spot_img

Revista TIMPUL a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler

Miercuri, 26 octombrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc ceremonia de decernare a Ordinului „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pentru revista de cultură contemporană TIMPUL. Cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înființare, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea publicistică de înaltă ținută, în jurul căreia s-a coagulat, în spiritul valorilor și al dialogului ideilor, o elită remarcabilă ce a contribuit la dezvoltarea spațiului cultural și civic din România, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria F „Promovarea culturii”, publicației TIMPUL.

În alocuțiunea sa prilejuită de decernarea Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler revistei TIMPUL, Președintelui României, ES Klaus Werner Iohannis a susținut: „În numele statului român, am astăzi prilejul de a onora revista TIMPUL, la împlinirea a 140 de ani de înființarea publicației, care a fost locul de afirmare a unor personalități de anvergură, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Titu Maiorescu. Destinul publicației TIMPUL a traversat întreaga noastră istorie modernă, devenind o platformă valoroasă pentru dialogul cultural și civic. Ea a însemnat și înseamnă spirit critic, respectul pentru valori și autenticitate, entuziasmul și dedicația celor care au continuat o tradiție culturală importantă pentru Iași și pentru România. La o sută de ani de la dramaticele momente ale preluării capitalei de război a României, distingerea publicației simbol a Iașilor are o semnificație în plus. Felicit revista Timpul și îi urez viață îndelungată în cultura română!”

Daniel Șandru, director onorific al revistei de cultură contemporană TIMPUL, a declarat: „Publicația fondată pe 15 martie 1876 și care într-adevăr anul acesta împlinește 140 de ani de existență a reprezentat în epocă un pilon informațional, un adevărat laborator jurnalistic al formării limbii române și a dat concretețe modernizării și modernității românești, alături de alți doi piloni importanți în acea vreme: pilonul instituțional, Casa Regală a României, fondată în 1866, și pilonul educațional, Academia Română, care de asemenea anul acesta împlinește 150 de ani. Pe acești trei piloni importanți s-au construit modernitatea și modernizarea României, dar ceea ce a transgresat din perspectiva publicației TIMPUL toată această perioadă de 140 de ani de existență a fost, într-adevăr, domnule președinte, spiritul critic, pe care noi, cei de astăzi, făcând cuvenita reverență față de trecut, îl preluăm și încercăm în felul acesta să găsim o modalitate pragmatică, dacă vreți, de a proiecta adevărul.”

George Bondor, redactor-șef al revistei TIMPUL, a declarat: „Distincția primită din partea Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, în anul aniversar al publicației TIMPUL, ne onorează în cel mai înalt grad, fiind o dovadă a faptului că echipa actuală a revistei reușește nu doar să continue tradiția spiritului critic, care a reprezentat marca distinctivă a tuturor echipelor redacționale ale revistei, ci și să o nuanțeze prin exerciții de echilibru, de admirație și, totodată, prin exerciții ale excelenței. Prin această distincție, am primit o extraordinară recunoaștere a faptului că proiectele noastre din ultimii ani se bucură de anvergura meritată de publicația TIMPUL, precum și de susținerea morală a tuturor instituțiilor importante ale statului. În acest moment, se cuvine să le mulțumim tuturor colaboratorilor revistei, precum și publicului cititor, care ne înconjoară cu simpatie și cădură.”

Cu o istorie de 140 de ani, Timpul este una dintre cele mai complexe reviste culturale din România.  Paginile ei dovedesc un excelent echilibru între prezentarea actualității culturale și reflecția liberă de falsul imperativ al noutății. În paginile  revistei de cultură contemporană Timpul, observația  obiectivă și reflecția critică se întâlnesc în cel  mai firesc și mai fericit mod cu putință. Scrisă  într-un ritm alert, dar cu idee și argumente, Timpul se  impune printr-o diversitate care, deloc întâmplător, este  perfect unitară. Își găsesc loc evenimentele culturale și analizele politice, literatura și critica literară,  cronica de film și cea de teatru, filosofia și reflecția  economică, istoria și cronica de arte vizuale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508