Expoziții literare ieșene, la Biblioteca Națională a României

nov. 10th, 2016 | By | Category: Postcard

Muzeul Național al Literaturii Române Iași continuă seria evenimentelor realizate în parteneriat cu Biblioteca Națională a României prin prezentarea a două expoziții literare la București.

Expoziția „Ulița Teodorenilor” va putea fi vizitată începând cu data de 11 noiembrie, în spațiul expozițional Palimpsest – Muzeul Cărții, Mezanin (Aripa Mircea Vodă). Dedicată celor doi frați, Ionel și Alexandru Oswald Teodoreanu (Păstorel), expoziția îi prezintă pe cei doi frați în diverse ipostaze ale vieții personale, literare, prin intermediul manuscriselor, epistolelor și a fotografiilor. Printre obiectele expuse la Biblioteca Națională a României se numără și manuscrisul-fragment din romanul „La Medeleni”, fotografia redacției revistei „Viața Românească”, o fotografie cu Păstorel în ținută militară, pagini de corespondență cu Cezar Petrescu, scrisori dedicate Elvirei Ghinea etc. Curatorii expoziției sunt Corina Irimiță, Oana Melinte și Laura Terente

Expoziția „Fețele necunoscute ale lui Cezar Petrescu” va putea fi vizitată începând cu data de 11 noiembrie 2016 în spațiul expozițional Podu’ Vechi, Mezanin (Aripa Mircea Vodă). Valorificând o latură mai puțin cunoscută a lui Cezar Petrescu, cea de grafician, expoziția include peste 40 de lucrări: peisaje realizate de Cezar Petrescu în urma călătoriilor întreprinse în Italia și Franța, portrete feminine, masculine şi de grup. Cele mai multe dintre lucrări nu sunt semnate și nici datate, excepție făcând câteva portrete printre care și Bulgăraș (1913), Vagabond pe drum (1916), Ion Brătianu și Vintilă Brătianu (realizate în perioada 1911-1914). Un indiciu important în privința perioadei în care au fost realizate îl constituie faptul că unele portrete sau grupuri de portrete sunt realizate pe foi cu antetul ziarelor ,,România” și ,,Gândirea”, ceea ce ne duce cu gândul la perioadele în care autorul era la conducerea acestor publicații. Expoziția curatoriată de Andreea Tacu a mai fost itinerată la Paris, Lyon, Frontignan (Franța), grație politicii de relații internaționale a MNLR Iași și cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Ambele expoziții pot fi vizitate până la data de 10 ianuarie 2016. Mai multe detalii referitoare la programul de vizitare, conținutul expozițiilor se află pe site-ul: www.bibnat.ro .

Număr de vizualizări :308


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro