Archive for July 26th, 2016

Recital de poezie, susținut de scriitorul Peter Sragher, la ICR Beijing

Jul 26th, 2016 | By admin
Recital de poezie, susținut de scriitorul Peter Sragher, la ICR Beijing

În perioada 24 – 29 iulie 2016, ICR Beijing organizează numeroase activități menite să promoveze literatura română, în centrul cărora se află poetul și traducătorul Peter Sragher, Președintele Filialei București – Traduceri literare a Uniunii Scriitorilor din România (USR). Vineri, 29 iulie 2016, ora 14.30, la sediul ICR Beijing, va avea loc recitalul de poezie susținut de scriitorul Peter Sragher și o expoziție de carte. Poeziile vor fi recitate de poet în limbile română și engleză, iar versiunea în limba chineză va fi proiectată pe ecran. Vor fi expuse cărți de poezie semnate de către artist și cărți științifice semnate de către Ion M. Ștefan. Aceste cărți vor fi date spre utilizare Bibliotecii ICR Beijing. De asemenea, va conferenția despre „Poezia română de astăzi”. Timp de câteva zile, se va întâlni cu reprezentanții Uniunii Scriitorilor din China, cu reprezentanții Asociației Traducătorilor din China, cu domnul Meng Chao, vice-președintele Editurii Universității Renmin și cu reprezentanții China Publishing and Media Holdings. În cadrul acestor întâlniri, vor avea loc discuții despre poezia contemporană română și chineză, despre traducerea literară și se vor stabili viitoare colaborări bilaterale.



”Zilele UNTEATRU” – micro-festival de teatru

Jul 26th, 2016 | By admin
”Zilele UNTEATRU” – micro-festival de teatru

În perioada 28 iulie- 4 august 2016 va avea loc micro-festivalul „Zilele UNTEATRU”. Evenimentul marchează sărbătorirea a șase ani de când UNTEATRU funcționează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat pentru spectatorul vizitator și mutarea într-un nou spațiu.



Mihaela Miroiu, la Cafeneaua critică

Jul 26th, 2016 | By admin
Mihaela Miroiu, la Cafeneaua critică

Miercuri, 27 iulie 2016, orele 19.30-21.00, în Grădina Verona ( Librăria Cărtureşti Verona), la invitaţia Şcolii de vară a Literelor bucureştene (Cursurile de vară de limbă română, cultură şi civilizaţie românească organizate de Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, 25 iulie-7 august 2016), Cafeneaua critică anunţă o nouă „ediţie specială/de vară”. În prezenţa cursanţilor străini ai respectivei Şcoli, Cafeneaua critică organizează o discuţie cu Mihaela Miroiu, profesoară la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA, fondatoarea studiilor feministe şi a mişcării feministe din România postcomunistă. După prăbuşirea vechiului regim, Mihaela Miroiu a inaugurat cursuri, programe de master şi doctorate de orientare feministă şi „de gen”, a publicat cărţi şi a îngrijit colecţii editoriale de specialitate, a fondat asociaţii şi grupuri de lucru, a sprijinit proiecte de intervenţie socială, într-un foarte larg front de acţiune. O schiţă de bilanţ în materie, pe fundalul reconstrucţiei întregii societăţi româneşti postcomuniste – la Cafeneaua critică! Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.



Traducători din paisprezece țări, la Atelierele FILIT 2016

Jul 26th, 2016 | By admin

În perioada 31 august – 10 septembrie 2016 se va desfășura, în cadrul FILIT 2016, proiectul cultural „Atelierele FILIT pentru traducători”.



Concert Ducu Bertzi la White Horse, în Costinești

Jul 26th, 2016 | By admin
Concert Ducu Bertzi la White Horse, în Costinești

Joi, 28 iulie 2016, ora 22.00, White Horse Rock’n Roll Costinești vă invită la un emoționant concert de vară – Ducu Bertzi & Friends. Ducu Bertzi & Friends este un proiect nou (lansat în primăvara lui 2015), care reia anumite piese ce l-au consacrat pe artist, dar include și melodii noi, într-un format și sound inedite. Alături de Ducu Bertzi urcă pe scena de la WHITE HORSE ROCK’N ROLL COSTINEȘTI: Tavi Iacob (keybords) și Neculae Constantin (chitară și voce) – o frumoasă „reprezentare națională”: artiști din trei zone diferite ale țării, un mariaj fericit al geografiei muzicale: Maramureș (Ducu Bertzi), Oltenia (Tavi Iacob) și Moldova (Lae Constantin).