Momentele importante din viața Reginei Maria, în întrebările de la Marea Finală a Concursului „Humanitas în licee”

iun. 14th, 2016 | By | Category: Postcard

Sâmbătă, 18 iunie 2016, la ora 11.00, cele două echipe finaliste ale Concursului „Humanitas în licee” vor fi faţă în faţă în ultima etapă a ediției a cincea, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Fiţi susţinătorul uneia dintre cele două echipe într-un matineu inteligent, prezentat deAndi Moisescu. Trofeul şi premiul cel mare vor fi înmânate de criticul literar Dan C. Mihăilescu.  Intrarea este liberă.

După alte trei etape  în care au acumulat cele mai multe puncte, Colegiul German „Goethe“ din București și Colegiul Național „Emil Racoviță“ din Cluj au ajuns în marea Finală a Concursului Humanitas în licee. Au fost cele mai bune echipe din 36 de licee, din 12 oraşe.

Tema finalei este Regina Maria. Întrebările pe care le vor primi cele două echipe au fost concepute de Tatiana Niculescu Bran și Radu Paraschivescu urmărind cele mai importate evenimente și personalități care pot fi reținute citind volumul Tatianei Niculescu Bran, Regina Maria –Ultima dorință și pe cel de memorii semnat chiar de Regina Maria, Jurnal de război (I). 1916-1917, pe care echipele le-au avut în bibliografie.

Elevii finalişti şi spectatorii se vor bucura de frumuseţea întrebărilor-poveste. Indiciile din prima parte a întrebării ţin de specificul cărţii, al unor personaje sau concepte esenţiale, iar un răspuns primit după citirea lor este răsplătit cu două puncte. Din ce în ce mai numeroase şi mai clare, indiciile din a doua parte aduc un singur punct. Unde ne duc întrebările? Spre descoperirea modului de a privi lumea al Mariei, regină a României într-o perioadă foarte tulbure a istoriei. Cine au fost oamenii pe care îi avea în jur și care erau gândurile ei despre treburile de stat?   Regina Maria a fost o influență subtilă în viața politică și un martor foarte atent al evenimentelor prin care a trecut România și familia regală. Ultima ei dorință, aceea ca după moarte inima să îi fie adăpostită la Balcic, nu a mai putut fi îndeplinită, dar e important să înțelegem traseul istoric al unei astfel de decizii, împreună cu simbolurile și semnificațiile ei.

Cea de-a cincea ediţie a concursului Humanitas în licee s-a derulat pe parcursul anului şcolar 2015-2016 şi a avut trei etape cu o bibliografie Humanitas. Pentru prima etapă, Șabbatai Mesia, întrebările au plecat de la volumele Uimitoarea istorie a lui Șabbatai Mesia de Andrei Cornea şiDumnezeu, Iahve, Allah. Katia Mrowiec, Michel Kubler, Antoine Sfeir răspund la 100 de întrebări ale copiilor despre cele trei mari religii monoteiste și au fost create de Andrei Cornea și Marieva Ionescu; pentru a doua etapă, Balcic, întrebările au fost concepute de scriitoarea Tatiana Niculescu Bran, pornind de la volumul Balcic. Micul paradis al României Mari de Lucian Boia; pentru cea de-a treia, cu tema George Enescu,autorul întrebărilor a fost Vlad Zografi, pentru cartea Enescu, viața și opera de Noel Malcolm. Concursul s-a desfăşurat cu public, în cele trei etape de calificare rolul de gazdă revenindu-i fiecăruia dintre licee, prin rotaţie.

Partener: Vodafone România.

Partener media: Radio GoldFM

Humanitas mulțumește directorilor liceelor, profesorilor coordonatori, elevilor înscrişi în concurs şi librarilor moderatori pentru că au făcut posibil acest proiect.

Număr de vizualizări :510


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro