George Bălăiță, Constantin Abăluță, Ion Mureșan, Al. Cistelecan, Mihai Șora, Ion Pop, Mircea Martin, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Adameșteanu, Cristian Teodorescu şi Robert Șerban, nominalizaţi pentru Premiile Constantin Brâncoveanu 2016

sept. 13th, 2016 | By | Category: Eveniment

Luni, 12 septembrie 2016, de la ora 11:30, la Hotelul Pullman din Bucureşti, în jur de 50 de invitați ai Fundației Alexandrion și ai Cotidianul.ro au dezbătut  cele mai importante performanțe culturale ale anului 2016 care să fie nominalizate pentru Premiile Constantin Brâncoveanu. Este al treilea an în care Premiile Constantin Brâncoveanu, inițiate ca o contribuție la recunoaşterea valorilor româneşti, dau ocazia personalităților din lumea culturală să facă nominalizări publice. „O națiune care nu își respectă valorile este o națiune pierdută”, a remarcat fondatorul și președintele Alexandrion Grup, Nawaf Salameh, în deschiderea dezbaterii de la sala Seoul din hotelul Pullman. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat: scriitoarea și jurnalista Gabriela Adameșteanu, Ion Groșan, Aura Christi, Magdalena Bedrosian, Ioan Cristescu, poetul și traducătorul Dinu Flămând, Mihai Retegan de la Facultatea de Istorie a Universității București, criticii Magda Mihăilescu și Mihai Fulger, Solista Operei Naționale, Eduard Uzunov, Oana Andra, muzicianul Grigore Leșe, regizorul Victor Ioan Frunză, arhitecții Bogdan Tofan și Clarissa Ivan, criticul Aurelia Mocanu și nu numai. Juriul care va hotărî numele laureaților este compus în acest an din Acad. Dan Berindei (președinte), Prof.Univ.Dr. Ioan Scurtu (istorie), Prof. Univ. Dr. Eugen Negrici, Dumitru Radu Popescu (literatură), Dumitru Constantin (secretar), Cristina Corciovescu (film), Dorin Ștefan (arhitectură), Monica Andronescu (teatru), Ștefan Râmniceanu (arte plastice), Smaranda Oțeanu-Bunea (muzică). Premiile „Constantin Brâncoveanu” pentru anul 2016 se vor decerna pe 29 septembrie 2016 la Palatul Mogoșoaia. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă nominalizările pentru cele 7 secţiuni ale Premiilor Constantin Brâncoveanu (Literatură, Istorie, Film, Arte Plastice, Arhitectură, Muzică, Teatru).

Propunerile făcute la fiecare categorie au fost:

Sectiunea Literatură –  George Bălăiță, Constantin Abăluță, Ion Mureșan, Al. Cistelecan, Mihai Șora, Ion Pop, Mircea Martin, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Adameșteanu, Cristian Teodorescu, Robert Șerban.

Sectiunea Istorie: Pe lista discuțiilor au fost volumul „Regina Maria, puterea amintirii” de Ion Bulei si titluri ca „Problema Basarabiei în discuțiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece (1944-1989)” dr. Ion Constantin, „Când Europa arde – Şedinţele CPEx şi ale Biroului Permanent al CPEx din anul 1989 DOCUMENTE” , volumul coordonat de Ion Calafeteanu și lansat la finalul anului 2015. De asemenea, a fost subliniată importanța traducerii unei cărți ca „Istoria Transilvaniei”.

Secțiunea Film: Lucian Pintilie, Cristi Puiu, Adrian Titieni.

Sectiunea Arte Plastice: Sorin Ilfoveanu, Paula Ribariu, Constantin Flondor, Mirel Zamfirescu pentru pictură şi Silvia Radu la sculptură.

Sectiunea Arhitectură: Arhitectul Romeo Belea.

Secțiunea Muzică: Angela Gheorghiu, Gheorghe Zamfir, violonistul Șerban Lupu, pianistul Valentin Gheorghiu, dirijorul Cristian Mandeal. dirijorul Cristian Lupeș.

Secțiunea Teatru: Cătălina Buzoianu, Olga Tudorache, Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, regizorul Andrei Șerban.

Număr de vizualizări :1346


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro