spot_img

Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, ediția 23

În perioada 16 – 20 noiembrie 2016, în Pavilionul Central Romexpo, se va desfăşura ediţia cu numărul 23 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS- Carte de Învăţătură, cel mai aşteptat eveniment anual din industria cărţii, de peste două decenii.  Târgul este iniţiat şi organizat de Radio România (Centrul Cultural Media). Cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio” este motto-ul sub care se va desfăşura ediţia  din acest an. Invitatul de onoare al ediţiei 2016 este CHINA, prezentă la târg cu un stand generos, reprezentativ pentru literatura şi cultura chineze şi cu un program de evenimente bogat şi variat, adresat deopotrivă profesioniştilor din industria de editare şi publicului larg. Preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2016 va fi domnul profesor universitar doctor Liviu Papadima, prorector al Universităţii Bucureşti. Sute de mii de titluri, multe disponibile în premieră, peste 800 de evenimente editoriale şi profesionale, derulate non-stop pe parcursul celor cinci zile ale târgului, personalităţi ale peisajului cultural naţional, numeroase ateliere de creaţie şi evenimente dedicate celor mai tineri vizitatori, constituie reperele majore ale acestei ediţii. Deschiderea oficială a ediţiei 2016 a Târgului Internaţional Gaudeamus- Carte de Învăţătură va avea loc miercuri, 16 noiembrie, la ora 12.00. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public vor avea accesul gratuit: preşcolari, elevi, studenţi, cadre didactice, bibliotecari, profesionişti din domeniile editorial/educaţional, jurnalişti, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupuri organizate. Pentru vizitatorii care nu se încadrează în aceste categorii, accesul în incintă se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.

Conferinţa de presă care precede deschiderea ediţiei se va desfăşura miercuri, 9 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Centrul de Presă al Radio România (foaierul Sălii de Concerte “Mihail Jora”, str. General Berthelot nr. 60 – 64).

Acreditarea jurnaliştilor la Târgul Internaţional GAUDEAMUS 2016 se poate face astfel:

– prin expedierea către Secretariatul Târgului (office@gaudeamus.ro) a unei cereri de acreditare care să includă următoarele informaţii: numele şi datele de contact ale instituţiei (telefon, e-mail), numele şi datele de contact ale jurnaliştilor pentru care se doreşte acreditarea (telefon mobil, e-mail) şi specializarea editorială (dacă este cazul);

– prin participarea la conferinţa de presă organizată înainte de debutul târgului (miercuri, 9 noiembrie, ora 11.00, Centrul de Presă al Radio România – Str. G-ral Berthelot nr. 60-64);

– prin înscrierea în baza de date a jurnaliştilor acreditaţi, miercuri, 16 noiembrie, în prima zi a Târgului, la Biroul de presă care va funcţiona în incintă (nivelul 3.20).

GAUDEAMUS – un eveniment Radio România

Parteneri GAUDEAMUS 2016

Partener principal: BRD Groupe Société Générale

Sponsori: Vodafone România şi Dacia Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii

Parteneri: Institutul Cultural Român, CEWE România, 7Last Muse, Treasure&Co, Casa de Modă Ilinca, Bernschutz&Co, Borsec, Alka, Display Grup, RATB

Parteneri media: TVR, România TV, Media Trust, revista Accente, Agenţia de carte, Bookblog.ro, revista Cariere, Caţavencii, Forbes România, ziarul Metropolis, revista 22, Roaba de cultură, roLOCAL.ro, Spectacular, Suplimentul de cultură, Şapte Seri

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508