”Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” – prima reuniune din 2017

feb. 24th, 2017 | By | Category: Eveniment

Marți, 28 februarie 2017, de la ora 17.00, la sala „Ia te uită!” a Teatrlui Nașional din Craiova,  “Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” vă invită la prima reuniune din 2017. Poeții craioveni se vor întâlni pentru a discuta, citi, polemiza, dacă e cazul, pe marginea volumului de ”Sonete” (Ed. ART, 2016), de Marin Sorescu. Ediția, îngrijită de fratele poetuluil, dl George Sorescu, cuprinde 239 de sonete, apărute inițial în mai multe cărți ale autorului: „Singur printre poeți”, „Descântoteca”, „Fântâni în mare”, „Apă vie, apă moartă”, „Ecuatorul și polii”, „Poezii alese de cenzură”, „Efectul de piramidă”, „Scrinteala vremii”.

Sorescu este un sonetist care crește de la volum la volum, de o manieră care-i devine proprie, cu acel sunet specific poeziei sale chiar și când trebuie să se supună canonului specific. Apogeul pare să fie atins odată cu sonetele mâhnite scrise în perioada când este bănuit de afiliere la Mișcarea Transcendentală (1982). Părăsit de prieteni, afectat de acuzațiile aduse, poetul, gingaș și ludic de felul său, izbucnește în diatribele amare ale celui care se vede împresurat de noii barbari într-un poem cu titlu… caragialian: „Și Doamne, mi-a căzut la loterie/ Lozul ghinionist să fiu român/ Și inventîndu-mi vina-n pușcărie/ S-o ispășesc amarnic, mâncând fân.// Se face, înțeleg, economie/ De spațiu locativ și de-un tacâm./ Și de-un poet ce-ar consuma hârtie/ cu niște versuri care nu rămân. ” (Năpasta).

Așadar, vă așteptăm la această Adunare pentru a constata împreună ceea ce se știe de mult: că poeții supraviețuiesc, inclusiv regimurilor obtuze.

Intrarea publicului este liberă.

Număr de vizualizări :381


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro