Două noi antologii de poezie, lansate la Centrul Multicultural al Universității Transilvania

oct. 18th, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 20 octombrie 2016, de la ora 18:00, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, în cadrul unei ediții speciale a clubului de lectură Dactăr Nicu Skyzoid Poets (coordonat de Robert Elekes), va avea loc lansarea a două antologii de poezie din Alexandru Mușina și Andrei Bodiu apărute anul acesta la editura Cartier.

Apariția celor două volume, în condiții grafice excelente, la o editură prestigioasă, reprezintă una din formele de recunoaștere a relevanței și originalității celor doi poeți, atît de importanți ca profesori pentru facultatea și universitatea Transilvania.

Invitati: cei doi poeți care au realizat antologiile, Radu Vancu, respectiv Claudiu Komartin, editorul Gheorghe Erizanu, Caius Dobrescu, Romulus Bucur și Cristina Vasilică.

Număr de vizualizări :431


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro