Despre achiziţia ”Cuminţeniei pămîntului”, la Cafeneaua critică

ian. 31st, 2017 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 1 februarie 2017, orele 19.00-21.30, la Club A, Cafeneaua critică organizează o discuţie despre achiziţia celebrei lucrări a lui Constantin Brâncuşi ”Cuminţenia pămîntului”. După îndelungate negocieri purtate de două guverne succesive cu deţinătorii sculpturii, a avut loc o campanie de strîngere de fonduri, pe modelul vechii şi faimoasei subscripţii publice pentru Ateneul Român („Daţi un leu pentru Ateneu!”). Nu s-a strîns suma necesară, dar campania a fost un mare succes de popularizare a cazului, a lui Brâncuşi, a artei româneşti, o pledoarie de larg impact pentru achiziţionarea de mari opere de către statul român. Acum, sub un al treilea guvern implicat în „cazul Cuminţenia pămîntului”, din motive de adversitate politică faţă de precedentul, se prefigurează abandonarea proiectului şi returnarea sumelor donate. E justificată renunţarea? Nu are statul datoria de a achiziţiona opere de artă importante pentru a spori patrimoniul cultural public? Participă: Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, artişti, critici şi istorici de artă, galerişti, intelectuali publici. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Cafeneaua critică este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a doua a debutat în noiembrie 2008 la Clubul TSC şi a continuat la Clubul A, la Club Control şi, din toamna lui 2011, din nou la Club A. ÎN STAGIUNEA 2016-2017 ÎNTÎLNIRILE CAFENELEI CRITICE AU LOC MIERCUREA SEARA!*

*

Cafeneaua critică

Miercuri 1 februarie 2017, orele 19.00-21.30

Club A

Bucureşti, Str. Blănari Nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfîntul Gheorghe)

Contact: 0737-210.978 (Paul Radu)

www.cluba.ro

___________

* Invitaţii „stagiunii” 2016-2017 şi participanţii la discuţii: Raluca Ciută, Roxana Bedrule, Andra Stoica (ArCuB), Svetlana Cârstean, Teodor Frolu (membri Curatorium Bucureşti 2021), Trevor Davis (consultant internaţional Bucureşti 2021) şi Claude Karnoouh, Radu Pitiş (despre Bucureşti 2021. Oraşul in–vizibil, proiect participant la competiţia pentru desemnarea Capitalei Culturale Europene 2021) (ediţia a 195-a); Alexa Visarion şi Vlad A. Arghir, Ştefan Firică, Mircea Florian, Mircea M. Ionescu, Alina-Gabriela Mihalache, Horea Murgu (despre FNT 2016; invitat special: Alexa Visarion) (ediţia a 196-a); Mihai Moraru şi Mircea Anghelescu, Iulian Băicuş, Cristina Bogdan, Nicolae Constantinescu, Cristina Dima, Adriana Iancu, Olga Jora, Nicolae Mecu, Cristian Moroianu, Oana Tinca (Mihai Moraru – 70) (ediţia a 197-a); Maria Manolescu & Romelo Pervolovici = Grupul 2META şi Iulian Băicuş, Gheorghe Constantin, Andreea Drăghicescu, Adrian Drăgoi, Radu Pervolovici, Izabela Renţea, Matei Stîrcea-Crăciun (ediţia a 198-a); William Totok, Elena-Irina Macovei şi Gabriel Andreescu, Sorin Antohi, Claude Karnoouh ş.a. (despre rezistenţa armată anticomunistă, din perspectivă critică) (ediţia a 199-a); Emil Constantinescu şi Ticu Alexe, Bebe Astur, Ovidiu Enculescu, Ioan Iacob, Marius Oprea ş.a. (ediţia a 200-a).

Număr de vizualizări :566


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro