Teatrul de Comedie anunță deschiderea stagiunii 2016 / 2017

sept. 13th, 2016 | By | Category: Postcard

Joi, 22 septembrie 2016, ora 19.00, la Sala Radu Beligan, se va deschide stagiunea cu numărul 67, cu spectacolul „Îmblânzirea scorpiei” de William Shakespeare în direcția de scenă a lui Gelu Colceag – un spectacol muzical în care bucuria de a trăi capătă însuşirile unui veritabil carnaval al Evului Mediu, în cadrul căruia totul era permis, pentru un număr de zile. Deşi în piesă avem de a face cu o situaţie greu de înţeles astăzi, condiţia femeii dinainte de emanciparea ei socială, spectacolul rupe zăgazurile prejudecăţilor, „scorpia” – care e, de fapt, femeia în dezacord cu „spiritul secolului” – îmblânzindu-se din propria ei voinţă şi, de ce nu, descoperind dragostea.

În aceeași zi, la ora 19.00 se va marca deschiderea stagiunii și la Sala Nouă cu spectacolul Emancipare”, text și regie Radu Iacoban, spectacol care se regăsește deja în selecția mai multor festivaluri importante din țară.

Biletele pentru ambele reprezentații si pentru spectacolele programate în perioada 22 – 25 septembrie sunt disponibile la casa de bilete și online pe www.comedie.ro

Spectacole eveniment și mari regizori

Premiera oficială a spectacolului „Suflete moarte”, dramatizare de Mihail Bulgakov după N.V. Gogol, regizat de  Vlad Cristache, se desfășoară pe scena Sălii Radu Beligan, într-un decor gândit de Andu Dumitrescu. Montarea celor doi este o propunere îndrăzneață care evidențiază această capodoperă a literaturii universale. O morgă, o drezină, o gubernie din Rusia secolului al XIX-lea capătă valențe universale și demască într-o manieră comică o lume putredă și lipsită de morală.

Alexandru Dabija revine la Teatrul de Comedie unde va începe repetițiile la spectacolul-eveniment Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry, cu Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr., Valentin Teodosiu, Florin Dobrovici, Bogdan Cotleț, Sandu Pop, Mirela Oprișor, Alexandru Bogdan și alții. Muzica va fi semnată de Ada Milea, iar Mircea Cantor va concepe o instalație vizuală modernă care va amplifica lumea fantasică a Micului Prinț.  Premiera va avea loc la sfârșitul acestui an.

Kimberly Akimbo de David Lindsay-Abaire cu Virginia Mirea în rolul principal va intra de asemenea în repetiții luna viitoare la Sala Studio. Regia este semnată de Andreea Vulpe, iar scenografia de Cristina Milea. Din distribuție mai fac parte Mihaela Teleoacă, Vlad Bîrzanu, Laura Creț și Ioan Coman.

Începutul anului 2017 îl readuce pe Horațiu Mălăele în postura de regizor, acesta urmând să monteze un spectacol pe un text contemporan românesc.

Spre finalul stagiunii, regizorul angajat al Teatrului de Comedie, Vlad Massaci, va monta un nou spectacol pe scena Sălii Radu Beligan.

Proiectele noii stagiuni

În mai 2017 cele mai bune producții teatrale din țară, spectacole de stradă, concerte, evenimente în aer liber, invitați supriză din străinătate și o Gală festCO impresionantă vor marca cei 15 ani de existență a Festivalului Comediei Românești – festCO, singurul festival din țară dedicat dramaturgiei autohtone.

Teatrul de Comedie continuă și în această stagiune, promovarea și susținerea tinerilor regizori și actori prin programul Comedia Ține la TINEri (ediția a VIII-a), proiect iniţiat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Clubul UNESCO Adolescenţii. Cele 3 proiecte câștigătoare ale ediției anterioare vor vor fi montate pe scena Sălii Noi.

Un alt eveniment notabil al acestei stagiuni este programul ”Liber la Comedie” care se va desfășura în luna octombrie, când vor fi oferite publicului spectacole cu intrare liberă. Acest program pornește din dorința de a spori gradul de accesibilitate al spectacolelor.  Mai multe detalii despe ”Liber la Comedie ”vor fi anunțate în luna octombrie pe site-ul teatrului și pe pagina de facebook.

Număr de vizualizări :463


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro