Cântece și dansuri românești, cu Ansamblul „Doina Oltului”, la Institutul Cultural Român

sept. 29th, 2016 | By | Category: Eveniment

Marți, 4 octombrie 2016, ora 18.30, Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului” din Slatina, condus de Ion Crețeanu, va susține un spectacol la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București). Pe scenă vor urca soliștii vocali Ileana Lăceanu, Maria Ghinea, Ștefania Strejescu, Cătălin Bărbulescu, Gabriel Zăvoeanu, Carmen Budulan, precum și soliștii instrumentiști Cristian Dumitru (vioară), Ștefan Dicu (fluier, caval, cimpoi), Adrian Ioniță (țambal), George Dumitru (contrabas). Momentele muzicale specifice repertoriului din vatra satului românesc vor alterna cu reprezentații de dans tradițional – călușul, dansul fecioresc etc.

Considerat unul dintre cei mai mari cobzari români, Ion Crețeanu va prezenta în spectacol doine, balade, cântece de cătănie etc.

Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Beijing, Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului” a susținut două spectacole în China, pe 30 iunie 2016, la National Centre for Performing Arts, din Piața Ti An Men, și pe 2 iulie 2016 la Beijing International Studies University. În anul 2017, Ansamblul va susține în China un turneu de o lună, începând cu data de 6 martie.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Durata spectacolului este de 90 de minute.

Număr de vizualizări :322


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro