

Din juriul acestei ediţii fac parte poeta şi criticul de teatru şi film Gabriela Hurezean (preşedinte), regizoarea Teodora Câmpineanu şi actriţa Dorina Chiriac. Organizatorii festivalului sunt Clubul UNESCO-Adolescenţii, Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural „Casa Artelor”, iar partenerii media sunt TVR, Radio România Cultural, Observator Cultural, Smart FM Rfi, www.cinemagia.rowww.muzesiarme.ro şi www.agentiadecarte.ro.

Mari actori vor înmâna adolescenţilor premii în valoare de 7000 de lei

Premiile „Jos Pălăria” vor fi acordate de Ziua Adolescentului, duminică, 14 mai 2017, de la ora 12.00, în Sala „Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, în cadrul unui eveniment multimedia conceput şi prezentat de poetul şi scriitorul Dan Mircea Cipariu. Actorii George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Marius Manole, Dorina Chiriac şi Alex Bogdan vor înmâna câştigătorilor premii pentru interpretare şi regie în valoare de peste 7000 de lei.

Pe lângă premiile oferite de primăria Municipiului Bucureşti, Editura TracusArte, Cinema City şi Cinemagia, câştigătorii vor primi şi premii speciale precum: un abonament la Teatrul de Comedie pentru stagiunea 2017-2018, un abonament la Cursul de Actorie „George Mihăiţă”, un abonament de 3 luni la Ora de Teatru a Dianei Mihăiţă şi o invitaţie specială de susţinere a un spectacol în cadrul Festivalului „Hyperion iese la Godot”.

Trupa câştigătoare a Marelui Premiu FestCo al Festivalului Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria“ 2017 va fi invitată să susţină un spectacol în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – FestCO 2018, ediţia a XVII-a, eveniment ce are loc în fiecare an în luna iunie.

PROGRAMUL Ediţiei a XX-a a Festivalului „Jos Pălăria”

VINERI, 12 mai 2016             10.00 – 16.40

9  spectacole

10.00 – Deschiderea celei de-a XX-a ediţii cu George Mihăiţă

10.20-11.00 –  CÂNTĂREAŢA CHEALĂ după Eugen Ionescu

Trupa HABAR N’AVEM a Colegiului Naţional „Mihai Viteazu“ din Bucureşti

Regia: Gabriel Chirilă

11.00-11.10 – feedback cu juriul

11.10-11.40 – MIERCURI, RESPIRĂM după Ioana Chicet-Macoveiciuc

Trupa GOLEME a Colegiului Național din Iaşi

Regia: Teodora Iftime (elevă)

11.40-11.50 – feedback cu juriul

11.50-12.20 –  GRACE de D. M. Larson

Trupa ORPHEUS a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“ din Bucureşti

Regia: Cristina Nechifor

12.20-12.30 – feedback cu juriul

12.30 – 13.00 – PREȚUL VISULUI AMERICAN de Jana Dobreva

Trupa EX TOTO CORDE din Giurgiu  Regia: Ionela Cralevici

13.00 – 13.10 –  feedback cu juriul

13.10 – 13.50 – TOȚI PRIVESC ÎNAINTE de Mihai Ignat

Trupa CUIBUL ARTIŞTILOR JUNIOR din Colegiul „Dinu Lipatti”

şi Liceul Teoretic “Jean Monnet”  Regia: Vlad Basarabescu

13.50 – 14.00 – feedback cu juriul

14.00-14.30 – Pauză de masă

14.30-15.00 – „SCHOOL (FAKE IT ‘TIL YOU MAKE IT!)” de Trupa InsideOut

Trupa INSIDEOUT a Colegiului Economic „A.D. Xenopol” din Bucureşti

Regia: Dorin Eugen Ionescu

15.00-15.10 – feedback cu juriul

15.10-15.40 – CĂMILA de Dumitru Solomon

Trupa ENERGETIC a Colegiului Tehnic Energetic din București

Regia: Adriana  Radu și Andreea Pană (eleve)

15.40-15.50 – feedback cu juriul

15.50-16.30 –  10 lucruri nu-mi plac la tine! după Karen McCullah şi Kirsten Smith

