Archive for ianuarie 26th, 2017

Dublă lansare de carte Maryse și Geroges Wolinski, la București și Timișoara

ian. 26th, 2017 | By
Dublă lansare de carte Maryse și Geroges Wolinski, la București și Timișoara

Titlurile ”Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit întreaga lume, și ”Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul lansărilor.



„ȘTEFAN PETICĂ – 140”

ian. 26th, 2017 | By
„ȘTEFAN PETICĂ – 140”

Facultatea de Litere – Universitatea din Craiova, având ca parteneri Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Literaturii Române și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică” Tecuci, organizează pe parcursul lunilor ianuarie și februarie o serie de evenimente culturale care se desfășoară în contextul celebrării a 140 de ani de la nașterea întâiului simbolist român, scriitorul Ștefan Petică. În cadrul proiectului „ȘTEFAN PETICĂ – 140” au loc trei manifestări culturale de promovare a culturii și educației susținute la Tecuci, Craiova și București: simpozionul „Ștefan Petică – 140”, conferința „Ștefan Petică – restitutiri”, masa rotundă cu tema „Ștefan Petică – 140” și evenimente conexe acestora.



O mărturie despre crima de onoare: ”Arsă de vie”, de Souad împreună cu Marie-Thérèse Cuny

ian. 26th, 2017 | By
O mărturie despre crima de onoare: ”Arsă de vie”, de Souad împreună cu Marie-Thérèse Cuny

Tradusă în zeci de limbi şi publicată în milioane de exemplare în întreaga lume, ”Arsă de vie”, de Souad împreună cu Marie-Thérèse Cuny, a apărut la Editura Polirom, în traducerea Oanei Cătălina Popescu.



Proiecţie de film, la Cinemateca ICR Viena, de Ziua Internaţională pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului

ian. 26th, 2017 | By
Proiecţie de film, la Cinemateca ICR Viena, de Ziua Internaţională pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului

Vineri, 27 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la sediul din Argentinierstraße 39, Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Ambasada României în Republica Austria prezintă proiecţia filmului „Şi lespezile vorbesc. Cimitirele evreieşti din Moldova şi Bucovina“. Documentarul a fost realizat de Fundaţia Art Promo, cu sprijinul Guvernului României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice.



Spectacol non-verbal, la Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timişoara

ian. 26th, 2017 | By
Spectacol non-verbal, la Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timişoara

Joi, 2 februarie 2017, ora 19:00, Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” din Timişoara găzduieşte un spectacol non-verbal invitat al trupei Studio M din Sfântu Gheorghe. „Cel Bun, Cel Rău și Mama m**ii“ recrează atmosfera din filmele western şi aduce în vestul ţării praful şi mirosul de tutun din Vestul Sălbatic.



CARGO lansează ”VINYL”, la Doors Club

ian. 26th, 2017 | By
CARGO lansează ”VINYL”, la Doors Club

Joi, 26 ianuarie 2017, ora 20:00, Doors Club din Cobstanța vă invită la concertul trupei CARGO, eveniment în cadrul turneului național. Cavalerii Rockului Românesc vor lansa un material discografic de excepție – ”CARGO VINYL” – destinat colecționarilor și fanilor exclusiviști.



Florina Cercel, într-o poveste emoționantă, pe scena Teatrului Nottara

ian. 26th, 2017 | By
Florina Cercel, într-o poveste emoționantă, pe scena Teatrului Nottara

Joi, 26 ianuarie 2017, începând cu ora 19:00, Teatrul Nottara a programat, la Sala Horia Lovinescu, spectacolul “Familie de artiști”, de Kado Kostzer și Alfredo Arias, în regia lui Alexander Hausvater.



ICR susține filmul românesc la Berlinala 2017

ian. 26th, 2017 | By
ICR susține filmul românesc la Berlinala 2017

Luni, 23 ianuarie 2017, Institutul Cultural Român a găzduit la sediul din Aleea Alexandru 38, o conferință de presă dedicată participării românești la Festivalul Internațional de Film de la Berlin – Berlinala 2017. Au participat criticul de film Iris Lackner (Israel), președintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu, directorul de imagine Andrei Butică, actorii Mircea Postelnicu, Diana Cavallioti și Adrian Titieni, co-scenariștii Cezar Paul-Bădescu și Iulia Lumânare, producătoarea Oana Iancu, actorul Tudor Aaron Istodor, regizoarea Ioana Mischie și Alina Sălcudeanu (CNC). Discuțiile au fost moderate de Cristina Liberis, secretar general adjunct al ICR. La ediția din acest an, desfășurată în perioada 9-19 februarie 2017, Institutul Cultural Român susține participarea românească la următoarele secțiuni: „Competiție“ – „Ana, mon amour“ de Calin Peter Netzer, „Berlinale Talents“: Ilinca Calugareanu (regizor), „Co-production Market“ – proiectul de film „Caprioara“: Bogdan George Apetri (regizor), Oana Iancu (producator). Din partea României au mai fost anunțate participări astfel: „Berlinale Talents”: actorul Alexandru Potocean, regizoarea Ioana Mischie, producătoarea Andra Popescu, operatoarea Carmen Tofeni, distribuitorul de film Matei Truță și scenarista Monica Stan și „Shooting Star”: actorul Tudor Aaron Istodor.



Avanpremieră la ICR: ”Materik. Poziția incomodă din care ne rugăm”, un documentar de Manuela Morar

ian. 26th, 2017 | By
Avanpremieră la ICR: ”Materik. Poziția incomodă din care ne rugăm”, un documentar de Manuela Morar

Joi, 26 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), va fi proiectat documentarul ”Materik. Poziția incomodă din care ne rugăm”, realizat de Manuela Morar. Cu acest prilej, vor fi expuse fotografii realizate de Marius Vlad, Veaceslav Cebotari, Ionuț Pițurescu și Mihai Țucă de-a lungul a patru ani de prospecţii şi filmări în Siberia şi Republica Moldova, o incursiune în viața locuitorilor fostelor Zone de lagăr din Orientul Îndepărtat Rus.



Atelier smARTkid, inspirat de romanul “Tătănuş Pipăruş”, de Claire Barker

ian. 26th, 2017 | By
Atelier smARTkid, inspirat de romanul “Tătănuş Pipăruş”, de Claire Barker

Duminică, 29 ianuarie 2017, ora 11.30, în Mansadra Copiilor de la Cărtureşti Verona, va avea loc Atelierul smARTkid de lectură pentru copiii cu vârste între 6 şi 10 ani, inspirat de romanul “Tătănuş Pipăruş”, de Claire Barker.