spot_img

A apărut noul număr al revistei de cultură contemporană TIMPUL, nr. 215, din februarie 2017

Revista de cultură contemporană TIMPUL vă aduce în atenție numărul 215 din luna februarie 2017, care este disponibil în toată țara prin rețeaua de distribuție de presă Inmedio, rețelele de librării Humanitas, Cărturești (București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov) și Librarium (Timișoara, Cluj și Iași), iar în format digital pe elefant.ro. Online, pe www.revistatimpul.ro, se regăsesc articolele din arhivă, precum și articolele ediției curente.

În Editorialul din acest număr, „Spiritul critic și educația failibilistă”, George Bondor analizează situația din România după protestele recente, care au reprezentat deopotrivă un „exercițiu de demnitate” și „un exercițiu al spiritului critic”. „Oare pot intelectualii să­și asume rolul de educatori pentru democraţie? (…) Poate ar fi mai bine să accepte, popperian, că propriile idei sunt și ele failibile, fapt pentru care pot fi doar niște «ingineri gradualiști». Privit astfel, «intelectualul român» încă nu există. Sunt însă bune semne că e pe cale să se nască, dacă își va păstra spiritul critic și va încerca să amelioreze gradual starea de fapt, fără a cădea în fanatism.”

Recentele proteste din România sunt analizate și în alte câteva texte ale revistei: Cosmin Popa, „Momentul bilanțului sau începutul crizei sistemului românesc?” (p. 17), Dragoș Dascălu, „Arhitectura protestului” (p. 17), Diana Mărgărit, „Să nu ne fie frică de proteste!” (p. 18), Dan Pavel, „Puterea protestului în democrații” (p. 22), Radu Vancu, „Upgrade România!” (p. 24).

Paginile de Actualitate, coordonate de Andrei Giurgia, găzduiesc relatarea de la Berlin a Irinei-Margareta Nistor, cu titlul „Berlin, mon amour!”.

Paginile Focus, coordonate de Radu Vancu, pun în discuție romanul Disco Titanic, publicat de  Radu Pavel Gheo. Opiniile sunt semnate de Andrei C. Șerban, Ioan Șerbu, Tudor Crețu și Marius Miheț. Așa cum arată Radu Vancu, este un volum care „demonstrează en beauté că romanul e capabil de aceleaşi performanţe superlative ca poezia sau eseul”.

Paginile de Filosofie, coordonate de George Bondor, vă propun dosarul tematic „Paradoxurile iubirii”, cuprinzând un text al lui Aurel Codoban și o analiză realizată de Sandu Frunză, ambii autori fiind profesori la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Paginile 12-13 ale numărului din luna februarie conțin un interviu realizat de Simona Preda cu istoricul Filip‑Lucian Iorga, pasionat de cercetarea memoriei elitelor românești. „Cel mai mult îmi place să călătoresc în trecut, să scormonesc vechi arhive, să stau de vorbă cu oamenii și să ascult poveștile lor. Cred că istoria nu poate și nu trebuie să ignore destinele individuale.”

Cronicile de carte sunt semnate de Cosmin Ciotloș (despre antologia Avangarda românească, girată de Academia Română) și Alex Ciorogar (despre volumul de versuri Tișița, de Matei Hutopila).

În paginile de Literatură găzduim poeme de Radu Vancu, Dragoș Niculescu, Silviu Dachin și Al Francisc, precum și o proză scurtă a lui Roberto Arlt, tradusă în română de Angelica Lambru și apărută de curând în volumul Crescătorul de gorile, la editura Adenium.

Numărul 215 (februarie 2017) al revistei TIMPUL conține și alte articole, semnate de Oana Maria Nicuță, Maria Bilașevschi, Angelo Mitchievici, Dana Țabrea, Bogdan Călinescu, Emanuel Copilaș, Mioara Anton, Teodora Manea, Adina Scutelnicu, Pr. Constantin Necula, Semida David.

Pagina de facebook a revistei

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508