”Te așteptăm în librărie!” – ediția a VIII-a, 2016

aug. 1st, 2016 | By | Category: Agenda de carte

Între 1 august și 1 noiembrie 2016, timp de 3 luni, Editura Herald te invită să intri în librării și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție. Pe lângă cultivarea unei minți deschise, te vei bucura de 20% reducere la titlurile selecționate. În 2016, Editura Herald te invită în librării, pentru a descoperi a VIII-a ediție a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Prin sloganul „Cărți deschise pentru minți deschise“, Editura Herald dorește să pună în prim-plan rolul crucial pe care cărțile îl joacă în educația non-formală: prin lectură, îi înțelegem mai bine pe ceilalți și reușim să ne facem înțeleși, contribuind astfel la crearea unei lumi mai armonioase. Când deschizi o carte, de fapt îți deschizi mintea. Cărțile sunt chei aflate la dispoziția ta, pe care le poți folosi oricând și oriunde. Ele te ajută să descifrezi lumea și oamenii care te înconjoară, să te adaptezi la nou, beneficiind atât de înțelepciunea și experiența de viață a gânditorilor din trecut, cât şi de ideile revoluționare, de ultimă oră, ale gânditorilor contemporani. AgențiadeCarte.ro este partener media al campaniei.

Cărțile Herald sunt instrumente care îți deschid perspective noi, îți oferă răspunsuri la întrebări fundamentale și te ajută să gândești liber, să desprinzi propriile concluzii din torentul zilnic de informații. Nu ne propunem să edităm cărți pentru toată lumea, ci pentru fiecare. Astfel, selecția noastră de titluri se orientează spre definirea individualității și spre percepția clară a realității. Parcurgând texte fundamentale și domenii precum mindfulness, spiritualitate, parentaj, știință, psihologie, dezvoltare personală, fiecare poate găsi noi vehicule pentru a înainta pe propria cale.

Între 1 august și 1 noiembrie 2016, intră în cele 150 de librării partenere din București și din țară și  descoperă cele 30 de cărți aflate în promoție.

„Un palid punct albastru” de Carl Sagan, „Geografia intimă a femeii”  de Natalie Angier, „În căutarea ființei” de G.I. Gurdjieff, „Tratat despre toleranță” de Voltaire, „Practica Zen” de Taizan Maezumi, „Povestea vieții mele” de Benjamin Franklin, „Psihic și materie” de Marie-Louise von Franz, „Filozofia și practica buddhismului Tibetan” de Dalai Lama sunt doar câteva dintre titlurile pe care le vei găsi pe rafturile librăriilor începând cu 1 august 2016. Pe lângă cultivarea unei minți deschise, te vei bucura de 20% reducere la titlurile selecționate.

„Te așteptăm în librărie!” este o campanie cu acoperire națională, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, care a evoluat ca fenomen cultural ce încurajează lectura, orientează cititorul către alegerea cărților potrivite, atrage atenția asupra rolului de mediere culturală îndeplinit de librării și facilitează schimbul de idei.

Despre Editura Herald

Înființată în 1994, Editura Herald are un profil editorial structurat și coerent, dublat de calitatea înaltă a lucrărilor, fapt ce i-a asigurat o poziționare distinctă pe piața de carte și o prezență marcantă în domeniile: spiritualitate, religie, psihologie, terapie, parentaj, dezvoltare personală, istoria tradițiilor și filosofia culturii.

Campanie susținută de:

Vivanatura, Itsy Bitsy, GoldFM, București FM, Radio România Cultural, Transilvania Expres, Radio Gaia, Radio Deea, Radio România Târgu Mureș, Radio Iaşi, Radio Renașterea, Bazavan.ro, dianasolomon23.wordpress.com, ARCUB, LiterNet.ro, Fundația Calea Victoriei, Bookblog, Literaturapetocuri.ro, Edu-News.ro, Suntpărinte.ro, Mămica Urbană, Gratuitor, Ziarul Metropolis, 4Arte, Agenția de carte, Bibliocărti, Bookaholic, Bookhub.ro, Blogul unei cititoare de cursă lungă, Bookuria, Cinemagia, Filme-cărți, GoKid, Hyperliteratura, Kreatoria, Pr Wave, Fundația Prețuiește Clipa, Rabbit Media, Raftul cu Idei, România Pozitivă, Self Care Center, Societatesicultura.ro, Sunt pitic, Montessano, Sayuki’s blog, Trăiește Conștient, Booktopia, Calendarul Magic, Senso TV, Tonica, LumeaMare.ro, România Liberă, Dă Mai Departe, Academia Cațavencu, Festivaluri Românești, Q Magazine, Vox Authors.

Află care sunt librăriile participante la campanie, titlurile selecționate și evenimentele organizate accesând site-ul Te așteptăm în librărie!.

Număr de vizualizări :639


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro