Tur ghidat, „Lucian Blaga şi Viena“, în capitala Austriei

aug. 18th, 2016 | By | Category: Eveniment

Duminică, 21 august 2016, în contextul împlinirii în acest an a 55 de ani de la moartea scriitorului şi diplomatului român Lucian Blaga (1895-1961), Institutul Cultural Român de la Viena organizează un tur ghidat ce prezintă locuri din capitala Austriei legate de biografia sa. Turul este gratuit şi se desfăşoară în limba română, punctul de pornire fiind Haus des Meeres  din Viena (Fritz-Grünbaum-Platz 1, 1060). Turul ghidat va fi condus de Lucica Sarca, iar traseul propus cuprinde: adresa la care a locuit Blaga între 1917 – 1919, perioada în care studiat la Viena (Gumpendorfer Straße 35); Universitatea din Viena; Café Museum.

Turul se bazează pe informaţii cuprinse în ghidul „Românii de pe Ringstrasse: trasee de ieri prin Viena de azi“, (Gabriel Kohn, Peter Schubert, Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2015) şi pe materialele puse la dispoziţie de Rainer Schubert, traducătorul mai multor volume semnate de Blaga, printre care integrala Trilogia cunoaşterii. De asemenea, Lucica Sarca a studiat documente din arhiva Universităţii din Viena.

„Blaga a intrat de mic în contact cu cultura germană, a fost elev la şcolile germane din Sebeş şi Braşov, iar apoi, între anii 1917 – 1919, a studiat la Universitatea din Viena. Aici a obţinut la scurt timp după încheierea primului război mondial şi titlul de doctor în filozofie cu o teză despre Cultură şi cunoştinţă (Kultur und Erkenntnis). Primul lui întâlnire cu metropola europeană a avut loc în 1916, la 21 de ani. Volumul său de amintiri oferă, de altfel, un tablou impresionant al crepuscului monarhiei austro-ungare. În octombrie 1918 devine martorul mişcărilor de stradă vieneze (…) Şi din punct de vedere estetic capitala austriacă lasă urme adânci în formarea filozofului şi scriitorului român. Aici a descoperit expresionismul şi unul din cartierele generale ale avantgardei vieneze: Café Museum, un loc în care puteau fi zăriţi adesea Peter Altenberg, Alban Berg, Hermann Broch, Elias Canetti, Gustav Klimt, Oskar Kokoschka, Karl Kraus, Franz Lehar, Robert Musil, Leo Perutz, Joseph Roth, Egon Schiele, Georg Trakl, Otto Wagner sau Franz Werfel. (…) Blaga face, aşadar, cunoştinţă cu noua artă şi se familiarizează cu manifestele artei modern. Acestea, precum şi impresia vie a decadenţei austriece nostalgic-anemică, i-au marcat profund gândirea şi poezia. (…)

În anul 1926 Lucian Blaga a intrat în serviciul diplomatic, ocupând postul de ataşat cultural la legaţiile României din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena.“

(Românii de pe Ringstrasse: trasee de ieri prin Viena de azi, Gabriel Kohn, Peter Schubert, Editura Institutului Cultural Român, Bucureşti, 2011)

www.rkiwien.at | www.facebook.com/RKIWien.ICRViena

Număr de vizualizări :805


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro