spot_img

”Retrospectiva Le soleil de l”est la București”, o nouă expoziție de pictură la ARCUB

În perioada 16 – 28 noiembrie 2016, Primăria Municipiului București, prin ARCUB, împreună cu Asociația Soleil de l’Est din Franța prezintă publicului bucureștean expoziția ”Retrospectiva Soleil de l’Est la București”. Expoziția reunește lucrările a peste treizeci de pictori români care au fost de-a lungul timpului invitații rezidențelor artistice conduse de asociația Soleil de l’Est în Franța, având astfel ocazia să expună în fața publicului francez și promovând totodată arta și cultura românească și est-europeană în spațiul Uniunii Europene.

Expun pictorii Levente ALBERT, Jan ALBU, Dalia BIALCOVSKI, Ilie BOCA, Dan CIOCA, Marian CONDRUZ, Bogdana CONTRAS, Gelu COSTEA, Daniel CRĂCIUN, Horea CUCERZAN, Gabriela CULIC, Cornel DRAGAN-TÂRGOVISTE, Daniela GRAPA, Dan HATMANU, Ana-Ruxandra ILFOVEANU, Mirela IORDACHE, Nicolae IORGA, Lucian LICIU, Dumitru MACOVEI, Vasile MUREȘAN-MURIVALE, Costin NEAMȚU, Lisandru NEAMȚU, Maria OTETELEȘANU, Ștefan PELMUȘ, Vasile POP-NEGREȘTEANU, Marilena PREDA-SÂNC, Valentin TĂNASE, Vasile TOLAN, Angela TOMASELLI, Corneliu VASILESCU, Teodor VESCU, Daniela ZBÂRCEA.
Vernisajul expoziției va avea loc în data de 16 noiembrie, începând cu ora 18:00, în Sala Coloanelor ARCUB. În deschidere va avea loc un concert cameral susținut de Sanda și Aurelian-Octav POPA. Evenimentul va fi prezentat de criticul și istoricul de artă Adrian Silvan IONESCU – directorul Institutului de Istoria artei ”G. Oprescu” din cadrul Academiei Române. Vor fi de față reprezentanții asociației Soleil de l’Est, doamna și domnul Mariana și Michel GAVAZA.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16 – 28 noiembrie, fiind deschisă publicului de luni până duminică, între orele 14:00 – 22 :00. Intrarea este liberă.

Peste 30 de pictori români participanți la rezidențe artistice în Franța expun la București, în cea mai amplă retrospectivă a prestigioasei asociații culturale Soleil de l’Est

Despre Asociația Soleil de l’Est:  După evenimentele petrecute în România în decembrie 1989, în Franța și în alte ”vechi țări capitaliste”, cu excepția unor elite, cetățeanul de rând nu cunoștea mai nimic despre țările nou eliberate de sub cătușele dictaturilor, iar în privința culturii, se credea că eram cu toții integrați în marea Unuine Sovietică.
Pentru a răspunde acestor necesități, un grup de entuziaști din Franta, români și francezi, atasați principiului de liberă circulatie a valorilor culturale, prieteni ai familiei Mariana și Michel Gavaza, au hotarât crearea unei structuri neguvernamentale, care a fost intitulată ”Soleil de l’Est” – trimițând astfel la razele de cultură ce vin din estul continentului european și care se propagă peste Occident și, în continuare, peste toată lumea. Un obiectiv cât se poate de realist, căci țările din Europa de Est au dat umanității mari creatori de artă, – Brâncuși și Enescu din România, Dvorak, Gontcharova, Malevitch, Chagall, Vasarely, Kandinsky, din alte țări din Est și mulți alții.

Asociația culturală internațională ”Soleil de l’Est” a fost creată în anul 1994, având ca obiectiv principal promovarea picturii contemporane din țările din Europa de Est, cu precădere din România, în Franța și ulterior și în alte țări UE. După 22 ani de activitate în crescendo, activitățile actuale ale asociației sunt focalizate pe următoarele direcții:
– Organizare de expoziții de pictură, în orașe culturale din Franța, precum Paris, Tours, Collioure, Orléans, Briare, și în capitale UE, Bruxelles, Haga, Viena, Bratislava. În România asociația a organizat expoziții de pictură la București, ICR, muzeul Sutu, galeria Apollo, ARCUB, și la Brașov, Iași, Timișoara și Mangalia. În total Soleil de l’Est a organizat, împreună cu parteneri, peste 110 expoziții, în cei 22 ani de activitate.

– Editare de cărți și cataloage de artă. În total la zi au fost realizate 12 titluri, cataloage anuale și de expoziții, și prestigioasele Présences de la peinture contemporaine roumaine en France avec Soleil de l’Est, în 2 volume, și Soleil de l’est vingt ans d’activité. Toate aceste cărți de artă au fost lansate, la timpul lor, la București, Paris, Haga, Bruxelles și Viena, în prezența unor înalți oficiali din țările respective, cât și a ambasadorilor Franței și României.

– Conducerea, începând din anul 2001, a unei rezidențe de artiști, în Franța și România, în favoarea pictorilor din România, Rusia, Bulgaria, Polonia, Serbia, Moldova, Kirghizstan, cât si a artiștilor nativi din aceste țări, stabiliți în Franta, Belgia, Germania, Suedia, USA. În prezent în grupul de pictori Soleil de l’Est fac parte peste 100 artisti, din țările menționate.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508