Lansare de carte: ”Originea speciilor”, de Charles Darwin
mai 12th, 2017 | By admin
Sâmbătă, 20 mai 2017, ora 16:30, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa (Şos. Kiseleff, nr.1, sector 1), Editura Herald vă invită la evenimentul de lansare a cărţii ”Originea speciilor” de Charles Darwin (în cadrul programului Noaptea Muzeelor, un eveniment cultural complex, desfăşurat an de an în marile oraşe ale lumii). În cadrul evenimentului, se va povesti despre descoperirea epocală a lui Charles Darwin, care avea să schimbe pentru totdeauna felul în care oamenii se văd pe ei înşişi şi lumea în care trăiesc. Fiind una dintre puţinele opere stiinţifice paradigmatice accesibile publicului larg, cartea lui Darwin nu numai că a lansat ştiinta biologiei moderne, ci totodată a influenţat practic întreaga gândire literară, filosofică şi religioasă. Vom descoperi ce anume a stat la baza acestei opere monumentale împreună cu invitaţii speciali ai acestui eveniment: dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, acad. dr. Mircea Flonta, filosof, acad. dr. Dumitru Murariu, directorul Institului de Biologie al Academiei Române, Alexandru Anghel, senior editor Editura Herald. Lansarea de carte va fi moderată de Sorin Lucaci, reprezentant al Editurii Herald. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.