Trupa SHAKESPEARE a Liceului Teoretic „Ita Wegman” din Bucureşti

Regia: Dorin Eugen Ionescu

16.30-16.40 – feedback cu juriul

16.50-17.20 – UITE VACA, NU E VACA… de Raluca ILLE și Theater AMG

Trupa THEATER AMG a Liceului Teoretic „A. M. Guttenbrunn” din Arad

Regia: Georgiana MARIA

17.20-17.30 – feedback cu juriul

SÂMBĂTĂ, 13 mai 2017                  9.20 – 18.30

10 spectacole şi 28 monologuri

9.00-9.30 –  REPETIŢIA după Bogdan Drăgulescu

Trupa JOC a Clubului Copiilor Sector 1 Bucureşti

Regia: Magdalena Băcescu

9.30-9.40 – feedback cu juriul

9.40-11.20 – SECŢIUNEA MONOLOG – 28 elevi

11.30-12.00 – ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vișniec

Trupa DOR FĂRĂ SAŢIU a Liceului Teoretic

„Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti

Regia: Dora Lazăr

12.00-12.10 –  feedback cu juriul

12.10-12.40 – DRESOAREA DE „ FANTOME “ de  Ion  Băieşu

ATELIERUL DE TEATRU LUCEAFĂRUL al

Clubului Copiilor Sector 5 Bucureşti

Regia: Gică Andruşcă

12.40-12.50 –  feedback cu juriul

12.50-13.20 – CHATROOM de Enda Walsh

ATELIERUL  DE TEATRU al Colegiul „Mihai Eminescu” din Botoşani

Regia: ALEXANDRU GORGHE (elev)

13.20 – 13.30 – feedback cu juriul

13.30 – 14.00 – Pauză de masă

14.00-14.30 –  DUMNEZEU dupăWoody Allen

Trupa VICTORIA ART a Şcolii de Actorie pentru Liceeni din Bucureşti

Regia: Maria Julieta Geroiu

14.30-14.40 – feedback cu juriul

14.40-15.20 – STEAUA FĂRĂ NUME după  Mihail Sebastian

Trupa JOY a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa

Regia: Mariana Milaş

15.20-15.30 – feedback cu juriul

15.30-16.00 – MAJORATUL de Luciana Marinescu

Clubul de Teatru „LUCIENNE”  din Piteşti

Regia: Luciana Marinescu

16.00-16.10 –  feedback cu juriul

16.10-16.40  – CASA BERNARDEI ALBA de F. G. Lorca

Trupa Maniu 25 a Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică

,,O. Stroia” din Cluj-Napoca

Regia: Laura Corpodean

16.40-16.50 –  feedback cu juriul

16.50 – 17.40  O ÎNTÂMPLARE CIUDATĂ CU UN CÂINE LA MIEZUL NOPŢII

după Mark Haddon

Trupa Protha din Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu

Regia: Cătălin Sfîrloagă

17.40-17.50 –  feedback cu juriul

17.50-18.20  – BREAK THE WALL de Victoria Art (nonverbal)

Trupa VICTORIA ART a Şcolii de Actorie pentru Liceeni din Bucureşti

Regia: Maria Julieta Geroiu

18.20-18.30 –  feedback cu juriul

Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria“ este unul dintre evenimentele celei de-a XX-a ediție a Festivalului ZIUA ADOLESCENŢILOR.

Programul Festivalului ZIUA ADOLESCENŢILOR. SĂPTĂMÂNA ADOLESCENŢILOR poate fi consultat la adresa web: ziua-a.ro

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Teatrul de Comedie şi Clubul UNESCO – „Adolescenții”

Co-finanțator: AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional)

Parteneri: Muzeul Municipiului București, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Asociaţia Euro CulturArt, Asociația Călătoria spre tine, Printoteca, Cafeneaua Jos Pălăria

Parteneri media: Radio România Cultural, TVR1, TVR2, Smart FM, Observator Cultural, Radio France International, AgențiadeCarte.ro, Cațavencii.

Parteneri pentru premiile adolescenţilor: Coca-Cola România, Oriflame, Dent Est 4 Teens, Cinema City, Cinemagia

Foto: Gabi STAMATE

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508