Miercuri, 26 aprilie 2017, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român a avut loc conferința ”Între cer şi pământ, ancoraţi în Dumnezeu” (Viaţa şi cultura monahilor români din Sfântul Munte Athos). În cadrul prelegerii au vorbit: părintele Constantin Necula, prof. univ. dr. la Universitatea din Sibiu, , prof. univ. dr. Pavel Chirilă, medic la Fundația „Sfânta Irina”și pelerinul Valentin-Lucian Beloiu, dr. în sociologie. Curtea ICR a fost neîncăpătoare pentru publicul interesat de eveniment. Mai mult de 300 de persoane au venit să îl asculte pe părintele Constantin Necula, care a povestit despre experința trăită pe Muntele Athos.
„În calitate de preot, am cam refuzat Athosul. Păstram în memoria mea trei locuri pe care am zis că nu o să le văd prea curând, ca să nu mă smintesc. Transformate în locuri turistice, locurile sfinte devin un fel de boutiquri lipsite de anamneză duhovnicească. Dumnezeu a rânduit să le calc pe toate într-un singur an. Am refuzat Athosul multă vreme ca nu cumva să mă zbat într-o necredință și ca nu cumva să nu simt prezența mântuitoare a rugăciunilor. Astăzi trăiesc datorită rugăciunii părinților de acolo. Athosul este singura țară care nu se apără cu armată și este singurul loc unde toată lumea are marea calitate că incearcă să se mântuiască”.
Doctorul Pavel Chirilă a vorbit despre viața de zi cu zi a călugărilor de acolo:
„În lumea modernă, omul manâncă mai mult decât are nevoie. Călugării mănâncă de două ori pe zi. Viața lor se ghidează dupa dictonul opt ore muncă, opt ore odihnă și opt ore rugăciune. În toate mănăstirile, de departe, cerealele și fructele sunt procentul cel mai mare la mesele lor. Ei se feresc de carne și în 99% din mănăstiri nu se mănâncă. Eu sunt un doctor al călugărilor. Ei se antrenează foarte mult pentru viața de călugăr. Arma lor este postul și rugăciunea. Postul nu este o virtute, ci este o armă”.
Sfântul Munte Athos, cel mai important centru monastic al ortodoxiei, este locul unde se păstrează cu fidelitate cultura şi civilizaţia milenarului imperiu bizantin. Despre istoria şi spiritualitatea Sfântului Munte Athos s-au scris multe rânduri, el fiind asemuit cu „Grădina Maicii lui Dumnezeu”. Deşi Athosul se află în Grecia, „nu este grecesc, este ortodox; mai mult decât atât, este panortodox”, preciza Graham Speake. Sfântul Munte este important, în primul rând, pentru tradiția sa spirituală, deoarece „timp de mai mult de o mie de ani, Athosul a funcționat ca principalul centru al monahismului și spiritualității ortodoxe”.
„Niciun alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos, cât au făcut românii”, spunea Porfir Uspenschi. Prezenţi la Muntele Athos încă din secolul al XIV-lea, monahii români au vieţuit în aşezăminte deja existente, în majoritate greceşti, dar, încet-încet, au reuşit să creeze adevărate centre de cultură şi de trăire spirituală, începând din secolul al XVIII-lea, când a luat fiinţă primul schit românesc, Lacu, şi apoi Schitul Prodromu. Pornind de la acestea, în Athos se construiesc, şi apoi se dezvoltă, o serie de chilii şi colibe româneşti, ajungându-se, la începutul secolului al XX-lea, la un număr de 24 de chilii şi 26 de colibe în care vieţuiau 628 de călugări români. În plus, mănăstirile din Muntele Athos au primit ajutor masiv de la voievozii, boierii şi poporul din Principatele româneşti, Ţara Românească şi Moldova, timp de peste 4 secole.
Călător și pelerin, deopotrivă, omul modern este atras ca un magnet de misterul vieţuirii monahilor atoniţi, de comorile artistice, icoanele și sfintele moaşte păstrate aici, dar şi, în parte, de conștiința sa milenară încremenită în timp.
