AFCN anunţă o nouă sesiune de finanţare pentru proiecte culturale în valoare de 12 milioane lei

feb. 28th, 2017 | By | Category: Postcard

Marţi, 28 februarie 2017, la sediul din str. Barbu Ştefănescu Delavrancea nr.57 din Bucureşti, a avut loc o conferinţă de presă a Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) susţinută de directorul acestei instituţii, doamna Irina Cios, şi de preşedintele Consililiului AFCN, dl.Matei Martin. Cu acest prilej, a fost anunţată, între 1 şi 30 martie 2017, lansarea unei noi sesiuni de finanțare a proiectelor culturale cu un buget de 12 milioane de lei. Pentru anul 2017 sunt prevăzute finanţări totale de aproape 20 milioane de lei, în acest moment fiind în faza de implementare 130 de proiecte culturale cu o valoare a finanţării AFCN de 9,7 milioane lei. Această sumă record este efectul susţinerii proiectelor culturale din procentul de 2% din profitul Loteriei Naţionale, în urma contribuţiei esenţiale a Ministrului Culturii, dl. Ionuţ Vulpescu, cel care a reuşit să redirecţioneze banii Loteriei spre AFCN, după ce ministrul Puiu Haşotti renunţase la această contribuţie vitală pentru susţinerea proiectelor culturale prin intermediul AFCN. Apelul de proiecte ce se deschide pe 1 martie 2017 vizează nouă arii de finanțare, cu priorități specifice pentru fiecare arie : arte vizuale, teatru, muzică, dans, intervenție culturală, educație prin cultură, promovarea culturii scrise, patrimoniu cultural material, patrimoniu cultural imaterial. Perioada de derulare a proiectelor este 2 iunie – 15 noiembrie 2017. Ca și în sesiunea precedentă Consiliul AFCN a definit câte trei priorități specifice pentru fiecare arie de finanțare, în acord cu strategia de finanțare pe 2017. Plafoanele de finanțare per proiect variază, în funcție de arie, între 50.000 lei și 75.000 lei. Perioada de înscriere a proiectelor culturale în aplicația on-line de pe pagina de Internet a AFCN se va încheia pe 30 martie 2016, ora 17:00. Tot pe 1 martie 2017 se deschide și aplicația pentru înscrierea de candidaturi în vederea constituirii comisiilor de evaluare și selecție a proiectelor culturale. Procesul de evaluare se va derula on-line în perioada 07.04 – 05.05.2017, respectiv 09 – 15.06.2017 pentru soluționarea contestațiilor.

Glosarul de termeni, ca noutate în ceea ce priveşte informaţiile oferite aplicanţilor, va fi disponibil pe pagina web www.afcn.ro de la 1 martie 2017, alături de  Grila de evaluare detaliată, ce descrie procedura de acordare a punctajului, grilă ce  este menită să servească atât evaluatorilor cât și solicitanților de finanțări. Pe 15 martie 2017, va fi finalizat Ghidului evaluatorului prin care AFCN îşi doreşte ca toți experții să pornească în evaluare de la un instrument adaptat specificului finanțărilor culturale gestionate de AFCN

Informațiile practice privind condițiile de solicitare a finanțării sunt disponibile la http://www.afcn.ro/finantari/proiecte-culturale.html. Pentru informații suplimentare, aplicanţii pot cere relaţii pe e-mail la contact@afcn.ro.


Număr de vizualizări :1450


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro