spot_img

Laboratorul mobil pentru restaurarea și conservarea monumentelor brâncușiene participă la restaurarea unor monumente din Spania

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000, în parteneriat cu Universitatea „Pablo de Olavide” – Departamentul de Științe Naturale, din Sevilia, Spania, va demara sâmbătă, 1 octombrie 2016, campania internațională de investigații fizico-chimice cu mijloace optoelectronice de cercetare avansate, găzduită în perioada 5–15 octombrie 2016 în Cordoba, Sevilia și Valencia. Din partea României, echipa din cadrul Institutului Național pentru Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică – Centrul de Restaurare prin Tehnici Optoelectronice (CERTO-INOE), coordonată de Roxana Rădvan, utilizează tehnici de investigare, caracterizare și digitizare multistrat, disponibile în autolaboratorul mobil ART4ART.

Aceleași tehnologii au fost utilizate pentru restaurarea și conservare monumentelor brâncușiene și vor fi de asemenea folosite în punctele de lucru ale campaniei: Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Cordoba – 1492 (Mezquita – fosta moschee din Cordoba, 711), Poarta Apostolilor în stil gotic – Valencia (secolul XIV), Biserica Sfânta Marina – Sevilia (1265).

„Experiența pe care am trăit-o noi în ultimii ani în preajma operei lui Brâncuși ne-a oferit încredere, curaj, ne-a validat profesionalismul și ne trimite acum în Europa”. – Roxana Rădvan

INOE oferă publicului cea mai spectaculoasă și trainică dovadă a performanțelor la care au ajuns aplicațiile optoelectronicii în domeniul investigării și prezervării patrimoniului cultural, materializată prin reconstrucția fidelă a unuia dintre monumentele cercetate în zona Dobrogei.

Datorită metodelor optoelectronice care permit astăzi analize fizico-chimice non-contact, ne-invazive, cu răspuns rapid și perfect funcționale pe șantiere arheologice, de restaurare sau în muzee și galerii, INOE a realizat și perfecționat în ultimul deceniu cel mai complex laborator mobil pentru investigații științifice cu aplicabilitate în restaurare-conservare. Rezultatele remarcabile au fost obținute prin directa utilizare a autolaboratorului ART4ART, realizat în 2007 și permanent îmbunătățit de cercetătorii de la INOE.

Gândit să ajute restauratorul și arheologul în luarea deciziilor și în aplicarea procedurilor optime, autolaboratorul ART4ART poate acționa precum o ambulanță pentru patrimoniu, acesta demonstrându-și funcționalitatea pe numeroase șantiere din țară și străinătate (Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, Muzeul Național de Istorie a României, mănăstirile Humor, Tismana, dar și șantiere din Bulgaria, Slovenia și India)

De aproape 20 de ani, departamentul CERTO se ocupă de cercetări avansate în domeniul tehnicilor de investigare și caracterizare fizico-chimică pentru restaurarea și conservarea operelor de artă, precum și pentru cercetări arheologice. A acumulat o experiență semnificativă în proiecte multidisciplinare pentru analize de laborator, dar și din lucrări executate in situ, în colaborare cu echipe de restauratori, arheologi, muzee, monumente de cult, experiență care a condus la clădirea reputației sale în țară și în străinătate. Este inițiatorul și coordonatorul primelor proiecte europene propuse de România, în programele Eureka și COST, al primelor laboratoare în programul CULTURA al UE.  Au fost obținute rezultate semnificative prin metode de investigare non-contact, noninvazive sau microinvazive, tehnici de investigare de la distanță, diagnosticare, intervenții ecologice cu control în timp real, prin controlul și monitorizarea de lungă durată ale microclimatului, precum și în ce privește evaluarea comportării materialelor noi pentru artiști și restauratori.

Prin coroborarea unor metode de „interogare inteligentă” a monumentului, INOE îmbunătățește permanent modelul digital multistrat, aspect extrem de util în cadrul documentării științifice, pentru elaborarea strategiilor de restaurare și conservare.

Universitatea „Pablo de Olavide”, prin departamentul „Sistemas Físicos, Químicos y Naturales”, din Sevilia, Spania, este un participant extrem de apreciat în proiecte europene privind metodele și tehnicile de investigare-diagnosticare pentru restaurare-conservare și totodată recunoscut pentru capacitatea de transfer a rezultatelor în practică.

Coordonatorul Centrului de Excelență pentru Restaurare prin Tehnici Optoelectronice este Roxana Rădvan, care, de asemenea, este membră a consiliului științific al Centrului de Cercetare-Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“, coordonatorul proiectului de monitorizare multianuală a ansamblului de la Târgu Jiu, proiect desfășurat în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Cadre didactice și cercetători ai universității – specialiști în restaurarea pietrei și în construcții istorice – au colaborat și în anii trecuți cu INOE și au elaborat proiectul de cercetare și validare a metodelor perfecționate în laborator.

icr.ro/pagini/laboratorul-mobil-pentru-restaurarea-si-conservarea-monumentelor-brancusiene-ajunge-in-spania

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508