spot_img

Oana Marinache va prezenta „Jurnalul Nadejei Știrbey 1916-1919”, la Galeria Întâlnirilor

Miercuri, 5 aprilie 2017, ora 19.00, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București) se va desfășura o nouă ediție a Galeriei Întâlnirilor, coordonată de Daniel Sur. Cu această ocazie va  fi prezentată cartea „Jurnalul Nadejei Știrbey 1916-1919”. Invitat: dr. Oana Marinache. Evenimentul are loc sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane și, totodată, face parte din seria de evenimente „De la Marele Răzbel la Marea Unire” inițiate anul acesta de Asociația Istoria Artei. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul complet al evenimentelor.

Jurnalul prințesei Nadeja Bibescu Știrbey a fost scris în perioada 1916-1919, imediat după intrarea României în Război, evocând evenimente din Buftea, București, dar mai ales din perioada exilului la Iași.

Caietul cu însemnări în limba franceză a fost găsit în fondul familiei Știrbey de la Arhivele Naționale ale României și a fost tradus și editat de Oana Marinache și Elena Ciocoiu, fiind publicat în două ediții, în 2014 și 2015, în colecția „Carte de nu-mă-uita” a Editurii Istoria Artei.

Prințesa Nadeja Bibescu (1876-1955) a fost nepoata de bunic a domnitorului Gheorghe Bibescu (1842-1848). Crescută în Germania, Elveția și România, a fost căsătorită în 1895, la Geneva, cu vărul ei, prințul Barbu A. Ştirbey (1872-1946), cu care a avut patru fiice. Poetă, scriitoare, pictoriță amatoare, fotografă, prietenă a unor artiști și scriitori, prințesa Nadeja Știrbey își lasă amprenta asupra vieții culturale antebelice și interbelice.

Oana Marinache este istoric de artă doctor al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. În 2013 a publicat lucrarea de licență, „Reședințele Știrbey din București și Buftea: arhitectura și decorația interioară” (Editura ACS). În 2014 a tradus și editat Nadeja Știrbey, Jurnal de prințesă 1916-1919 și a publicat monografia „Știrbey: reședințe, moșii, ctitorii” (Editura ACS), care a primit Premiul „G. Oprescu” al Academiei Române. Lucrarea de doctorat a apărut în două volume, primul intitulat „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: de la Craiova la Paris”, în 2015, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, iar cel de-al doilea „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București” în toamna anului 2016, marcând și „Anul Cultural Martha Bibescu 130”. În prezent coordonează proiectul cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire: fapte de vitejie, consemnări, monumente” al Asociației Istoria Artei.

Prezentarea, sub forma unui atelier de lectură publică, face parte din proiectul cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Programul evenimentelor „De la Marele Răzbel la Marea Unire”

29 martie – Lansarea proiectului cultural. Evocare Radu R. Rosetti (Casa Rosetti, Str. Moxa nr. 5)

5 aprilie, ora 19:00 – Atelier de lectură. Prezentarea Jurnalului Nadejei Știrbey (Gallery, Str. Tunari nr. 20)

25 aprilie, ora 18.30 – Cum se vede Primul Război Mondial prin ochii unui arhitect din zilele noastre. Conferință (Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu)

4 mai, ora 18.30 – Evocarea sculptorului Spiridon Georgescu (1887 – 1974). Atelier de bune practici: monumente de for public comemorative (Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Str. Batiștei nr. 15)

24 iunie, ora 16:00 – Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu în timpul Primului Război Mondial. Conferință I, atelier de lectură publică (Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Mogoșoaia)

29 – 30 iunie – Mausoleele de la Mărăști și Mărășești. Conferință (Muzeul Național al Satului, Simpozionul „Petre Oprea”

1 iulie, ora 16.00 – Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu în Primul Război Mondial. Conferință II. Comemorare George Valentin Bibescu (1880 – 1941) și vizită la Monumentul Eroilor (Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Mogoșoaia)

Tururi ghidate

17 iunie, ora 11.00 Arcul de Triumf. Ultimul străjer al Capitalei (Băneasa)

18 iunie, ora 11.00 Leul și Monumentul Infanteristului (Cotroceni)

24 iunie, ora 11.00 Mormântul Eroului Necunoscut (O.N.C.E, Parcul Carol I)

25 iunie, ora 11.00 Cimitirul Ghencea Militar.

30 iunie, ora 11.00 Cimitirul Bellu Militar

19 octombrie, ora 18.30 Dumitru Mățăoanu și monumente comemorative din Jud. Argeș. Ateliere de bune practici: monumente de for public comemorative bucureștene. Atelier de lectură publică. Închiderea proiectului cultural (Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Strada Batiștei nr. 15)

Ateliere de istorie pentru copii

Februarie – iulie: vizite la muzee, proiecții

Mai multe amănunte actualizate pot fi citite pe parcursul proiectului pe blogul: marelerazbelmareaunire.blogspot.ro/

„De la Marele Răzbel la Marea Unire. Fapte de vitejie, consemnări, monumente” este un proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre Asociația Istoria Artei

Asociația Istoria Artei a fost înfiinţată în 2011 cu scopul dezvoltării de programe educative non-formale culturale, de istorie şi istoria artei în vederea conştientizării valorilor cultural-artistice și a patrimoniului național și internațional.

Principalele activități organizate de-a lungul anilor sunt: ateliere, cursuri, conferinţe, expoziții, proiecții, tururi ghidate pietonale. În ianuarie 2012 Asociaţia a înființat propria editură pentru trasee urbane de arhitectură și materiale didactice de istoria arhitecturii pentru copii, a deschis în 2014 o serie „Arhitecți de neuitat” cu Louis Pierre Blanc, Edmond Van Saanen-Algi, Carol Benisch, Ernest Doneaud și o serie de memorialistică dedicată prințeselor Nadeja Știrbey și Elisa Brătianu. 2016 a marcat inaugurarea unei noi colecții intitulată „Familii istorice”, accentul punându-se pe patrimoniul arhitectural și funciar al unor reprezentanți de seamă ai protipendadei românești.

În 2015 a apărut un prim album tipărit, „Arhiva de arhitectură: 1830-1860”, conținând planuri și schițe de arhitectură, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima dată. Cel de-al doilea album „Arhiva de arhitectură: 1860-1870” este disponibil în librarii din luna februarie 2017.

Asociația a derulat în ultimii 5 ani proiecte de anvergură, beneficiind de finanțări nerambursabile de la Ministerul Culturii, Ordinul Arhitecților din România, A.F.C.N., D.R.I., A.R.C.U.B. și P.M.B., precum și de la sponsori privați, având parteneri Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Națională a României și importante muzee românești.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508