Spectacol de teatru bilingv română-chineză: „Luceafărul”

mart. 24th, 2017 | By | Category: Eveniment

Marți, 28 martie și joi, 30 martie 2017,  Institutul Cultural Român găzduiește la sediul din Aleea Alexandru, nr. 38, spectacolul de teatru bilingv româno – chinez: „Luceafărul”. Trupa Marvala, formată din tineri amatori, prezintă într-o manieră inedită drama iubirii neîmplinite într-un spectacol de lumini şi muzică, dans şi interpretare dramatică a versurilor eminesciene.

Catălina, ajunsă în Cer, participă ca spectator şi povestitor în propriul trecut. Luceafărul îşi dansează tristeţea şi schimbările. Cătălin îi arată fetei iubirea adevarată, îi trezeşte trupul. Acţiunea se petrece în două planuri simultan: în cer, unde Cătalina trăieşte ca spectator emoţiile trecutului și pe pământ unde viața îşi urmează cursul.

Spectacolul îndeamnă la reflecție și ne transmite îndemnul de a depăși cercul strâmt al vieții, de a deschide perdeaua care ne acoperă privirea, de a tinde spre introspecție și a merge în întâmpinarea iubirii primare, pure.

Marvala a pornit din dorința de a îmbina pasiunea pentru teatru cu limba chineză, iar startul a fost dat de către Alina Chiriac, fondatoarea proiectului. A adunat alături oameni care împartășesc aceeași pasiune și împreuna au reușit să creeze o dramatizare atipică a celebrului poem „Luceafarul”, semnat de inegalabilul Mihai Eminescu. Pregătirea de coregraf a Oanei Zara a rezonat cu Ana Novic și Andrada David, figuri inovatoare din moda romanească. În cadrul spectacolului rețin atentia două prezențe masculine: Robert Diaconeasa, jurnalist și Valentin Tânjală, student la actorie.

Institutul Cultural Român din capitala Chinei a susținut spectacolul bilingv, in limbile engleză și chineză.  Premiera, care a avut loc la DrumTower West Theatre din Beijing Ba, pe 15 ianuarie 2017 de Ziua Culturii Române, a stârnit ropote de aplauze, spectatorii chinezi fiind fascinati de latura filozofica a poemului. de faptul ca s-a jucat bilingv, dar si de cum poezia s-a imbinat cu teatrul si dansul contemporan.

Publicul bucureștean va avea ocazia să se bucure de versiunea în limbile română și chineză.

Număr de vizualizări :517


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro