Loc pentru râsu’-plânsu’, Net şi consum

Sep 14th, 2016 | By admin | Category: La Țintă!

Pe 7 septembrie 2016, chiar în ziua în care împlineam 44 de ani, am fost să văd filmul lui Cristi Puiu, “Sieranevada”, în reprezentaţie de gală, cu actorii principali şi cu echipa principală primind aplauze la scenă deschisă. La cald, pe când le felicitam pe Ioana Crăciunescu şi Ana Ciontea, la „Van Gogh”, am postat pe facebook următorul text: „Viața ca un prefabricat de viață! Sau cum Sieranevada, filmul lui Cristi Puiu, face un reality-show despre absența care surâde din orice conservă!”. După o săptămână de la eveniment, în timp ce mergeam pe jos pe str. Matei Voievod (unde este şi sediul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică) pentru a scăpa din calvarul infernal pus în scenă de nişte muncitori de la firma “Triade” care spărgeau, pentru a nu ştiu câta oară, caldarâmul cu tot cu stradă, într-un vacarm românesc cu de toate, mi-a venit în minte o replică din filmul lui Cristi Puiu: “să vezi ce se calmează poporul după ce bagă la stomac o sarma”. Şi, într-adevăr, muncitorii şi-au revenit din claxoane şi înjurători deschizând un borcan cu sarmale. De la ficţiune la realitate şi retur e doar un fel de a plonja, cu aparatul de filmat ori cu propriile tale simţuri, în conservele de viaţă şi de mentalitate. “Sieranevada” e unul dintre cele mai româneşti şi universale filme bune pe care le-am văzut în ultimii 26 de ani pentru că el înregistrează, cu încetinitorul vieţii trăite (şi nu a celei visate!), şabloanele din epoca post-postmodernităţii, unde există atâta loc pentru simulare, picamere şi consum.

Trei ore de parastas devin trei ore de intrare, cu privirea care fuge de gros-plan-ul extenuant al ştirilor rele de la televizor, într-un fel care să ne dovedească gradul zero al scriiturii/dicţiunii/trăirii în epoca Net-ului. Realitatea devine un mod stereotip de a rula cotidianul şi evenimentele lui. Paradoxal, acest continuum este construit din secvenţe care devin dinamice doar prin urmărirea replicilor eterogene ale persoanjelor (de la activista comunistă care se închină la pomană, interpretată memorabil de Tatiana Iekel, până la nevrotica soţie a lui Toni, jucată de Ana Ciontea cu siguranţă de orfevrier!). Partiturile actoriceşti ne dovedesc ce diferite şi formidabile opere actoriceşti ne sunt contemporane: Dana Dogaru, atât de autentică şi nuanţată, Ioana Crăciunescu, într-o mirabilă mirare şi relaţie cu paharul de vin roşu, Mimi Brănescu, excelent, mai cu seamă, în monologul din maşină, ori regretatul Sorin Medeleni, poate în rolul vieţii (e vorba de apariţia în lung-metraje). Trei ore ca o călătorie de neoprit printre şabloane stilistice şi de mentalităţi din care poţi stoarce, la sfârşit, râsu’-plânsu’ ca mod de a utiliza şi de a frecventa viaţa trăită (şi nu cea visată!).

Dan Mircea CIPARIU

vizualizari: 2091


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro