Luni, 12 septembrie 2016, de la ora 11:30, la Hotelul Pullman din Bucureşti, în jur de 50 de invitați ai Fundației Alexandrion și ai Cotidianul.ro au dezbătut cele mai importante performanțe culturale ale anului 2016 care să fie nominalizate pentru Premiile Constantin Brâncoveanu. Este al treilea an în care Premiile Constantin Brâncoveanu, inițiate ca o contribuție la recunoaşterea valorilor româneşti, dau ocazia personalităților din lumea culturală să facă nominalizări publice. „O națiune care nu își respectă valorile este o națiune pierdută”, a remarcat fondatorul și președintele Alexandrion Grup, Nawaf Salameh, în deschiderea dezbaterii de la sala Seoul din hotelul Pullman. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat: scriitoarea și jurnalista Gabriela Adameșteanu, Ion Groșan, Aura Christi, Magdalena Bedrosian, Ioan Cristescu, poetul și traducătorul Dinu Flămând, Mihai Retegan de la Facultatea de Istorie a Universității București, criticii Magda Mihăilescu și Mihai Fulger, Solista Operei Naționale, Eduard Uzunov, Oana Andra, muzicianul Grigore Leșe, regizorul Victor Ioan Frunză, arhitecții Bogdan Tofan și Clarissa Ivan, criticul Aurelia Mocanu și nu numai. Juriul care va hotărî numele laureaților este compus în acest an din Acad. Dan Berindei (președinte), Prof.Univ.Dr. Ioan Scurtu (istorie), Prof. Univ. Dr. Eugen Negrici, Dumitru Radu Popescu (literatură), Dumitru Constantin (secretar), Cristina Corciovescu (film), Dorin Ștefan (arhitectură), Monica Andronescu (teatru), Ștefan Râmniceanu (arte plastice), Smaranda Oțeanu-Bunea (muzică). Premiile „Constantin Brâncoveanu” pentru anul 2016 se vor decerna pe 29 septembrie 2016 la Palatul Mogoșoaia. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă nominalizările pentru cele 7 secţiuni ale Premiilor Constantin Brâncoveanu (Literatură, Istorie, Film, Arte Plastice, Arhitectură, Muzică, Teatru).