”Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie II”, expoziție

sept. 20th, 2016 | By | Category: Eveniment

Marţi, 20 septembrie 2016, de la ora 19.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român din Bucureşti se va deschide expoziţia internaţională de artă contemporană ”Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie II”, organizată de Fundaţia Domeniul Otetelişanu, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Succesul primei ediţii a rezidenţei ”Les amis de Christian Paraschiv en Roumanie” l-a încurajat pe preşedintele Fundaţiei Domeniul Otetelişanu, Valentin Gheorghe Ionescu,  să continue programul, iar anul acesta i-a invitat în perioada 12–19 septembrie pe artiştii Yann Purcell, Ana Golici, Andrei Ciubotaru, Fabien Boitard,  Ana Petrovici Popescu, Sever Petrovici Popescu şi Christian Paraschiv, sub coordonarea curatorului Camilo Racana.


Finisajul rezidenţei, aflată la cea de-a doua ediţie,  reuneşte lucrările a şase invitaţi de renume din Franţa, Statele Unitele ale Americii, Argentina şi România, avându-l în prim-plan pe artistul de origine română Christian Paraschiv.

Rezidenţele de la Conacul Otetelişanu reprezintă unul dintre cele mai importante programe din ţara noastră de promovare a artei internaționale, constant reuşind să atragă nume importante ale scenei artistice europene şi transatlantice.

Prestaţiile artistice diverse aduc în faţa publicului detalii neobişnuite pentru cei nefamilarizaţi cu atmosfera rurală din Oltenia, în maniere postmoderne, abstracte, în tehnici inedite precum fragmentarea, sculptura ready-made, intervenţia pe fotografie şi colajul.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 20-28 septembrie 2016.

Un proiect cultural coordonat de Claudia Zidaru – www.artoteca.ro

Proiect realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

Număr de vizualizări :531


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro