Câștigătorii ”I.D. Fest 2016”

Jul 21st, 2016 | By | Category: Postcard

Ediția a XVII-a a Festivalului Național de Teatru pentru Tineri – Ingenious Drama Festival s-a încheiat marți seară cu ceremonia de decernare a premiilor pentru tinerii artiști. ”I.D. Fest 17” a însemnat 13 spectacole și 8 One Man Show-uri ale trupelor de adolescenți din toată țara, 12 spectacole invitate, 7 texte originale, 3 zile de ateliere și 18 formatori. Marți, 19 iulie 2016, de la ora 20:00, juriul format din actrițele Coca Bloos și Isabela Neamțu, actorii Marian Râlea, Vlad Bălan, Ștefan Huluba și Alexandru Voicu, și regizorul Horia Suru au acordat premiile pentru cele trei secțiuni – ”Spectacole în concurs”, ”One Man Show” și ”Dramaturgie”. AgențiadeCarte.ro vă prezintă lista completă a câștigătorilor și nominalizaților celei de-a XVII-a ediții a festivalului ”I.D. Fest 2016”.

Premiul pentru Cel mai bun spectacol a fost revendicat de trupa Atelierul de Teatru, din Botoșani, pentru Un spectacol pamfomatic, text original scris de Anamaria Codiță. Același spectacol le-a adus acestora și premiile pentru Cea mai bună actriță în rol secundar (Doriana Mihai, pentru rolul Tanti Floarea) și Cel mai bun actor în rol secundar (Alexandru Gorghe, pentru rolul Mircea). Cel din urmă premiu a fost acordat Ex Aequo, fiind decernat și lui Andrei Munteanu, pentru rolul Grefierului din Spectatorul condamnat la moarte, de Matei Vișniec, al trupei A.C.T. (Bacău).

Trupa A.C.T. a primit și premiul pentru Cea mai bună regie, direcția de scenă pentru spectacolul acestora fiind sub „bagheta” întregului grup.

Cea mai bună scenografie a revenit trupei Heavenly Hell (Timișoara), pentru spectacolul OZ, după L. Frank Baum.

Cel mai bun actor în rol principal al acestei ediții a fost Radu Țăpușă, pentru rolul Moritz Stiefel din Deșteptarea primăverii, după Frank Wedekind – trupa AICI, din Constanța.

Iar premiul pentru Cea mai bună actriță a fost decernat Anei Baciu, pentru rolul Piggy din Împăratul muștelor, după romanul cu același nume de William Golding – trupa Drama Club, din Botoșani.

Secțiunea de One Man Show-uri a crescut și anul acesta, iar din rândul celor 8 recitaluri au fost decernați doi căștigători: Cel mai bun One Man ShowȘerban Melnic, pentru București-Constanța (text original scris de interpret); Cel mai bun One Woman ShowCristine Hambaseanu, pentru Rușinea, de Claire Castillon.

Anul acesta, la secțiunea de Dramaturgie au fost acceptate 7 texte originale, unele dintre acestea fiind jucate chiar în festival. Premiul pentru dramaturgie i-a revenit lui Alexandru Ivănoiu, pentru Fiicele mele, text pe care acesta l-a interpretat și în secțiunea de recitaluri.

A fost cu adevărat un „festival cât un carnaval” anul acesta, iar sala Teatrului Bacovia și Berăria cu Noroc s-au umplut în fiecare seară peste măsură. Începând cu ediția următoare, I.D. Fest va aduce noutăți din ce în ce mai interesante atât pentru comunitate cât și pentru participanți, și își propune să devină unul dintre principalii intigatori culturali din partea de Nord a țării, cât și o rampă de lansare activă pentru noile generații de artiști.

Iată mai jos lista completă a câștigătorilor și nominalizaților în cadrul I.D. Fest 2016:

SPECTACOLE ÎN CONCURS

1. Cel mai bun spectacol

  • Atelierul de teatru (Botoșani), pentru Un spectacol pamfomatic, de Anamaria Codiță (câștigător);
  • A.C.T. (Bacău), pentru Spectatorul condamnat la moarte, de Matei Vișniec (nominalizare);
  • Drama Club (Botoșani), pentru Împăratul muştelor, după William Golding (nominalizare).

2. Cea mai bună regie

  • A.C.T. (Bacău), pentru Spectatorul condamnat la moarte, de Matei Vișniec (câștigător);
  • Atelierul de teatru (Botoșani), pentru Un spectacol pamfomatic, de Anamaria Codiță (nominalizare);
  • Nobody’s Group (Bacău), pentru Circus Olympus, după Lindsay Price (nominalizare).

3. Cea mai bună scenografie

  • Heavenly Hell (Timișoara), pentru OZ, după L. Frank Baum (câștigător);
  • Atelierul de teatru (Botoșani), pentru Un spectacol pamfomatic, de Anamaria Codiță (nominalizare);
  • Nobody’s Group (Bacău), pentru Circus Olympus, după Lindsay Price (nominalizare).

4. Cea mai bună actriță în rol principal

  • Ana Baciu, pentru rolul Piggy din Împăratul muștelor, după William Golding – trupa Drama Club, din Botoșani (câștigătoare);
  • Ioana Emilia Luculescu, pentru rolul Wendla Bermann, din Deșteptarea primăverii, după Frank Wedekind – trupa AICI, din Constanța (nominalizare);
  • Miruna Șerdean, pentru rolul Natalia Stepanovna, din Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov – trupa The Hooleelogans, din Timișoara (nominalizare).

5. Cel mai bun actor în rol principal

  • Radu Țăpușă, pentru rolul Moritz Stiefel, din Deșteptarea primăverii, după Frank Wedekind – trupa AICI, din Constanța (câștigător);
  • Florin Ivancov, pentru rolul Octavian, din Un spectacol pamfomatic, de Anamaria Codiță – trupa Atelierul de teatru, din Botoșani (nominalizare);
  • Vlad Apostu, pentru rolul Avocatul acuzării, din Spectatorul condamnat la moarte, de Matei Vișniec – trupa A.C.T., din Bacău (nominalizare).

6. Cea mai bună actriță în rol secundar

  • Doriana Mihai, pentru rolul Tanti Floarea, din Un spectacol pamfomatic, de Anamaria Codiță – trupa Atelierul de teatru, din Botoșani (câștigătoare);
  • Theodora Pintilie, pentru rolul Martha, din Deșteptarea primăverii, după Frank Wedekind – trupa AICI, din Constanța (nominalizare);
  • Tania Podoleanu, pentru rolul Persefona, din Circus Olympus, după Lindsay Price – trupa Nobody’s Group, din Bacău (nominalizare).

7. Cel mai bun actor în rol secundar (Ex Aequo)

  • Alexandru Gorghe, pentru rolul Mircea, din Un spectacol pamfomatic, de Anamaria Codiță – trupa Atelierul de teatru, din Botoșani (câștigător);
  • Andrei Munteanu, pentru rolul Grefierul, din Spectatorul condamnat la moarte, de Matei Vișniec – trupa A.C.T., din Bacău (câștigător);
  • Bogdan Postolache, pentru rolul Perseu, din Circus Olympus, după Lindsay Price – trupa Nobody’s Group, din Bacău (nominalizare).

ONE MAN SHOW-URI ÎN CONCURS

  1. Cel mai bun One Man Show: Șerban Melnic, pentru București-Constanța (text original scris de interpret).
  2. Cel mai bun One Woman Show: Cristine Hambaseanu, pentru Rușinea, de Claire Castillon.

DRAMATURGIE (cel mai bun text original):

  • Fiicele mele, de Alexandru Ivănoiu (câștigător);
  • Da, sunt nebună, de Bianca Trandafir (nominalizare);
  • Marfa, de Diana Smeu (nominalizare).

Organizator: Asociația „Ingenious Drama”.

Parteneri: Primăria Municipiului Bacău; Teatrul Municipal Bacovia; Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N.V. Karpen” Bacău; Logotip Print & Graphics; Berăria cu Noroc; Leo Alpha Young & Smart Club Bacău; Club The Stage; Praktiker; Asociația Oblio; Café du Théâtre Bacău; Club Principe; Cafeneaua Bliss Coffee.

Sponsor de tradiție: Grafit Invest.

Sponsori: Agricola International; Aqua Carpatica; UniCredit Bank; Banca Comercială Română; The One Caffe & Club; Pambac; Selgros Cash & Carry; Autobild Service Auto Multimarcă; CLD Wit; TCE 3 Brazi; Luca; CAR Prietenia-IFN; Galeriile Karo; Aerostar S.A; Zip Print; Pensiunea Studio; Beauty Palace by Floarea de Colț; Moldoglass; Salon Loredana Tigler Koncept; Arena Fitness Club; Flando Copy Center; Ro-Ma Food Impex; Sephora; Mini Brezel; Mineli Boutique; Orange; Sisters’ Grill Bacău; Restaurant 10 Tavoli; Planet Burger; Florida Service Auto; The Summer Experience.

Parteneri media: Deșteptarea, Yorick.ro; LiterNet.ro; Radio Guerrilla; Kristofer.ro; Suplimentul de Cultură; ȘapteSeri; SUB25.ro; Plic, o revistă; DissolvedMagazine.com; Umblat.ro; Bacău.Net; stiriong.ro.

***
The Ingenious Drama Festival – Festivalul Naţional de Teatru pentru Tineri  este organizat în totalitate de către cei aproximativ 50 de liceeni voluntari ai asociației Asociaţiei Ingenious Drama. Fondat în 1997 și preluat de Asociația proaspăt înființată în 2009, acesta este unul dintre primele festivaluri de teatru tânăr din țară și prima inițiativă de educație non-formală prin practicarea artelor spectacolului și a managementului și organizării de evenimente culturale. O lungă perioAdă de timp s-a desfășurat în limba engleză, iar din 2014 se desfășoară în limba română. De cel puțin 10 ediții a devenit unul dintre cele mai importante evenimente culturale locale și a adus comunitatea din nou aproape de arta teatrală, indiferent de vârstă. În fiecare an evenimentul a continuat să crească, iar generațiile de organizatori au predat ștafeta, formându-se astfel un sistem organic de educare prin competențe specifice, care vin în completarea educației academice. ID Fest a fost mereu un festival profesionist organizat de amatori pentru amatori. De-a lungul anilor prin juriul festivalului au trecut nume importante din lumea teatrului: Victor Ioan Frunză, Coca Bloos, Dana Voicu,  Dana Dogaru, Isabela Neamțu, Ștefan Peca, Mihaela Ularu, Doru Mareș. ID Fest a devenit o rampă de lansare pentru tinerii interesați de artele spectacolului, ca dovadă fiind faptul că aceștia revin mereu în calitate de formatori sau membrii ai juriului, din dorința de a da ceva înapoi generațiilor următoare.

www.idfest.ro

facebook.com/idfest

youtube.com/IngeniousDramaFest

vizualizari: 674


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro